poliția.md

Trafic de droguri, arme deținute ilegal și mărfuri contrafăcute. Operațiune specială a poliției în toată țara

Peste 200 de infracțiuni au fost descoperite în perioada 26–28 decembrie curent, în timpul operațiunii speciale „Cascada”, care s-a desfășurat în toată țara. Potrivit unui comunicat publicat astăzi, 31 decembrie, de Poliția Republicii Moldova, scopul acțiunii a fost intensificarea activităţii de menținere a ordinii de drept şi asigurare a securităţii publice la nivel național.

 Astfel, au fost identificați autorii a peste 200 de infracțiuni, în 61 de cazuri suspecții au fost stabiliți pe urme fierbinți. Totodată, au fost descoperite și alte 33 infracțiuni,  înregistrate anterior.

 De asemenea, au fost organizate circa 700 de razii, unde  au fost depistate 9 puncte de colectare și realizare a drogurilor (au fost ridicate 2,83 kg de masă vegetală verde, uscată, asemănătoare cu marijuana, 200 gr de cocaină și pastile Ecstasy), 2 filiere clandestine de contrafacere a mărfurilor, precum și depistate 40 de cazuri de transportare ilicită a mărfurilor și pasagerilor.

 Polițiștii au efectuat 1 923 verificări ale obiectivelor cu valori materiale (schimburi valutare, filiale bancare, oficii poștale, etc.).

 Au fost înregistrate 10 cazuri de depistare și ridicare a armelor păstrate ilegal și alte 2 cazuri de arme deținute ilegal predate benevol.

 Ca rezultat al măsurilor întreprinse de polițisti, au fost depistate 85 de persoane anunțate în urmărire penală, 34 debitori de stat și cinci unități de transport aflate în căutare.

 În total au fost întocmite 3644 procese-verbale contravenționale, dintre care 395 pentru huliganism, iar alte 182  pentru consum de băuturi alcoolice în locuri publice. Totodată, 10 conducători auto au fost privați de dreptul de a conduce mijloace de transport.

Totodată, în contextul sărbătorilor de iarnă, forțele de ordine recomandă cetățenilor:

– Nu lăsați fără supraveghere copiii, mențineți în vizor a cercului de cunoscuți ai copiilor și activitățile realizate atât în viața de zi cu zi, cât și în mediul virtual;

Atrageți atenția la păstrarea în siguranță a bunurilor personale, securizarea locuințelor sau organizarea supravegherii acestora pe timpul plecării pentru perioade îndelungate de timp; 

Atunci când vă aflați în locuri aglomerate, se recomandă de a purta banii, documentele, cheile locuinței în buzunare sigure (care se încheie sau sunt mai adânci). Bagajele se vor depozita în fața dumneavoastră pentru a fi supravegheate permanent și nu vor fi lăsate în grija copiilor;

Nu lăsați automobilul descuiat și fără supraveghere   sau în locuri neamenajate pentru parcare. Pe timp de noapte   optați pentru locuri iluminate, vizibile din locuințe sau care nimeresc în vizorul unor sisteme de monitorizare video externe;

Atrageți atenția la securitatea utilizării mijloacelor pirotehnice, neadmiterea apariției în stare de ebrietate în locuri publice, respectarea regulilor de port a armelor personale;

Manifestați un comportament tacticos și vigilent în cadrul măsurilor festive; 

Porniți la drum doar după ce ați echipat automobilul conform sezonului rece. Nu urcați în stare de ebrietate la volan;

– În vederea evitării cazurilor de hipotermie evitați aflarea în aer liber pentru o perioadă îndelungată de timp;  

Nu fiți indiferenți față de infracțiunile sau incidentele la care ați fost martori. Îndepliniți solicitările polițiștilor aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, iar în caz de dezacord urmează să le contestați în ordinea stabilită de legislația în vigoare.

În cazul în care ați devenit totuși victima unei infracțiuni sau incident, încercați să păstrați calmul și sunați imediat la numărul unic de urgențe 112.

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

IPN

Cea mai mare pictură pe apă din lume – realizată la Chișinău. O pictoriță a intrat în Cartea Recordurilor Guinness

Ludmila Cuptor, pictoriță din Republica Moldova, a stabilit un record mondial, realizând cea mai mare lucrare din lume în tehnica Ebru – pictura pe apă. Performanța sa a fost recunoscută oficial de o adjudecătoare Guinness World Records, venită din Regatul Unit pentru validarea rezultatului. Evenimentul a fost găzduit de un centru comercial din capitală, transmite IPN.

Ludmila Cuptor a menționat că acest moment marchează împlinirea unui vis. „Este rezultatul unor ani de căutări interioare, de muncă, efort, ezitări, speranțe și curaj. Este inspirată din tehnica clasică turcă – Ebru, pictura pe apă, o artă pe care am descoperit-o în 2019, în Italia. A fost dragoste la prima vedere”, a relatat artista.

Pictorița a explicat faptul că lucrarea este realizată pe apă, iar apoi este imprimată pe o pânză specială. Potrivit ei, cele șapte culori ale curcubeului care sunt utilizate în tablou simbolizează 70 de ani ai Cărții Recordului Guinness, dar și reprezintă un simbol al speranței și unității.

Autoarea lucrării a adăugat că pictura surprinde o câmpie din Moldova, plină de verdeață și flori, în toiul primăverii, care emană o senzație de liniște și aduce satisfacție sufletească.

Procesul de realizare a picturii a fost urmărit de adjudecătoarea Guinness World Records, Paulina Sapinska. În urma unei evaluări, aceasta a recunoscut oficial performanța. Paulina Sapinska a declarat că autoarea lucrării a respectat toate criteriile stabilite de Guinness World Records și aproape a dublat dimensiunea recordului anterior, care era de 20,86 metri pătrați.

Această lucrare are 39,97 metri pătrați. Așadar, este o încercare foarte impresionantă și un nou titlu Guinness World Records”, a notat adjudecătoarea Paulina Sapinska.

Angela Cutasevici, viceprimar al capitalei, afirmă că acest eveniment marchează curajul, inteligența și creativitatea. „Este foarte frumos că în fața publicului, a chișinăuienilor, se scrie istoria cu artista Ludmila Cuptor. Ceea ce văd este într-adevăr foarte frumos, inclusiv jocul de culoare, și mesajul artistic pe care îl transmite pictorița este impresionant”, a mai spus Angela Cutasevici.

Atunci când organizatorii au venit cu solicitarea de a fi parteneri ai acestui eveniment, noi, cei de la Primăria Chișinău, am spus din start că vom fi alături, fiindcă astfel de inițiative ne fac să fim mândri, atât ca oraș, cât și ca țară. Este un lucru care ne face pe noi, cei care educăm tânăra generație, să-i insuflăm mândria față de valorile cultivate aici”, a spus șeful adjunct al Direcției generale educație, tineret și sport, Andrei Pavaloi.

La finalul evenimentului, autoarea tabloului a primit un certificat oficial care atestă noul record Guinness pentru cea mai mare pictură Ebru din lume. Tabloul va fi expus în următoarele săptămâni la Port Mall, iar ulterior va deveni o piesă muzeală.

IPN
IPN
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: