oficial.md

Un bărbat, învinuit de trafic de copii în scop sexual, a fost achitat de prima instanță. Procurorii au atacat decizia și solicită 15 ani de închisoare

Un bărbat în vârstă de 30 de ani, învinuit de trafic de copii în scop sexual, a fost achitat de prima instanță. Acuzatorii de stat consideră că achitarea lui este contrară legii și au solicitat, din nou, condamnarea acestuia la 15 ani de închisoare. În acest sens, procurorii au atacat la Curtea de Apel Bălți sentința Judecătoriei Drochia, sediul Glodeni, care a respins solicitarea procurorilor pentru aplicarea pedepsei cu închisoarea față de inculpat.

Potrivit Procuraturii Generale, faptele de care este învinuit bărbatul au avut loc în perioada iulie-august 2017. Potrivit acuzatorilor de stat, acesta a contactat pe internet o adolescentă din raionul Glodeni, care atunci avea vârsta de 15 ani. El i-a promis că îi va oferi un telefon performant, dacă aceasta îi va trimite imagini cu caracter intim. Ulterior, bărbatul a amenințat adolescenta că va trimite acele imagini părinților și apropiaților ei, dacă ea nu va participa la sesiuni video pe internet cu el, în direct. În cadrul acestor sesiuni, inculpatul a constrâns-o să privească acțiuni perverse cu caracter sexual ale acestuia, precum și a determinat-o la acțiuni cu caracter erotic pe adolescentă.

Mai mult, bărbatul nu și-a folosit propriile conturi, ci ale partenerului său de lucru, cu care se afla la muncă în Sankt-Petersburg, Rusia.

Sursa citată menționează că situația creată a devenit tensionată, iar adolescenta i-a comunicat bărbatului că renunță la înțelegere, cu atât mai mult că promisiunea nu a fost îndeplinită nici după ce ea i-a trimis imagini intime. Individul, însă, a continuat să o amenințe și să o supună exploatării sexuale. De asemenea, bărbatul a transmis imaginile în cauza unor apropiați de-ai fetei. Acest fapt a determinat-o să absenteze două săptămâni de la școală, pentru ca mai apoi să încerce să-și pună capăt zilelor.

Menționăm că inculpatul a fost reținut și plasat în arest, însă ulterior a fost eliberat și achitat de către Judecătoria Drochia. Totuși, acuzatorii de stat din cadrul PCCOCS consideră achitarea lui contrară legii.

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Foto: Andrei Cotorobai

Ziua Independenței, organizată cu circa 10 mln de lei și fără licitație publică: investigație RISE Moldova

Guvernul a alocat în acest an aproape 10 milioane de lei pentru organizarea manifestărilor dedicate celor 35 de ani de la proclamarea independenței Republicii Moldova, în pofida apelurilor publice ale premierului Vasile Tofan privind reducerea cheltuielilor bugetare. Asta arată o investigație a publicației Rise Moldova.

La ședința Guvernului din 29 iulie, prim-ministrul Vasile Tofan declara că sărbătorirea Zilei Independenței și a Zilei Limbii Române ar trebui organizată „cu mult suflet și inimă, dar nu neapărat cu tare mulți bani”, în contextul deficitului bugetar cu care se confruntă statul.

Totuși, a doua zi, Ministerul Culturii a modificat planul anual de achiziții și a majorat bugetul destinat Zilei Independenței de la 500 000 de lei la 10 milioane de lei. Potrivit investigației statul a cheltuit în final 9,86 milioane de lei pentru evenimentul din 27 august, cea mai mare sumă alocată până acum pentru această sărbătoare desfășurată într-o singură zi.

Ministerul Culturii susține că suma inițială de 500 000 de lei a fost estimată înainte de aprobarea Programului național „Independența care ne unește. Moldova-35”. După adoptarea programului, instituției i-au revenit responsabilități suplimentare privind organizarea manifestărilor festive, ceea ce a determinat revizuirea bugetului.

Contractul pentru organizarea evenimentului a fost atribuit Instituției Publice „Moldova-Concert” prin procedura de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare, fără organizarea unei licitații publice. Ministerul a invocat drept argumente particularitățile tehnice și artistice ale serviciilor, precum și necesitatea organizării evenimentului „în regim de maximă urgență”.

Experta în achiziții publice Diana Enachi consideră însă că justificările autorităților nu sunt întemeiate. Potrivit acesteia, invocarea urgenței pentru un eveniment organizat anual la aceeași dată indică probleme de planificare și nu reprezintă un temei legal suficient pentru evitarea unei proceduri competitive.

Ministerul a clacat la capitolul planificare și transparență, iar aplicarea NFP pentru achiziția acestor servicii nu este susținută de cadrul legal”, a declarat experta.

Investigația mai arată că lucrările de instalare a scenei și anunțarea artiștilor au început înainte ca Ministerul Culturii să atribuie oficial contractul. Ordinul de atribuire a fost semnat pe 25 august, cu doar două zile înainte de eveniment.

RISE Moldova a solicitat Ministerului Culturii documentele aferente procedurii de achiziție, inclusiv contractul, oferta financiară și devizul detaliat al cheltuielilor. Instituția nu a transmis documentele solicitate și a indicat că acestea ar fi disponibile în Registrul Buletinelor Achizițiilor Publice. Jurnaliștii afirmă însă că nu au identificat documentele respective și nu au primit clarificări suplimentare până la publicarea investigației.

În ultimii ani, costurile organizării Zilei Independenței au crescut semnificativ. Dacă în 2023 au fost cheltuite aproximativ 4,6 milioane de lei, în 2024 suma a ajuns la aproape 10 milioane de lei pentru un program desfășurat pe parcursul a trei zile. În 2025, cheltuielile au fost de circa 5,9 milioane de lei.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: