Андрей Мардарь / NewsMaker

Tezele universitare din Moldova, sub control antiplagiat: a fost anunțată platforma care le va verifica

Toate tezele de licență și de master din Republica Moldova vor fi verificate cu ajutorul platformei Sistemantiplagiat.ro. Aceasta va identifica eventualele similitudini cu alte lucrări sau surse disponibile în baze de date academice și pe internet. Tezele vor fi verificate obligatoriu înainte de susținere, iar conducătorul de teză va emite o decizie argumentată privind originalitatea lucrării. Ulterior, după depunerea lucrării, aceasta va fi analizată atât în limba în care a fost redactată, cât și în limba engleză. Anunțul a fost făcut de Ministerul Educației și Cercetării, care a precizat că doar lucrările care vor parcurge toate etapele de verificare vor fi admise la susținerea finală.

Pe 7 mai, Ministerul Educației a anunțat că, potrivit noilor reguli, toate tezele de licență și cele de master vor fi verificate obligatoriu înainte de susținere cu ajutorul platformei Sistemantiplagiat.ro.

„Aceasta este un instrument digital care compară textele și identifică eventualele similitudini cu alte lucrări sau surse disponibile în baze de date academice și pe internet. După introducerea în uz a softului, verificarea lucrărilor la antiplagiat va deveni o etapă obligatorie în procesul de elaborare și evaluare a tezelor. Într-o primă fază, fiecare student va primi un raport de similitudine înainte de depunerea finală a tezei, pentru a putea corecta eventualele probleme de citare sau parafrazare. După depunerea lucrării, aceasta va fi analizată atât în limba în care a fost redactată teza (română sau rusă), cât și în limba engleză, pentru a putea fi identificate inclusiv traducerile fără indicarea sursei sau preluările din alte limbi”, a precizat Ministerul Educației.

Potrivit secretarului de stat la Ministerul Educației, Adriana Cazacu, rapoartele generate nu sunt interpretate automat. „Ele sunt analizate de conducătorul de teză, care emite o decizie argumentată privind originalitatea lucrării. În situațiile în care sunt depășite anumite praguri tehnice sau apar suspiciuni, analiza este realizată suplimentar de o comisie formată din trei cadre didactice”, a menționat Cazacu.

Ministerul a adăugat că rapoartele de similitudine conțin mai mulți indicatori tehnici, precum coeficienții de similitudine, sursele identificate și eventuale avertismente tehnice. „Acești indicatori nu înseamnă automat plagiat, ci un indicator pentru o evaluare mai atentă. Decizia finală se bazează pe o analiză calitativă, care ține cont de context, de modul în care sunt citate sursele și de contribuția intelectuală reală a autorului”, a comunicat Ministerul.

Potrivit secretarului de stat, utilizarea instrumentelor de inteligență artificială este permisă în activitatea academică, dar trebuie să fie transparentă și responsabilă. „Studenții sunt obligați să declare utilizarea acestor instrumente atunci când aceasta depășește funcțiile auxiliare, cum ar fi corectarea lingvistică sau formatarea. Generarea conținutului fără o contribuție proprie semnificativă este incompatibilă cu normele de integritate academică”, a mai spus Cazacu.

Ministerul a adăugat că doar lucrările care vor parcurge toate etapele de verificare și vor dispune de o rezoluție corespunzătoare vor fi admise la susținerea finală, în fața comisiei de examene. 

***

O investigație realizată de jurnaliștii de la Diez, publicată pe 23 aprilie 2026, a arătat că mai multe pagini de Facebook și site-uri web oferă studenților, contra cost, „ajutor” la scrierea tezelor de licență sau masterat. Potrivit jurnaliștilor, aproximativ 9.000 de lei costă astăzi o teză de licență făcută de la zero. În reacție, ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a declarat că vor fi sesizate organele de drept și organizate audieri publice. Totodată, el a spus că, începând din acest an, toate tezele de licență și master vor fi verificate printr-un soft specializat. Detalii AICI.

Pe 5 mai, la Parlament au fost desfășurate audieri. În cadrul acestora, ministrul Dan Perciun a anunțat că Republica Moldova ar putea introduce sancțiuni pentru frauda academică până la sfârșitul lunii iulie. Modificările ar putea viza atât Codul contravențional, cât și Codul penal, pentru a sancționa inclusiv vânzarea și cumpărarea tezelor de licență și master. Perciun consideră că sancțiunile analizate – de aproximativ 1000 de lei – sunt prea mici. Totodată, el a anunțat că, începând din acest an, toate lucrările de licență și master vor fi verificate printr-un soft antiplagiat, pentru care statul va achita aproximativ 35 de mii de euro. Perciun a mai spus că va participa personal, împreună cu colegi din Minister, la susținerea tezelor de master și licență, pentru a vedea din interior cum decurg lucrurile. Detalii AICI.

Pe 6 mai, ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a anunțat că tezele universitare vor fi verificate cu ajutorul unui soft antiplagiat achiziționat din România. Întrebat de jurnaliștii de la Diez, ministrul a precizat că softul „mai puțin” va detecta textele generate cu ajutorul inteligenței artificiale. Anul viitor, însă, Dan Perciun spune că ar urma să fie introduse mecanisme suplimentare pentru a acoperi și zona conținutului generat de AI.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Facebook/Vasile Tofan

Situație critică pe Nistru. Hajder: Debitul de apă de la Novodnistrovsk a atins un nou minim istoric

Debitul de apă care ajunge în lacul de acumulare de la Novodnistrovsk a coborât la noi minime istorice, iar scăderea începe să afecteze și debitele din aval, inclusiv la Dubăsari. Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a comunicat că, în ultimele cinci zile, debitul mediu de intrare a fost de doar 19 metri cubi pe secundă, față de 38 de metri cubi pe secundă la începutul lunii. Potrivit oficialului, autoritățile din Republica Moldova și Ucraina monitorizează situația și urmează să discute noi măsuri la sfârșitul lunii.

Ministrul Mediului a comunicat că tendința de scădere a aportului de apă în lacul de acumulare de la Novodnistrovsk continuă să se agraveze.

Datele operative arată că, în ultimele cinci zile, debitul a variat între 14 și 29 de metri cubi pe secundă. Vineri a fost înregistrat un nou minim istoric – doar 14 metri cubi pe secundă.

În intervalul menționat, debitul mediu de intrare a fost de doar 19 metri cubi pe secundă, față de 38 de metri cubi pe secundă la începutul lunii.

Situația începe să aibă efecte și asupra debitului râului Nistru în aval. Până pe 20 august, deversările din lacul de acumulare Dubăsari erau menținute la 77–78 de metri cubi pe secundă. Joi, debitul a fost redus la 72 de metri cubi pe secundă, iar pentru vineri era prognozată o nouă scădere, până la 65 de metri cubi pe secundă.

Ministrul a subliniat că evoluția este tot mai îngrijorătoare atât pentru ecosistemul Nistrului, cât și pentru aprovizionarea cu apă și gestionarea resurselor de apă.

Conform oficialului, Ministerul Mediului monitorizează în permanență situația hidrologică și menține legătura cu instituțiile responsabile, inclusiv cu autoritățile din Ucraina. La sfârșitul lunii este programată o nouă ședință extraordinară moldo-ucraineană, în cadrul căreia urmează să fie analizată evoluția indicatorilor și stabilite eventuale măsuri de intervenție.

Reiterăm apelul către toți consumatorii, agenții economici și autoritățile locale: monitorizarea stațiilor de captare, utilizarea responsabilă a apei, reducerea pierderilor din rețele și stoparea oricărui consum nejustificat sunt priorități absolute în această perioadă”, a menționat Hajder.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: