Игорь Чекан, NewsMaker

Un bărbat din Vulcănești, bănuit că a incendiat Procuratura din localitate, pentru a-și răzbuna fiul

Procuratura UTA Găgăuzia anunță despre reținerea unui localnic care, acum trei luni, ar fi incendiat sediul Procuraturii raionului Vulcănești.

Cazul a avut loc în noaptea de 14 septembrie 2020, în jurul orei 2.00, când persoane necunoscute au deteriorat camera de luat vederi de la intrarea în sediul Procuraturii, după care au incendiat două cauciucuri auto, stropite cu inflamabil. În rezultat, a fost deteriorată ușa de la intrare în clădirea Procuraturii.

Ca urmare a acțiunilor de urmărire penală și măsurilor speciale de investigație, presupusul autor al faptei a fost identificat și reținut. Acesta s-a dovedit a fi un locuitor al orașului Vulcănești, în vârstă de 45 de ani, care ar fi recurs la acest gen pentru a-și răzbuna fiul, cercetat și condamnat pentru o serie de crime comise cu intenție.

Oficiul Principal al Procuraturii UTA Găgăuzia i-a înaintat bărbatului învinuirea pentru două capete de acuzare: ”huliganism agravat” și ”tentativă de distrugere sau deteriorare intenționată a bunurilor”. La demersul procurorilor, învinuitul a fost plasat în arest pentru 30 de zile.

Fiind audiat, acesta nu și-a recunoscut vina. Pentru aceste infracțiuni legislația prevede până la 7 ani închisoare.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

presedinte.md

Moldova va fi reprezentată de 23 de sportivi la Festivalul Olimpic al Tineretului European. Președinta Sandu le-a înmânat drapelul

Președinta Maia Sandu le-a înmânat pe 15 iulie le-a înmânat sportivilor care vor reprezenta Republica Moldova la Festivalul Olimpic al Tineretului European, organizat în orașul Skopje, Macedonia de Nord. S-a întâmplat în cadrul unei ceremonii care s-a desfășurat în incinta instituției prezidențiale. Președinta le-a urat succese la competiție sportivilor noștri.

În Republica Moldova trăim o adevărată renaștere a sportului. În 2022, 2023 și 2024, sportivii noștri au obținut rezultate remarcabile la competițiile internaționale, inclusiv la Jocurile Olimpice. Sunteți dovada vie că, atunci când îți dorești cu adevărat ceva, totul devine posibil. Vă doresc mult succes, putere de concentrare și energie pozitivă la toate probele la care veți participa”, a notat șefa statului.

Totodată, șefa statului a menționat inițiativele implementate în ultimii ani pentru dezvoltarea sportului autohton: adoptarea noii Legi a sportului, modernizarea a peste 100 de săli și terenuri sportive și majorarea burselor acordate sportivilor.

presedinte.md
presedinte.md
presedinte.md
presedinte.md

Festivalul Olimpic al Tineretului European (FOTE) reprezintă un eveniment multisportiv organizat sub egida Comitetelor Olimpice Europene. Festivalul servește drept rampă de lansare pentru tinerii sportivi în vederea participării ulterioare la campionate europene, mondiale și la Jocurile Olimpice. Prima ediție a avut loc în Bruxelles în 1991. În acest an, țara noastră va fi reprezentată de către 23 sportivi alături de antrenorii lor, la categoriile badminton, atletism, înot, judo, tenis de masă, taekwondo, ciclism și tir.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: