gorod.lv

Termoelectrica a demarat procedura de conectare la încălzire, la solicitare

Termoelectrica a inițiat conectarea la încălzire a consumatorilor racordați la sistemul centralizat de termoficare. Procedura a început săptămâna precedentă, la solicitarea gestionarilor blocurilor locative și administratorilor instituțiilor publice.

Până acum au fost semnate 1037 de pașapoarte de pregătire a instalațiilor de încălzire, din numărul total de 4055. Aceste obiecte vor beneficia de încălzire în decurs de 3 ore de la solicitare. Recomandăm pregătirea din timp a sistemului ingineresc din interiorul clădirii și prezentarea actelor confirmative la sediile teritoriale ale Termoelectrica, până pe 10 octombrie”, a precizat Veaceslav Eni, directorul general al întreprinderii.

Locatarii blocurilor locative care beneficiază de Încălzire Centralizată Autonomă, datorită contractului tripartit, semnat direct cu furnizorul, și deținerea propriului contor de energie termică, pot porni oricând încălzirea, de sine stătător, în cazul unor temperaturi joase, și își pot regla consumul conform necesităților.

Societatea pe Acțiuni „Termoelectrica” a fost fondată în anul 2015. Întreprinderea produce și livrează în Sistemul Energetic Național circa 15% din consumul total de energie electrică al țării și asigură cu energie termică circa 80% dintre locuitorii mun. Chișinău.

Termoelectrica asigură cu energie termică peste 4400 de imobile din mun. Chișinău, inclusiv:

  • Grădinițe- 146
  • Școli și licee -162
  • Instituții de învățământ superior- 89
  • Instituții medicale 71
  • Agenți economici – cca 800
  • Case particulare – 315
  • Blocuri locative 2858, cu cca 210 de mii de apartamente.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

(VIDEO) Ministru abia învestit, gata de demisie/ Ungaria blochează Moldova în UE?/ Grosu nu știa de salarii?

Cele mai importante știri din Moldova și din lume în noua ediție NewsMaker!
— Protest la CSM în apărarea tânărului agresat la o terasă din Rîșcani
— Rolls-Royce, bitcoin și un salariu impresionant. Averea fostului șef al „Moldatsa”
— Prima ședință, primele verdicte pentru premierul Tofan
— Președintele APG îl invită pe premier la Comrat: avem șansa unui nou început
— Tarifele la gaz, ajustate trimestrial? Propunerea lui Junghietu
— Grosu, despre salariile de la „Moldatsa”: nu am știut, o spun cu toată sinceritatea
— Procurorul vizat în dosarul mitei de 400.000 de dolari, suspendat din funcție
— Două avertizări într-o lună: evitați călătoriile în Rusia
— Chișinăul, fără un răspuns clar privind presupusul veto al Ungariei
— Popșoi: diplomații moldoveni sunt ținuți „cu orele” la frontiera cu Rusia
— Președintele APG îl invită pe premier la Comrat: avem șansa unui nou început
— Gaz la 10 lei? Dodon, Grosu și Tofan, declarații în contradictoriu pe tema livrărilor din Rusia
— Musteața, gata să demisioneze dacă apar dovezi că a fost în PDM
Nu uitați să apăsați pe clopoțel pentru a nu rata noile ediții: zilnic, la 15:00 și 19:00, de luni până vineri.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: