Andrei Mardari / NewsMaker

Timp de 3 zile, Igor Grosu și patru deputați de la Chișinău se vor afla într-o vizită oficială la Viena

Președintele Parlamentului Igor Grosu efectuează o vizită oficială la Viena. În perioada 21-23 noiembrie, Grosu va avea întrevederi inclusiv cu președintele Consiliului Național al Austriei, ministrul Federal pentru Afaceri Europene și Internaționale și cu ministrul Federal al Muncii și Afacerilor Economice. La Viena, Grosu va fi însoțit de patru deputați de la Chișinău. 

Reprezentanții Parlamentului de la Chișinău au anunțat că Igor Grosu efectuează o vizită oficială în Republica Austria, în perioada 21-23 noiembrie 2023, la invitația omologului său austriac.

La Parlamentul Austriei, șeful legislativului se va întâlni cu președintele Consiliului Național Wolfgang Sobotka. Agenda vizitei mai include întrevederi cu membrii Grupului parlamentar de prietenie Republica Austria-Republica Moldova și cu membrii Comisiei parlamentare pentru politică externă. Discuțiile se vor referi la parcursul european al Republicii Moldova și cum pot fi sprijinite eforturile de integrare europeană a țării noastre”, au menționat reprezentanții Parlamentului de la Chișinău.

Președintele Parlamentului va fi primit și la Guvernul Austriei, având planificate întrevederi cu ministrul Federal pentru Afaceri Europene și Internaționale Alexander Schallenberg și cu ministrul Federal al Muncii și Afacerilor Economice Martin Kocher.

Tradițional, președintele Parlamentului urmează să se întâlnească și cu reprezentanții diasporei. Membrii comunității de moldoveni care locuiesc, învață sau muncesc în Austria vor avea o discuție cu Igor Grosu în seara zilei de astăzi”, au precizat reprezentanții Parlamentului.

Se menționează că Grosu va fi însoțit la Viena de către deputații Adrian Belîi, președintele Grupului de prietenie cu Republica Austria, vicepreședintele Comisiei protecție socială, sănătate și familie; Ion Groza, vicepreședintele Comisiei politică externă și integrare europeană; Ina Coșeru, vicepreședinta Comisiei mediu, climă și tranziție verde și Marina Morozova, membra Comisiei economie, buget și finanțe.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

пресс-служба Вадима Красносельского

Krasnoselski: În Transnistria vor fi deschise 17 secții de votare pentru alegerile în Duma de Stat a Rusiei. Reacția Chișinăului

Liderul de facto al regiunii transnistrene, Vadim Krasnoselski, a anunțat că Rusia intenționează să deschidă 17 secții de votare în stânga Nistrului pentru alegerile din septembrie în Duma de Stat. În reacție, Biroul politici de reintegrare a declarat că organizarea unor astfel de secții pe teritoriul Republicii Moldova fără acordul autorităților constituționale este ilegală.

În cadrul unei conferințe de presă susținute pe 28 august, Krasnoselski a declarat că serviciile responsabile din regiune pregătesc spațiile unde se va desfășura votarea.

Pentru comparație, în Republica Moldova va fi deschisă o singură secție de votare, la Chișinău”, a spus el.

Între timp, Biroul politici de reintegrare a afirmat pentru Realitatea.md că deschiderea unor secții de votare pentru scrutinul rus pe teritoriul Republicii Moldova, fără consimțământul autorităților constituționale, contravine principiului suveranității și integrității teritoriale a statului.

Autoritățile naționale competente au evocat în repetate rânduri despre necesitatea abținerii de la deschiderea secțiilor de votare în perimetrul temporar necontrolat de autoritățile constituționale, adică, în regiunea transnistreană a țării, unde nu doar că nu pot fi garantate măsurile de securitate corespunzătoare, ci și e imposibilă reflectarea obiectivă a procesului electoral de către mass-media liberă, în condițiile menținerii în regiune a unei cenzuri informaționale acerbe și a persecutării libertății de exprimare”, a adăugat Biroul

Alegerile pentru Duma de Stat a Federației Ruse, legislatura a IX-a, sunt programate pentru perioada 18–20 septembrie 2026.

Potrivit lui Krasnoselski, aproximativ 220 000 de cetățeni ruși locuiesc în prezent în regiunea transnistreană.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: