Dodon la Strasbourg
NewsMaker

„Trebuie de luat 3-4 judecători și de pus la pușcărie”. Dodon, despre presiunile lui Plahotniuc și reacția ambasadorilor

Președintele Republicii Moldova susține că Vladimir Plahotniuc corupe deputații pentru a distruge majoritatea parlamentară și a influența, astfel, judecătorii și procurorii. În cadrul platformei online „Președintele răspunde” din 12 iunie, șeful statului a chemat ambasadorii să reacționeze la situația din justiție. Mai mult, Igor Dodon a declarat că curățarea justiției se va face dacă 3-4 judecători vor fi condamnați la închisoare.

Igor Dodon a argumentat că scopul lui Vladimir Plahotniuc ar fi să arate judecătorilor și procurorilor că majoritatea parlamentară nu mai există și să facă, în acest mod, presiuni asupra acestora.

„Bandiții și mafia vor să destabilizeze situația. Și unii deputați, mai slabi de fire, cu regret, iau banii și se duc în partea aceea. (…) Acum trebuie de luat 3-4 judecători, de scos imunitatea și de pus la pușcărie. Luați și puneți-i la pușcărie, scoateți imunitatea, adresați-vă la CSM, mergeți cu percheziții, luați-i, altfel nu o să faceți regulă. Plahotniuc personal îi sună: „Eu m-am înțeles cu Maia, m-am înțeles cu ambasadorul SUA, totul o să fie „ciotka”, iată ce le spune Plahotniuc, iar unii „lapșaua” pe urechi o primesc. Cu toate că nici Maia nu știe despre asta, nici ambasadorul, sunt ferm convins”, a relatat Dodon.

Igor Dodon s-a referit și la decizia judecătorilor de la Curtea de Apel, prin care cinci din șase demersuri de aplicare a sechestrului pe bunurile lui Vladimir Plahotniuc au fost respinse. De asemenea, șeful statului a chemat ambasadorii să reacționeze la situația din justiție.

„Da voi știți că la Curtea de Apel, nu știu câți procurori și judecători care se ocupă de cazul lui Plahotniuc au făcut deja COVID? Nu spun, Doamne ferește, poate cineva într-adevăr s-a molipsit. Dar voi știți de că 3-4 ori se amână examinarea la Curtea de Apel, în urma presiunii din partea lui Plahotniuc asupra judecătorilor? De ce aici nu faceți gălăgie, domnilor ambasadori UE, SUA ș.a.m.d. Spuneți că guvernarea face nu știu ce acolo, dar de ce nu vedeți când bandiții fac chestia asta. Că se tem procurorii, se tem judecătorii. Îmi cer pază, pentru că le spun: „măi, tu ori iei 500 de mii ca să iei decizia să îl aperi pe Plahotniuc, ori noi ție o să îți rupem gîtul. Iată ce se întâmplă în justiția moldovenească. Clar că e greu procurorilor, clar că judecătorii onești se gândesc ce o să fie”, a completat Dodon.

Ambasadorii acreditați la Chișinău nu au reacționat, deocamdată, la declarațiile lui Igor Dodon.

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Chiveri respinge acuzațiile Tiraspolului: Peste 100 de milioane de lei au fost alocate pentru locuitorii din Transnistria în prima jumătate a anului

Vicepremierul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri, a respins luni, 7 septembrie, afirmațiile administrației nerecunoscute de la Tiraspol, potrivit cărora Chișinăul nu ar fi investit resurse financiare în regiunea transnistreană. Oficialul a menționat că, în prima jumătate a anului curent, au fost alocate peste 100 de milioane de lei pentru sprijinul locuitorilor din stânga Nistrului.

Nu este doar o afirmație falsă, ci o denaturare deliberată a realității, infirmată de fapte și cifre concrete. Iar acest lucru este bine cunoscut de majoritatea locuitorilor din raioanele de est”, a transmis Valeriu Chiveri într-un videoclip publicat pe Facebook.

Potrivit oficialului, Chișinăul a alocat peste 100 de milioane de lei pentru sprijinirea locuitorilor din raioanele de est în prima jumătate a anului 2026. Peste 76 de milioane de lei au fost alocate pentru asigurarea medicală, compensarea medicamentelor și a dispozitivelor medicale.

Alte peste 42 de milioane de lei au fost direcționate pentru plăți sociale, inclusiv pensii și indemnizații.

Acest sprijin va continua și va fi consolidat, inclusiv din contul mijloacelor Fondului de convergență. Despre activitatea și obiectivele acestuia vom vorbi separat”, a adăugat vicepremierul.

Totodată, Valeriu Chiveri a subliniat că sprijinul Republicii Moldova pentru regiune nu se limitează la cheltuielile directe ale statului. Potrivit lui, companiile din stânga Nistrului își desfășoară activitatea economică în cadrul legislației Republicii Moldova și al angajamentelor internaționale ale țării.

În afara acestui cadru juridic și fără voința politică a Republicii Moldova, aceste companii pur și simplu nu și-ar putea continua activitatea”, a spus vicepremierul.

Amintim că, recent, liderul de facto al regiunii transnistrene, Vadim Krasnoselski, a spus că Chișinăul nu ar ajuta populația din stânga Nistrului. a susținut că infrastructura medicală, socială și educațională din regiune este finanțată din bugetul transnistrean și a acuzat autoritățile de la Chișinău că ar fi retras 32 de milioane de dolari din bugetul regiunii prin măsurile aplicate companiilor din stânga Nistrului.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: