Tekwill și eGA desfășoară „Cyber Security Month” – o lună dedicată siguranței digitale pentru copii și profesori

În luna octombrie 2025, Tekwill și e-Governance Academy (eGA) din Estonia desfășoară inițiativa „Cyber Security Month”, o campanie educațională dedicată promovării siguranței online în rândul copiilor, adolescenților și cadrelor didactice din Republica Moldova.

Inițiativa se aliniază campaniei internaționale „Cybersecurity Awareness Month” și are drept scop dezvoltarea unei culturi a comportamentului digital responsabil, prin activități interactive și practice desfășurate în întreaga țară.

Educație pentru o generație digitală mai sigură

Prin ateliere pentru copii și tineri și sesiuni de instruire pentru profesori, participanții vor învăța cum să navigheze mediul online în siguranță, cum să recunoască riscurile digitale și cum să își protejeze datele personale.

Inițiativa își propune să consolideze alfabetizarea digitală și responsabilitatea online în rândul tinerilor, oferindu-le competențele necesare pentru a utiliza tehnologia în mod conștient.

Profesorii vor beneficia, de asemenea, de instruire dedicată pentru a integra principiile de securitate cibernetică în procesul educațional de zi cu zi.

„Cyber Security Month” contribuie la creșterea gradului de conștientizare privind importanța igienei cibernetice și a protecției datelor, promovând implicarea comunității educaționale și IT în formarea unei generații digitale mai responsabile.

Activități pe parcursul lunii octombrie

Pe durata campaniei, în centrele Tekwill din întreaga țară și în centrul Inotek din Cahul vor fi organizate ateliere regionale pentru copii și tineri, precum și o sesiune online pentru cadrele didactice:

  • 22–23 octombrie – Tekwill Chișinău: ateliere regionale Centru
  • 23 octombrie – Tekwill Bălți: atelier regional Nord
  • 24 octombrie – Inotek Cahul: atelier regional Sud 
  • 24 octombrie – Tekwill Comrat: atelier regional UTA Găgăuzia
  • 27 octombrie – sesiune online pentru profesori (în limba rusă)

Fiecare atelier regional va include două componente: o sesiune de siguranță digitală, axată pe protejarea vieții private, parole sigure și comportament responsabil online și un atelier practic de tehnologie, cu exerciții de programare, robotică și instrumente digitale creative.

Această combinație creează o legătură naturală între alfabetizarea digitală și conștientizarea în domeniul securității cibernetice, demonstrând că un comportament responsabil online începe cu înțelegerea modului în care funcționează tehnologia.

Inițiativa este realizată în colaborare cu Institutul Național de Inovații în Securitatea Cibernetică – Cybercor, Tekwill Academy Kids, Tekwill Bălți, Inotek – EU Innovation Centre Cahul și Tekwill Comrat, care contribuie la extinderea educației privind siguranța digitală în comunitățile din întreaga țară.

Prin această inițiativă, Tekwill și eGA își consolidează angajamentul comun de a promova o cultură digitală sigură și responsabilă în Republica Moldova.  „Cyber Security Month” devine o platformă comună de învățare și colaborare, unde educația digitală se întâlnește cu inovația și responsabilitatea.

Pentru participarea la workshopuri, completați formularul de înregistrare:https://forms.gle/hs8ep5eWV6FxEc3V7     

Această publicație a fost produsă cu suportul financiar al Uniunii Europene. Conținutul acesteia reprezintă responsabilitatea exclusivă a proiectului „Moldova Cybersecurity Rapid Assistance 2.0”, finanțat de Uniunea Europeană, și nu reflectă în mod necesar poziția oficială a Uniunii Europene.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

„Salut, Moldova!”: Zelenski s-a adresat în română, ucraineană și engleză mulțimii din PMAN. Ce mesaje au transmis Sandu și Dan (VIDEO)

Președinta Maia Sandu și omologii săi din Ucraina și România, Volodimir Zelenski și Nicușor Dan, au urcat în seara zilei de 27 august pe scena din Piața Marii Adunări Naționale, unde s-au adresat miilor de oameni veniți să sărbătorească cei 35 de ani de independență ai Republicii Moldova. Cei trei lideri au vorbit despre libertate, identitate, solidaritatea dintre cele trei țări și viitorul european al Republicii Moldova și Ucrainei.

Maia Sandu a declarat că Republica Moldova își sărbătorește independența alături de doi vecini care îi sunt și „prieteni foarte buni”.

„Republica Moldova este norocoasă să aibă asemenea vecini. România ne-a fost întotdeauna alături, la bine și la rău. Ucraina, care ne dă cea mai puternică lecție de curaj și demnitate . Ucraina este astăzi scutul nostru. Libertatea noastră depinde și de libertatea Ucrainei”, a declarat Maia Sandu.

La rândul său, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre identitatea și „conștiința colectivă”, pe care spune că oamenii le-au păstrat „în ciuda opresiunilor și deportărilor”.

„Acum mai este doar puțin până când Moldova să intre acolo unde îi este locul – în Uniunea Europeană. Are conducătorii care știu să o ducă acolo și vă are pe voi, cei care susțineți asta. Domnul președinte Zelenski și poporul ucrainean dovedește că atunci când există conștiință și când oamenii își apără identitatea, nimic nu le poate sta în cale. Țineți-o tot așa”, a declarat Nicușor Dan de pe scena din PMAN.

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, și-a început adresarea către mulțimea din PMAN cu un mesaj în limba română: „Salut, Moldova! Vă felicit cu Ziua Independenței”. Acesta și-a continuat discursul, ulterior, în ucraineană și engleză.

Liderul ucrainean a declarat că Republica Moldova a demonstrat în cei 35 de ani de independență că este „o națiune puternică” și și-a exprimat convingerea că Moldova și Ucraina vor ajunge în Uniunea Europeană.

„Sunt convins că, în anii care urmează, vom rămâne independenți și uniți. În acești 35 de ani, Moldova a trecut prin multe și ați demonstrat că Moldova este o națiune puternică și, fără îndoială, o țară măreață. Sunteți un popor măreț, o națiune europeană. Și sunt absolut convins că, unindu-ne, vom deveni cu toții parte a Europei. O Europă liberă și pașnică. Anume acest lucru este cel mai important pentru popoarele noastre. Prețuim în egală măsură viața umană și vrem să trăim cu demnitate în propriile noastre țări. Și vrem să rămânem națiuni europene”, a transmis liderul de la Kiev, Volodimir Zelenski, de pe scena din PAMN.

Discursurile celor trei președinți au fost întâmpinate cu aplauze și urale. În timpul acestora au răsunat și mesajele „Trăiască, trăiască și-nflorească Moldova, Ardealul și Țara Românească!”, precum și „Slava Ucrainei!”.

Potrivit datelor Inspectoratului General al Poliției, oferite pentru NewsMaker, aproximativ 15.000 de persoane au participat la evenimentele organizate în centrul Chișinăului cu ocazia Zilei Independenței.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Maia Sandu/Facebook

(LIVE) Maia Sandu, Nicușor Dan și Vladimir Zelenski, declarații de presă la Chișinău

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, președintele României, Nicușor Dan, și președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, susțin o conferință de presă la sediul Președinției de la Chișinău.

Nicușor Dan și Vladimir Zelenski întreprind o vizită la Chișinău cu ocazia celei de-a 35-a aniversări a Independenței Republicii Moldova. Maia Sandu, Nicușor Dan și Vladimir Zelenski vor merge ulterior în PMAN, unde, după ora 21:00, se vor adresa cetățenilor. Menționăm că, începând cu ora la 18:00, în Piața Marii Adunări Naționale are loc un concert.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Maia Sandu/Facebook

Sandu, după parada militară de Ziua Independenței: Moldova s-a desprins de „vechile standarde sovietice”

Instituțiile responsabile de securitatea Republicii Moldova s-au modernizat în ultimii ani și s-au desprins de „vechile standarde sovietice”, susține președinta Maia Sandu. Declarația a fost făcută pe 27 august, după parada militară organizată în centrul Chișinăului cu ocazia celor 35 de ani de independență a țării.

Șefa statului a participat la paradă alături de președintele României, Nicușor Dan, aflat în vizită la Chișinău de Ziua Independenței.

„Evenimentul a arătat cât de mult s-au modernizat în ultimii ani instituțiile care au misiunea de a ne proteja. Avem oameni tot mai bine pregătiți, echipamente moderne și structuri care s-au desprins de vechile standarde sovietice, fiind acum capabile să coopereze cu colegii din statele europene. Putem să ne mândrim cu cei care au grijă să fim în siguranță”, a scris președinta pe rețele.

Președinta a spus că Republica Moldova va continua să investească în domeniul securității și să-și consolideze parteneriatele externe.

„O Moldovă pașnică are nevoie de o Moldovă capabilă să-și apere pacea. De aceea, continuăm să investim în securitate și să ne întărim parteneriatele. Mă bucur că ne-au fost astăzi alături militari din state prietene — Cehia, Franța, Germania, Italia, Lituania, Polonia, România, Statele Unite ale Americii, Ucraina. Prezența lor ne-a amintit că suntem mai puternici atunci când nu suntem singuri”, se mai arată în mesajul Maiei Sandu.

Amintim, peste 2.000 de militari și angajați ai structurilor de forță au defilat pe 27 august în Piața Marii Adunări Naționale, la parada organizată, după o pauză de cinci ani, cu ocazia Zilei Independenței Republicii Moldova. Prin centrul capitalei au trecut și peste 100 de unități de tehnică militară și specială, inclusiv transportoare blindate, sisteme antiblindate și sisteme mobile de apărare antiaeriană. Detalii – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Igor Grosu/Facebook

Parada militară a revenit în PMAN, după o pauză de cinci ani: sisteme antiaeriene și blindate, prezentate de Ziua Independenței (FOTO)

Peste 2.000 de militari și angajați ai structurilor de forță au defilat pe 27 august în Piața Marii Adunări Naționale, la parada organizată, după o pauză de cinci ani, cu ocazia Zilei Independenței Republicii Moldova. Prin centrul capitalei au trecut și peste 100 de unități de tehnică militară și specială, inclusiv transportoare blindate, sisteme antiblindate și sisteme mobile de apărare antiaeriană.

Parada a fost urmărită de sute de persoane adunate în PMAN. La eveniment au asistat președinta Maia Sandu și președintele României, Nicușor Dan, aflat la Chișinău cu ocazia Zilei Independenței.

Evenimentul a fost urmărit de pe scena din PMAN și premierul Vasile Tofan, președintele Parlamentului, Igor Grosu, directorul Serviciului de Informații și Securitate, Alexandru Musteața, ministra Afacerilor Interne, Daniela Misail-Nichitin și ministru Apărării, Anatolie Nosatîi.

Evenimentul a început cu interpretarea imnului Republicii Moldova de către soprana Valentina Naforniță.

La paradă au participat militari ai Armatei Naționale, precum și angajați ai Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului de Informații și Securitate, Ministerului Justiției și Serviciului de Protecție și Pază de Stat.

În fața spectatorilor au defilat și 150 de veterani ai războiului pentru independența și integritatea teritorială a Republicii Moldova.

Parada a avut și participare internațională. În PMAN au defilat grupe port-drapel formate din militari din România, Ucraina, Lituania, Italia, Polonia, Franța, Cehia și SUA.

În primul său mesaj transmis după paradă, președinta Maia Sandu a scris că „evenimentul a arătat cât de mult s-au modernizat în ultimii ani instituțiile care au misiunea de a ne proteja”. Șefa statului susține că Moldova are „oameni tot mai bine pregătiți, echipamente moderne și structuri care s-au desprins de vechile standarde sovietice, fiind acum capabile să coopereze cu colegii din statele europene”.

„Putem să ne mândrim cu cei care au grijă să fim în siguranță. (…) O Moldovă pașnică are nevoie de o Moldovă capabilă să-și apere pacea. De aceea, continuăm să investim în securitate și să ne întărim parteneriatele. Mă bucur că ne-au fost astăzi alături militari din state prietene — Cehia, Franța, Germania, Italia, Lituania, Polonia, România, Statele Unite ale Americii, Ucraina. Prezența lor ne-a amintit că suntem mai puternici atunci când nu suntem singuri”, a mai scris președinta pe rețele.

Blindate, sisteme antiaeriene și artilerie autopropulsată

În cadrul paradei, prin PMAN a trecut și o coloană de tehnică militară și specială. Aceasta a inclus, între altele, vehicule tactice Humvee și transportoare blindate Piranha III, recepționate de Republica Moldova în 2023 cu sprijinul Germaniei, precum și transportoare blindate Piranha V.

Au fost prezentate, de asemenea, sisteme antiblindate și sisteme mobile de apărare antiaeriană, precum și sisteme de război electronic, sisteme automatizate de artilerie autopropulsată, drone pentru cercetare și supraveghere, ambulanțe militare și tehnică de intervenție și logistică.

În total, la parada militară din centrul Chișinăului au fost implicate peste 100 de unități de tehnică militară și specială.

Igor Grosu/Facebook
Igor Grosu/Facebook
Igor Grosu/Facebook
Igor Grosu/Facebook
Igor Grosu/Facebook
Igor Grosu/Facebook
Igor Grosu/Facebook
Igor Grosu/Facebook
Igor Grosu/Facebook
Igor Grosu/Facebook
Igor Grosu/Facebook
Igor Grosu/Facebook
Igor Grosu/Facebook
Igor Grosu/Facebook
Igor Grosu/Facebook
Igor Grosu/Facebook
Igor Grosu/Facebook
Guvernul Republicii Moldova
Guvernul Republicii Moldova
Maia Sandu/Facebook
Maia Sandu/Facebook
Maia Sandu/Facebook

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Maia Sandu/Facebook

Zelenski a ajuns la Chișinău. Urmează o reuniune trilaterală cu Maia Sandu și Nicușor Dan

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a ajuns pe 27 august la Chișinău, unde participă la evenimentele dedicate Zilei Independenței Republicii Moldova. Liderul ucrainean a fost întâmpinat de președinta Maia Sandu la Președinție.

În continuare, este programată o reuniune trilaterală a delegațiilor Republicii Moldova, României și Ucrainei.

La ora 19:25, Maia Sandu va susține o conferință de presă comună cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, și președintele României, Nicușor Dan. NewsMaker va transmite în direct declarațiile celor trei lideri.

Seara, Maia Sandu, Volodimir Zelenski și Nicușor Dan vor merge în Piața Marii Adunări Naționale. După ora 21:00, cei trei președinți se vor adresa cetățenilor adunați în centrul Chișinăului.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Больше нет статей для показа
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: