Tofan, primele declarații după ce a fost propus la funcția de premier: „O mare responsabilitate, pentru că așteptările sunt foarte mari”

Omul de afaceri Vasile Tofan a mulțumit Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) pentru încrederea acordată, după ce formațiunea l-a propus la funcția de prim-ministru al Republicii Moldova. În prima sa reacție, acesta a declarat că este conștient de responsabilitatea pe care o presupune această funcție și a anunțat că principalul obiectiv al mandatului său va fi semnarea tratatului de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană în 2028.

„Vă mulțumesc pentru încredere. E o mare onoare dar și, simt, recunosc, gravitatea momentului. E o mare, mare responsabilitate pentru că așteptările oamenilor sunt foarte mari și avem tare, tare mult de muncă. Nu pot spune că am răspunsurile la toate întrebările, dar pot să promit că toată energia, tot talentul, tot ce știu, o să o canalizez ca să realizăm ceea ce ne-am propus cu obiectivul numărul unu – în 2028 să semnăm acordul de aderare”, a declarat Vasile Tofan.

Vasile Tofan a fost propus de PAS pentru funcția de prim-ministru pe 10 iulie, la o săptămână după demisia lui Alexandru Munteanu. Formațiunea urmează să participe pe 11 iulie la consultările cu președinta Maia Sandu privind desemnarea unui candidat la șefia Guvernului. Potrivit președintelui PAS și speakerului Igor Grosu, în cadrul acestor consultări va fi înaintată oficial candidatura lui Tofan.

Nu este pentru prima dată când PAS ia în calcul candidatura omului de afaceri pentru funcția de premier. În 2025, Tofan a refuzat oferta formațiunii. Ulterior, el a explicat că avea nevoie de „puțin timp” pentru a-și reorganiza afacerile. „Din păcate, acel timp nu era disponibil și atunci s-a mers pe candidatura domnului Munteanu”, declara Tofan în cadrul „Podcastului Lorenei”, din 8 mai 2026.

Pe 4 iulie, la o zi după ce Alexandru Munteanu și-a anunțat demisia din funcția de prim-ministru, Vasile Tofan a prezentat 12 măsuri pe care le consideră prioritare pentru Republica Moldova. Printre acestea se numără reforma fiscală, asigurarea echității salariale în sectorul public, rescrierea Codului muncii, instituirea unui moratoriu asupra controalelor și majorarea tarifului la apă.

***

Vasile Tofan este antreprenor și cofondatorul Mișcării civice „Europa 2028”. Conform informațiilor publicate pe platforma Mișcării, Vasile Tofan este investitor prin Horizon Capital, fond cu circa 1,6 miliarde de dolari în administrare, axat pe Ucraina și Republica Moldova. A condus investițiile în Purcari, Glass Container Company și Maib și face parte din consiliile de administrație ale AmCham Moldova, Startup Moldova și Media Alternativa (TV8/1TV).

Anterior, Tofan a lucrat în consultanță la Monitor Group și în dezvoltare corporativă la Philips, în Amsterdam. În timpul programului MBA, a fondat Ovia Health (achiziționată ulterior de Labcorp).

Are studii la Erasmus University Rotterdam și Harvard Business School, cu distincție, și vorbește fluent engleza, franceza, olandeza, ucraineana și rusa.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Condițiile lui Plahotniuc la videoconferință, comparate cu cele ale lui Guțul și Popan. ANP reacționează FOTO/VIDEO

Fostul lider democrat, Vladimir Plahotniuc, a participat la ședința de judecată din 26 august din sala de videoconferință a Penitenciarului nr. 13. Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) a precizat pentru NewsMaker că penitenciarul dispune și de cinci cabine pentru videoconferințe, iar spațiul în care se desfășoară videoconferința este ales în funcție de disponibilitate și de necesitățile de securitate, „cu asigurarea acelorași drepturi și condiții de participare pentru toate persoanele deținute”. Precizările vin după comentarii pe rețelele de socializare potrivit cărora Plahotniuc ar fi avut condiții privilegiate comparativ cu Evghenia Guțul și Svetlana Popan, care au participat anterior la procese prin videoconferință din același penitenciar.

Pentru NewsMaker, Administrația Națională a Penitenciarelor a declarat că Penitenciarul nr. 13 – Chișinău are amenajată o singură sală pentru ședințele prin videoconferință, iar configurația acesteia permite prezența avocatului și, după caz, a personalului de escortă responsabil de supravegherea persoanei deținute.

„Întrucât instituția are statut de casă de arest (izolator de urmărire penală), iar majoritatea persoanelor aflate în custodie participă la proceduri judiciare, au fost amenajate suplimentar cinci cabine pentru videoconferințe. Acestea sunt folosite atunci când avocatul nu participă din incinta penitenciarului și nu se impun măsuri suplimentare de supraveghere”, a comunicat Administrația.

Potrivit instituției, sala principală este utilizată cu prioritate, iar când aceasta este ocupată, ședințele se desfășoară în cabine.

„În cazul menționat, ședința s-a desfășurat în sala de videoconferință deoarece era necesară prezența personalului de escortă. Încăperea în care are loc videoconferința este stabilită în funcție de disponibilitatea sălii și a cabinelor la ora programată, precum și de necesitățile de securitate, cu asigurarea acelorași drepturi și condiții de participare pentru toate persoanele deținute”, a adăugat Administrația Națională a Penitenciarelor.

Totodată, Administrația Națională a Penitenciarelor a prezentat imagini atât cu sala de videoconferință, cât și cu cabinele.

Menționăm că, după ce Vladimir Plahotniuc a participat prin videoconferință la ședința de judecată din 26 august, desfășurată la Curtea de Apel Centru, în mediul online au apărut comentarii potrivit cărora Plahotniuc ar fi avut condiții privilegiate, inclusiv comparativ cu Evghenia Guțul și Svetlana Popan, care au participat anterior la procese prin videoconferință din același penitenciar.

Vladimir Plahotniuc a fost condamnat pe 22 aprilie la 19 ani de închisoare în dosarul „frauda bancară”. Pentru ce a fost găsit vinovat, ce episoade au rămas în afara procesului și ce înseamnă acest verdict pentru politica din Republica Moldova, NewsMaker a explicat AICI. Sentința nu este definitivă. Pe 6 mai, Procuratura Anticorupție a contestat-o. Procurorii consideră pedeapsa prea blândă și cer Curții de Apel condamnarea fostului lider democrat la 25 de ani de închisoare, așa cum solicitase inițial în instanță.

Evghenia Guțul, condamnată în august 2025 la șapte ani de închisoare în dosarul privind finanțarea ilegală a fostului Partid „ȘOR”, a fost transferată recent în Penitenciarul nr. 7 – Rusca. Avocații Evgheniei Guțul au cerut ca aceasta să rămână în Penitenciarul nr. 13 din Chișinău, însă solicitarea a fost respinsă. Administrația Națională a Penitenciarelor a declarat că transferul fostei bașcane a fost făcut pentru executarea pedepsei definitive de șapte ani de închisoare. Menționăm că, în același dosar, Svetlana Popan a primit o pedeapsă de șase ani de detenție pentru complicitate la finanțarea ilegală a formațiunii. În mai 2026, Curtea de Apel Centru a menținut sentințele, acestea devenind definitive și executorii. Pe 27 iulie, avocații celor două au contestat hotărârea la Curtea Supremă de Justiție.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: