Transnistria solicită un număr mai mare de „pacificatori” ruși în regiune. Cum justifică cererea adresată Kremlinului

Tiraspolul își dorește sporirea numărului de trupe care „mențin pacea” în regiunea transnistreană, a declarat reprezentatul Transnistriei în Rusia, Leonid Manakov, într-un interviu pentru agenția Ria Novosti. Oficialul susține că solicitarea este argumentată de „riscurile de securitate sporite” în adresa regiunii.

„În 1995, Rusia, printr-o decizie unilaterală, care nu a fost convenită la nivelul Comisiei mixte de control, a decis reducerea propriului contingent la două batalioane de puști motorizate, deși inițial erau șase. Adică, actuala componență numără până la 450 de pacificatori ruși care acționează permanent în zonă, în timp ce efectivul de personal, stabilit prin actele comisiei, este de 3.100 de oameni” – a spus diplomatul.

El a adăugat că o creștere a numărului de soldați ruși de menținere a păcii este posibilă din punct de vedere legal, o astfel de opțiune fiind justificată în caz de provocări și amenințări teroriste.

„Există o astfel de opțiune și se justifică din punctul de vedere al deteriorării riscurilor de securitate, inclusiv a amenințării teroriste și, în același timp, este justificată din punct de vedere juridic prin documentele adoptate în cadrul activităților CCC”, a mai declarat Manakov.

NM a solicitat o reacție din partea Biroului Politici de Reintegrare. Până la publicarea subiectului, autoritățile de la Chișinău nu au răspuns solicitării.

Amintim că, anterior, și așa-zisele autorități de la Tiraspol au solicitat, în repetate rânduri, o creștere a numărului de forțe ruse de „menținere a păcii”, inclusiv prin recrutarea de personal militar din rândul cetățenilor Federației Ruse cu reședința permanentă în Transnistria.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Raport StratCom: sprijinul pentru aderarea la UE crește, dar rămâne la 8% în Găgăuzia și Taraclia

Sprijinul pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană a crescut în ultimii doi ani și a ajuns la 57%. Cea mai mare creștere a fost înregistrată în nordul țării, arată Indexul Rezilienței Informaționale Naționale, publicat pe 4 noiembrie de Centrul pentru Comunicare Strategică și Contracarare a Dezinformării (StratCom).

La nivel național, sprijinul pentru aderare a crescut cu cinci puncte procentuale față de 2024, când era de 52%. Media națională „ascunde”, însă, diferențe „importante” între regiuni, precizează StratCom. În regiunea Centru, 73% dintre locuitori susțin aderarea, iar în UTA Găgăuzia și raionul Taraclia sprijinul este de 8%. În nordul țării, ponderea celor care susțin aderarea a urcat de la 37% în 2025 la 53% în 2026.

„Atitudinile față de integrarea europeană sunt strâns legate de încrederea în instituții și de sursele de informare. Cetățenii care au încredere în mass media din Federația Rusă manifestă, în general, un sprijin mai redus față de aderarea la UE”, susține StratCom.

Totodată, 62% dintre respondenți consideră că beneficiile aderării la UE justifică dificultățile reformelor de preaderare, față de 50% în 2024.

Raportul publicat pe 4 noiembrie urmărește cum a evoluat reziliența societății în fața manipulării informaționale și a ingerințelor străine. Indexul analizează percepțiile și atitudinile cetățenilor în cinci domenii – integrare europeană, coeziune socială, reziliență economică, apărare și securitate națională. Pentru a compara rezultatele, datele au fost colectate în lunile aprilie și mai ale fiecărui an din perioada 2024–2026.

***

Amintim, Republica Moldova a obținut, alături de Ucraina, statutul de țări candidate la UE în iunie 2022. Ambele țări au lansat oficial negocierile de aderare în iunie 2024. În 2026, atât Moldova, cât și Ucraina, au deschis patru dintre cele șase clustere de negociere.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: