Bloomberg

Tofan: 50% numai produse moldovenești pe rafturile magazinelor ar fi „o decizie proastă”

Premierul Vasile Tofan susține că producătorii locali trebuie ajutați să devină mai competitivi, dar nu prin impunerea unor cote obligatorii pentru produsele moldovenești în magazine. Potrivit oficialului, astfel de măsuri ar putea duce la prețuri mai mari pentru consumatori, precum și la lipsa de pe rafturi a unor produse care nu sunt fabricate în Moldova. Declarațiile au fost făcute pe 5 august, la emisiunea „Secretele Puterii” de la Jurnal TV.

În cadrul emisiunii, prezentatorul a pus în discuție prezența produselor importate pe piața locală, făcând referire la făină și fructe și afirmând că majoritatea dintre acestea provin din import, deși există producție locală.

„Cu siguranță, nu mi se pare corect. (…) Avem tare mult de lucru ca să îmbunătățim lucrurile”, a comunicat premierul.

În același timp, Tofan a spus că este „tare important ca să nu faci măsuri care dau bine la public, dar care au efecte negative”. „Noi trebuie să ajutăm procesatorii noștri ca să poată să aibă acces la fonduri, ca să-și poată pună linii de împachetare, să le dăm traininguri ca să facă un produs care să fie competitiv. Dar o decizie proastă ar fi, de exemplu, dacă mergem la retail și spunem: 50% trebuie să fie numai produs moldovenesc. Credeți-mă, asta o să ducă la prețuri foarte mari, o să ducă la faptul că multe poziții care nu pot fi ocupate, care nici nu se produc în Moldova, pur și simplu o să fie absente și o să penalizăm pe toată lumea, în primul rând, prin prețuri mai mari. De asta noi trebuie să o luăm atent”, a adăugat oficialul.

În continuare, Tofan a spus că a lucrat 15 ani în industria vinului și știe „ce înseamnă să construiești un jucător vinicol competitiv, inclusiv pe piețele externe, unde concurezi cu vinul spaniol, care îi mult mai ieftin ca al nostru, dar totuși reușești să concurezi”. „Acolo trebuie să batem, dar nu prin a crea tot felul de reglementări care doar cresc prețurile pentru consumatori”, a conchis oficialul.

***

Amintim că, în 2025, Republica Moldova a importat de aproape trei ori mai multe produse decât a exportat. Detalii AICI.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Glume pe seama premierului Tofan, după declarația că „dormea în pulover în Olanda”

Pe rețelele de socializare a apărut un val de glume după ce prim-ministrul Vasile Tofan a declarat că, în perioada în care a locuit în Olanda, „dormea în pulover” pentru a economisi energie. NewsMaker vă prezintă o selecție a reacțiilor din mediul online.

Amintim că, pe 10 octombrie, în cadrul unei emisiuni televizate de la Cinema 1, Vasile Tofan a comentat declarația controversată a ministrului Agriculturii, Eugeniu Osmochescu, despre traiul în locuințe încălzite la 14 grade Celsius în sezonul rece.

„Bine, probabil a fost o exprimare nereușită din partea domnului Osmochescu. Știu că dumnealui a trăit mult în afara țării, și am cunoscut și eu, ca om care a trăit în Olanda. Deci stai la 14 grade, dar te duci la culcare într-un pulover gros și chiar e frig în casă. Iarna trecută am trecut-o la Kiev, și știți că au fost atacuri masive în acea perioadă și, în casă, desigur, aveam chiar temperaturi mai joase. Și, efectiv, nu era o alegere”, a declarat șeful Guvernului.

Eugeniu Osmochescu a declarat anterior că persoanele care își pot achita facturile la energie, dar solicită compensații de la stat, sunt „niște ipocriți”. Oficialul a îndemnat cetățenii să economisească resursele energetice, sugerând că, pe timp de noapte, temperatura din locuințe poate fi redusă la 16–18 grade Celsius. „Eu am trăit și cu 14 grade când am fost în străinătate”, a afirmat ministrul, notează Radio Moldova.

Pentru acest an, bugetul de stat prevede 550 de milioane de lei pentru plata compensațiilor. Ministra Finanțelor, Victoria Belous, a anunțat că suma alocată pentru întreaga perioadă rece ar putea ajunge la 2,5–3,2 miliarde de lei, în vederea majorării ajutoarelor și extinderii numărului de beneficiari.

În paralel cu identificarea resurselor financiare, Guvernul lucrează și la stabilirea criteriilor de eligibilitate pentru acordarea compensațiilor.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: