facebook.com/i.ceban

Trafic rutier suspendat pe o porțiune din strada Ion Creangă. Cum va circula transportul public?

În perioada 13-27 august va fi suspendat traficul rutier pe str. Ion Creangă, tronsonul cuprins între bd. Ștefan cel Mare și Sfânt și str. Eugen Coca, cu excepția transportului public, direcția spre str. Alba Iulia. Măsura a fost luată în legătură cu executarea lucrărilor de așternere a stratului de uzură din beton asfaltic.

Pe perioada efectuării lucrărilor menționate, circulația transportului public va fi organizată după cum urmează:

Troleibuze:

ruta de troleibuz nr. 27 se suspendă.

itinerarul rutelor nr. 1 și nr. 22 se modifică după cum urmează: în direcția sectorului Buiucani – pe traseul stabilit; în direcția spre centrul urbei – de pe str. Ion Creangă pe str. Vissarion Belinski, str. Vasile Lupu, str. Constantin Stere, str. Alexei Șciusev, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt și în continuare pe traseul stabilit.

itinerarul rutei nr. 21 se modifică după cum urmează: în direcția sectorului Buiucani – pe traseul stabilit; în direcția sectorului Ciocana – de pe str. Ion Creangă pe str. Vissarion Belinski, str. Vasile Lupu, str. Constantin Stere, str. Alexei Șciusev, str. Mihai Viteazul și în continuare pe traseul stabilit.

itinerarul rutei nr. 38 se modifică după cum urmează: în direcția sectorului Buiucani – de pe str. Ion Creangă pe str. Alba-Iulia, str. Ion Pelivan, str. Nicolae Costin și în continuare pe traseul stabilit; în direcția spre centrul urbei – de pe str. Nicolae Costin pe str. Ion Pelivan, str. Alba-Iulia, str. Ion Creangă și în continuare pe traseul stabilit.

Autobuze:

itinerarul rutei nr. 11 se scurtează până la Piața Unirii Principatelor.

itinerarul rutei nr. 26 se modifică după cum urmează: în direcția str. Alba-Iulia – pe traseul stabilit; în direcția spre centrul urbei – de pe str. Alba-Iulia pe str. Ion Creangă, str. Vissarion Belinski, str. Vasile Lupu, str. Constantin Stere, str. Alexei Șciusev, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt și în continuare pe traseul stabilit.

Microbuze:

itinerarul rutelor nr. 101 și nr. 125 se modifică după cum urmează: în direcția sectorului Buiucani – pe traseul stabilit; în direcția spre centrul urbei – de pe str. Ion Creangă pe str. Eugen Coca, str. Vasile Lupu, str. Constantin Stere, str. Alexei Șciusev și în continuare pe traseul stabilit.

itinerarul rutei nr. 103 se modifică după cum urmează: în direcția sectorului Buiucani – de pe str. Ion Creangă pe str. Doina și Ion Aldea Teodorovici, str. Ion Pelivan, str. Nicolae Costin și în continuare pe traseul stabilit; în direcția spre centrul urbei – de pe str. Nicolae Costin pe str. Ion Pelivan, str. Alba-Iulia, str. Ion Creangă, str. Eugen Coca, str. Vasile Lupu, str. Constantin Stere, str. Alexei Șciusev, str. 31 August 1989 și în continuare pe traseul stabilit.

itinerarul rutelor nr. 121 și nr. 174 se modifică după cum urmează: în direcția sectorului Buiucani – pe traseul stabilit; în direcția spre centrul urbei – de pe str. Ion Creangă pe str. Eugen Coca, str. Milano, Calea Ieșilor, Piața Dimitrie Cantemir și în continuare pe traseul stabilit.

ruta de nr. 124 va circula pe traseul stabilit.

Conducătorii auto care traversează cartierele unde este anunțată suspendarea de trafic rutier sunt îndemnaţi să ocolească zona respectivă.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Imagine simbol

O dronă a intrat neautorizat în spațiul aerian al Republicii Moldova. Zborurile în nordul și centrul țării, restricționate temporar (UPDATE)

(ACTUALIZARE 17:58) Ministerul Apărării a informat că drona a părăsit spațiul aerian național.

În urma reevaluării situației privind securitatea spațiului aerian național, la ora 17:14, spațiul aerian în zonele de nord și centru ale Republicii Moldova a fost redeschis.

Centrul Operații Aeriene continuă monitorizarea spațiului aerian al Republicii Moldova, în coordonare cu autoritățile competente și partenerii.

ȘTIRE INIȚIALĂ

O dronă a survolat neautorizat spațiul aerian al Republicii Moldova, în după-amiaza zilei de 31 octombrie, fiind detectată inițial în direcția localității Plopi, raionul Rîbnița. Aparatul de zbor a dispărut de pe sistemele de monitorizare radar în apropierea localității Țibirica, raionul Călărași. Anunțul a fost făcut de Ministerul Apărării, care a precizat că, în contextul incidentului, spațiul aerian a fost închis temporar în nordul și sudul țării.

Potrivit instituției, Centrul Operații Aeriene al Armatei Naționale a înregistrat zborul neautorizat la ora 16:24. Drona se deplasa din direcția localității Semionovca, regiunea Odesa, Ucraina, spre localitatea Plopi, raionul Rîbnița, în regiunea transnistreană.

Ulterior, aparatul de zbor a fost identificat în zona localității Bănești, raionul Telenești.

Din motive de securitate, la ora 16:46 a fost restricționat spațiul aerian în zona de nord a țării, iar la ora 16:52 – în zona centrală.

La ora 16:54, drona a dispărut de pe sistemele de monitorizare radar, în apropierea localității Țibirica, raionul Călărași.

Centrul Operații Aeriene continuă monitorizarea spațiului aerian al Republicii Moldova, în coordonare cu autoritățile competente și partenerii.

În acest context, Ministerul Apărării a îndemnat cetățenii să nu se apropie de aparatele de zbor suspecte sau de eventualele fragmente ale acestora și să nu le atingă ori să le deplaseze, deoarece pot conține elemente explozive.

Persoanele care descoperă astfel de obiecte sunt rugate să rețină locul în care se află, să se îndepărteze la o distanță de cel puțin 500 de metri și să evite utilizarea telefonului în apropierea acestora. Ulterior, trebuie să apeleze Serviciul 112.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: