Andrei Mardari / NewsMaker

Transportatorii anunță proteste cu microbuze și autobuze la ANTA. Mărul discordiei – „gara” de pe Calea Moșilor

Transportatorii vor ieși din nou la proteste, pe 12 februarie, fiind nemulțumiți de „inacțiunile” Agenției Naționale Transport Auto din Chișinău, care ar ar favoriza menținerea unei activități ilegale de transport în apropiere de Gara de Nord, unde ar funcționa o gară improvizată și neautorizată. Protestul va avea loc în fața sediului ANTA și va implica atât benzile de circulație, cât și unele locuri de parcare din perimetru, potrivit unei notificări expediate de APOTA, Primăriei Chișinău.

În acest sens, solicităm ca: din timp să fie înştiințați locatarii zonei care pot fi afectați; angajații întreprinderilor şi instituțiilor din această zonă să fie informați; să fie interzisă parcarea/staționarea unităților de transport în perimetrul rezervat pentru, cu suficient timp până la începerea parcării/staționării participanților la întrunire. De asemenea, solicităm Primăria să desemneze o persoană pentru a supraveghea şi a interveni în caz de necesitate, cu scopul ca INSP să asigure executarea prevederilor legale”, potrivit notificării APOTA.

Organizatorii estimează participarea a circa 40 de persoane, dintre care aproximativ 30 vor fi șoferi de microbuze și autobuze, aflați la volanul unităților de transport.

Protestul ar urma să înceapă de la ora 10:00 și se va încheia la 12:30. Transportatorii își vor exprima „dezacordul față de inacțiunile ANTA săvârşite în scopul protejării afacerii ilegale legate de gara improvizată/ilegală din str. Calea Moşilor 2A, în apropiere de Gara Nord”.

NewsMaker a încercat să obțină o reacție de la reprezentanții ANTA, însă nu au răspuns apelurilor noastre.


***

Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto (APOTA) a avertizat încă din ianuarie că va organiza un protest în fața Agenției Naționale Transport Auto (ANTA). Pe 28 ianuarie, asociația a cerut reprezentanților ANTA și Ministerului Infrastructurii să intervină la „așa numita autogară amplasată pe str. Calea Moșilor 2/A” din capitală. În reacție, ANTA a declarat că a aplicat sancțiuni și a solicitat operatorilor prezentarea contractelor cu autogări autorizate, însă o parte dintre aceștia au cerut prelungirea termenului, invocând proceduri judiciare, aspect analizat pentru „respectarea drepturilor legale și evitarea perturbării transportului public”.

În perioada menționată, erau operate aproximativ 30 de rute regulate din mai multe raioane din regiunea de Nord a țării, iar „sistarea imediată și integrală a acestora ar fi avut un impact direct asupra mobilității cetățenilor”, potrivit ANTA.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

imagine simbol

Drone Shahed au lovit punctul de trecere Vinogradovka. Traficul prin Vulcănești–Vinogradovka a fost suspendat

Activitatea punctului de trecere a frontierei Vulcănești (Republica Moldova) – Vinogradovka (Ucraina) a fost sistată în dimineața de 25 august, după ce mai multe drone de tip Shahed au atacat punctul de trecere ucrainean Vinogradovka. Anunțul a fost făcut de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră (IGPF) într-un comunicat.

Potrivit sursei citate, la ora 02:51, Serviciul Operațiuni Aeriene al Armatei Naționale a informat Poliția de Frontieră despre o dronă care se deplasa dinspre Ucraina spre Republica Moldova, în regiunea Vulcănești, la aproximativ 20 de kilometri de frontiera de stat.

La ora 02:55, punctul de trecere a frontierei Vinogradovka (Ucraina) a fost atacat cu o dronă de tip Shahed. Potrivit informațiilor preliminare, nu au fost înregistrate victime”, a precizat IGPF.

Ulterior, în jurul orei 03:49, angajații punctului de trecere Vulcănești au observat alte două explozii pe teritoriul punctului de trecere ucrainean, produse de drone de tip Shahed.

Astfel, infrastructura punctului de trecere Vinogradovka a fost afectată, iar activitatea punctului de trecere Vulcănești–Vinogradovka a fost sistată.

De asemenea, la 03:52, autoritățile au fost informate despre o altă dronă care se deplasa în regiunea Vulcănești, la aproximativ 18 kilometri de frontiera Republicii Moldova. La ora 04:18, partea ucraineană a confirmat că aparatul de zbor a fost doborât.

Până la această oră, în zona de frontieră de pe teritoriul Republicii Moldova nu au fost identificate fragmente de drone sau alte obiecte care să prezinte riscuri pentru securitatea populației”, a menționat IGPF.

Activitatea Tabachi-Mirnoe – suspendată

Între timp, IGPF a mai anunțat că și PVFI Mirnoe (Republica Moldova)-Tabachi (Ucraina), și-a sistat temporar activitatea, din motivul declanșării alarmei pe partea Ucrainei.

Recomandăm participanților la traficul transfrontalier să se abțină de la deplasările în această zonă”, a transmis instituția.

(ACTUALIZARE 09:23) Poliția de Frontieră a anunțat că punctul de trecere a frontierei Mirnoe-Tabachi și-a reluat activitatea în regim normal.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: