Trei minori, pe banca acuzaților. Aceștia sunt învinuiți că au omorât în bătaie un om al străzii

Procuratura municipiului Chișinău, Oficiul Centru, informează că a finalizat urmărirea penală și a expediat în instanța de judecată cauza penală de învinuire a 3 minori. Aceștia sunt acuzați de săvârșirea unui omor. 

Învinuiții, cu vârstele cuprinse între 14 și 16 ani, au aplicat lovituri cu pumnii și picioarele unui om al străzii. În urma leziunilor corporale produse, persoana a decedat.

Tinerii sunt cercetați în stare de arest preventiv, pe un termen de 30 zile.

De menționat că, fapta infracțională s-a produs în data de 11 octombrie 2021, în centrul capitalei.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Ministrul Educației, Dan Perciun, își face publice diplomele: „A apărut o încercare tot mai evidentă de a pune sub semnul întrebării studiile mele”

Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a făcut publice actele care îi confirmă studiile liceale și universitare, după apariția unor speculații legate de pregătirea sa academică. Diplomele prezentate într-un interviu pentru portalul Diez arată că oficialul a studiat la un liceu privat din Marea Britanie și este absolvent al Universității Cambridge și al Universității Babeș-Bolyai.

Dan Perciun a studiat până în clasa a X-a la Liceul „Prometeu-Protalent” din Chișinău, după care și-a continuat studiile la Tonbridge School din Marea Britanie. Ministrul Educației a menționat că a fost admis în baza unei burse oferite de organizația Head Masters’ Conference (HMC), iar ulterior a beneficiat de o bursă integrală acordată de instituția de învățământ.

Certificatele prezentate indică faptul că acesta a obținut patru calificări A-level și o calificare AS-level. Sistemul britanic de învățământ nu prevede examenul de bacalaureat, calificările A-level fiind utilizate pentru admiterea în instituțiile de învățământ superior, notează Diez.

Documentele arată că Dan Perciun a obținut trei calificative A* și un calificativ A la examenele A-level. Potrivit datelor Cambridge Assessment, în anul 2010, aproximativ 2% dintre absolvenții din Anglia au obținut cel puțin trei calificative A*.

După absolvirea liceului, în 2011, Dan Perciun și-a continuat studiile la Universitatea Cambridge, în cadrul programului „Politică, psihologie și sociologie”. Potrivit declarațiilor sale, studiile au fost finanțate printr-un credit educațional și o bursă acordată de universitate.

Ulterior, în perioada 2020–2022, acesta a urmat un program de masterat la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Diploma prezentată redacției indică absolvirea programului „Asistență socială și economie socială”, la forma de învățământ cu frecvență redusă.

În ultimele luni, a apărut o încercare tot mai evidentă de a pune sub semnul întrebării studiile mele. Conturi de Facebook și Telegram au rostogolit, treptat, o afirmație falsă: că nu aș avea studiile necesare. Adevărul este că am absolvit liceul în Marea Britanie, la una dintre instituțiile de top de acolo, cu rezultate care m-au plasat printre elevii cu cele mai bune performanțe din anii în care am studiat. Mi-am continuat studiile de licență la Universitatea din Cambridge, una dintre cele mai prestigioase universități din lume. Ulterior, am urmat un program de master la Universitatea Babeș-Bolyai din România. Am făcut publice toate documentele și diplomele care confirmă aceste lucruri pentru că, în momentul în care o afirmație falsă este repetată suficient de mult și ajunge să fie prezentată drept adevăr, consider firesc ca oamenii de bună-credință să poată verifica informațiile direct și să își formeze propria concluzie, pe baza documentelor și a faptelor”, a transmis Dan Perciun pe Facebook, după interviu.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: