screenshot

Tone de pătrunjel și mărar, cu risc pentru sănătate, la un pas de a ajunge pe piața din Moldova

15 tone de mărar și pătrunjel proaspăt importat au fost distruse în Republica Moldova. Potrivit Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), analizele de laborator au indicat că acestea depășeau limitele admise pentru pesticide. Produsele au fost ridicate din depozitul operatorului importator, fără a fi puse în comerț.

Reprezentanții ANSA au anunțat, pe 20 noiembrie, că au reținut și, ulterior, distrus un lot de 15.000 kg de mărar și pătrunjel proaspăt importat. Potrivit instituției, acesta nu corespundea normelor de siguranță alimentară ale Republicii Moldova.

„Analizele de laborator au indicat depășirea limitei maxime admise (LMA) pentru Propiconazol (pesticid), ceea ce poate prezenta risc pentru sănătatea umană. Pentru a evita riscul asupra consumatorului, s-a decis de a reține oficial loturile suspecte, cu sigilarea și nimicirea lor, sub supravegherea inspectorilor ANSA. (…) Loturile de mărar și pătrunjel au fost ridicate direct din depozitul operatorului importator, fără a fi puse în comerț”, au precizat reprezentanții agenției.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Glume pe seama premierului Tofan, după declarația că „dormea în pulover în Olanda”

Pe rețelele de socializare a apărut un val de glume după ce prim-ministrul Vasile Tofan a declarat că, în perioada în care a locuit în Olanda, „dormea în pulover” pentru a economisi energie. NewsMaker vă prezintă o selecție a reacțiilor din mediul online.

Amintim că, pe 10 octombrie, în cadrul unei emisiuni televizate de la Cinema 1, Vasile Tofan a comentat declarația controversată a ministrului Agriculturii, Eugeniu Osmochescu, despre traiul în locuințe încălzite la 14 grade Celsius în sezonul rece.

„Bine, probabil a fost o exprimare nereușită din partea domnului Osmochescu. Știu că dumnealui a trăit mult în afara țării, și am cunoscut și eu, ca om care a trăit în Olanda. Deci stai la 14 grade, dar te duci la culcare într-un pulover gros și chiar e frig în casă. Iarna trecută am trecut-o la Kiev, și știți că au fost atacuri masive în acea perioadă și, în casă, desigur, aveam chiar temperaturi mai joase. Și, efectiv, nu era o alegere”, a declarat șeful Guvernului.

Eugeniu Osmochescu a declarat anterior că persoanele care își pot achita facturile la energie, dar solicită compensații de la stat, sunt „niște ipocriți”. Oficialul a îndemnat cetățenii să economisească resursele energetice, sugerând că, pe timp de noapte, temperatura din locuințe poate fi redusă la 16–18 grade Celsius. „Eu am trăit și cu 14 grade când am fost în străinătate”, a afirmat ministrul, notează Radio Moldova.

Pentru acest an, bugetul de stat prevede 550 de milioane de lei pentru plata compensațiilor. Ministra Finanțelor, Victoria Belous, a anunțat că suma alocată pentru întreaga perioadă rece ar putea ajunge la 2,5–3,2 miliarde de lei, în vederea majorării ajutoarelor și extinderii numărului de beneficiari.

În paralel cu identificarea resurselor financiare, Guvernul lucrează și la stabilirea criteriilor de eligibilitate pentru acordarea compensațiilor.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: