combatere

Primarul Chișinăului, Ion Ceban, solicită autorităților centrale să introducă stare de urgență privind vânzarea și consumul drogurilor în Republica Moldova. Edilul susține că situația cu privire la traficul și consumul de substanțe narcotice „riscă să iasă de sub control”, iar cei mai vulnerabili la acest fenomen sunt copiii și tinerii.

Secretarul general al Consiliului Europei, Alain Berset, a anunțat că organizația pe care o conduce planifică elaborarea unei convenții privind combaterea dezinformării și a interferențelor străine. Documentul ar urma să includă un set de instrumente dezvoltate inclusiv pe baza experienței Republicii Moldova în alegerile parlamentare din 28 septembrie. Declarațiile au

Viceprim-ministra pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, a declarat că Republica Moldova ar putea contribui la Scutul european pentru democrație – o inițiativă UE care vizează combaterea manipulării informaționale și ingerințelor străine – cu experiența în contracararea amestecurilor externe pe care a căpătat-o în urma scrutinelor din 2024 și 2025. Ea

Observatorul european al mass-mediei digitale (EDMO) lansează un nou centru regional care va sprijini Ucraina și Republica Moldova să combată dezinformarea. Anunțul a fost făcut pe 15 iulie de Reprezentanța Comisiei Europene în România. Potrivit sursei citate, acest centru, FACT, va reuni o comunitate multidisciplinară pentru detectarea și analizarea campaniilor de

Președinta Maia Sandu a participat pe 20 noiembrie la Conferința internațională pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor, care a avut loc la Chișinău. Șefa statului a avut o intervenție în care a vorbit despre importanța dezvoltării, împreună, a unei societăți fără violență. „Muncim cu toții ca să construim o

Mișcarea Alternativa Națională (MAN) – fondată și condusă de fostul socialist Ion Ceban, în prezent primar al municipiului Chișinău – critică și „condamnă ferm” numirea lui Petru Macovei și Valeriu Pașa în calitate de membri ai Centrul de Comunicare Strategică, creat pentru a lupta cu dezinformarea. Formațiunea politică susține că

Directorul Asociației Presei Independente (API), Petru Macovei, și expertul WatchDog, Valeriu Pașa, ar putea fi numiți în funcția de membru al Consiliului Centrului pentru Comunicare Strategică și Combatere a Dezinformării – instituție creată la inițiativa președintei Maia Sandu și condusă de fosta ministră de Interne Ana Revenco. Candidaturile acestora au

Republica Moldova și Statele Unite ale Americii vor colabora pentru a combate manipulările informaționale străine. Un Memorandum de cooperare în acest sens a fost semnat, pe 18 septembrie, de secretarul general al Guvernului, Artur Mija, și coordonatorul Centrului de Angajament Global din cadrul Departamentului de Stat al SUA, James Rubin.

Un Memorandum de Înțelegere în domeniul prevenirii și combaterii corupției a fost semnat de către directorul CNA Iulian Rusu și șeful Biroului de Stat de Investigații al Ucrainei, Oleksii Sukhachov. Scopul Memorandumului de Înțelegere este de a asigura o cooperare strânsă între cele două instituții, inclusiv prin schimb de informații

Republica Moldova își consolidează, grație Germaniei, capacitățile de combatere a criminalității și terorismului, acutizate pe fundalul agresiunii militare ruse împotriva Ucrainei. Acesta lucru este posibil grație unui Memorandum de înțelegere moldo-german, semnat pe 14 iunie la Chișinău. Potrivit Ministerului de Interne, cadrul de cooperare stabilește implementarea a două proiecte ample

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x