Radio Moldova

Transportatorii au protestat la ANTA, pe care o acuză de corupție: „Se joacă. Așteaptă să cedăm”. Reacția Agenției

Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto (APOTA) a organizat astăzi, 12 februarie, un protest la sediul Agenției Naționale Transport Auto (AUTO), din cauza unui terminal rutier improvizat din apropierea Gării de Nord din Chișinău. Șeful APOTA, Oleg Alexa, a declarat că o companie din Briceni efectuează curse ilegale din punctul respectiv, afectând activitatea transportatorilor autorizați și chiar provocând accidente. De asemenea, el a spus că ANTA nu ar interveni pentru a combate aceste curse neautorizate și a acuzat instituția de corupție. În reacție, Agenția Națională Transport Autor a respins învinuirile.

Transportatorii au protestat în fața sediului ANTA, unde și-au aliniat microbuzele.

Manifestanții sunt nemulțumiți de faptul că din strada Calea Moșilor 2/A din Chișinău, în apropiere de Gara de Nord, firma „Parcul de Autobuze și Taximetre nr. 9 din Briceni” ar efectua curse rutiere neautorizate spre localități din nordul Republicii Moldova.

Deci, noi nu vorbim că există rute legale la diferență de 15 minute, de 30 de minute, de o oră. Noi vorbim că se fac curse ilegale, copiate de cursele autorizate de ANTA. (…) Apoi, din momentul când gara este ilegală, cu unitățile de transport care pleacă ilegal, sunt deja 3 accidente. Despre fiecare, în ziua când s-a întâmplat accidentul, eu l-am informat pe dl. ministru Bolea și i-am spus „vă rugăm, implicați-vă”. Pentru că atunci când două unități pleacă la aceiași oră, ei se întrec pe traseu. El copie rutele din Gara de Nord, respectiv, ăștia doi sunt puși în situația de a se întrece”, a declarat șeful APOTA, Oleg Alexa.

El a precizat că compania, care este din Briceni, efectuează curse autorizate din acea localitate – ceea ce nu este cazul pentru cele care pornesc din str. Calea Moșilor 2/A din capitală. „Pe lângă cursele legale, el a dorit pe vecinii săi cumva să-i înădușe”, a spus șeful APOTA.

Totodată, Oleg Alexa susține ANTA că nu ar acționa pentru a stopa unitățile de transport care efectuează cursele ilegale din capitală, acuzând instituția de corupție.

ANTA se joacă: ba le dă scrisori, ba le dă recomandări. Când noi am spus că „gata, facem protest”, le face un proces verbal. În loc să le facă 30 pe zi, le face unul pe săptămână. (…) Aceste amenzi nu se aplică de ei (ANTA – n. r.) intenționat. De ce? Ei așteaptă până când transportatorii din spatele meu vor ceda și vor ceda aceste rute. (…) Cea mai mare problemă în Republica Moldova este corupția. În transport, de asemenea, cea mai mare problemă este corupția. Iar corupția, așa cum a spus-o chiar zilele trecute Transparency International, este corupție de sistem. Ea nu poate exista fără șeful de aici, fără șeful Direcției de aici și fără șeful ministerului de acolo”, a spus el.

Reacția ANTA

Ulterior, Agenția Națională Transport Auto a publicat o reacție în care a catalogat protestul drept „o acțiune cu un caracter pronunțat de promovare a unor interese personale și manipulare a opiniei publice”.

ANTA respinge afirmațiile aberante privind o pretinsă inacțiune instituțională, presupuse acte de corupție, protejarea afacerilor ilegale și coparticipare la atacuri „raider” de preluare a rutelor, regretând atacul la persoană. Agenția nu va fi parte a jocurilor regizate și își va desfășura activitatea exclusiv în baza legii și a principiilor de transparență și imparțialitate”, a adăugat instituția.

De asemenea, ANTA a menționat că monitorizează „permanent” situația din teren și intervine ori de câte ori sunt constatate neconformități și aplică sancțiuni conform legii. „Astfel, referitor la activitatea de transport din str. Calea Moșilor 2/A, mun. Chișinău, Agenția informează că, în urma Deciziei privind radierea din Registrul activităților conexe a companiei „Pond Trans” SRL, rutele operate de „Parcul de Autobuze și Taximetre nr. 9 din Briceni” SRL și „Pond Trans” SRL vor continua să fie deservite în baza autorizațiilor deținute, cu pornirea curselor din Gara Nord. Activitatea va fi desfășurată conform modului stabilit anterior. Operatorii de transport vizați, SC „Gara Nord” SRL și APOTA au fost informați despre aceste modificări în activitate”, a precizat Agenția.

ANTA a mai subliniat că, în cadrul procesului de inventariere a autogărilor pe întreg teritoriul Republicii Moldova, au fost notificați 8 operatori care nu întrunesc condițiile necesare prevăzute în legislație și au fost înaintate prescripții de regularizare pentru remedierea situațiilor semnalate.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

O fată care ar fi fost adoptată ilegal în Nisporeni, în 2012, impusă să cerșească. Părinții adoptivi și o doctoriță, puși sub învinuire (VIDEO)

O fată în vârstă de 14 ani ar fi fost impusă să cerșească, într-un scaun cu rotile, în statele CSI și Uniunea Europeană. Copila ar fi fost adoptată ilegal, în Nisporeni, în 2012, au constatat oamenii legii. Părinții adoptivi ai fetei și o doctoriță au fost puși sub învinuire în acest dosar.

Potrivit Inspectoratului General al Poliției, părinții adoptivi ar fi impus copila să cerșească într-un scaun cu rotile, chiar dacă aceasta se putea deplasa fără ajutor.

Oamenii legii au descins cu percheziții la părinții adoptivi, de unde a fost ridicat căruciorul cu rotile al copilei care acum are 14 ani. IPG anunță că a acumulat și alte materiale probatorii în timpul perchezițiilor, inclusiv cele care dovedesc că minora era impusă să cerșească, în loc să frecventeze instituțiile de învățământ.

Pe lângă cei doi părinți adoptivi, procurorii PCCOCS i-a formulat învinuirea și unei doctorițe, care în 2012 ar fi fost implicată în adopția ilegală a copilei.

Urmare a deconspirării schemei de trafic de copii prin cerșetorie, copila a fost plasată într-un centru de plasament din Moldova, unde, potrivit oamenilor legii, beneficiază de asistența necesară.

Cauza penală a fost investigată de autoritățile de drept de la Chișinău începând cu luna ianuarie, de comun cu cele din Timișoara și cu sprijinul agenției europene SELEC.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: