Poliția Republicii Moldova

Un bebeluș a fost abandonat în scara unui bloc din Chișinău (FOTO)

O fetiță de aproximativ două săptămâni a fost abandonată în scara unui bloc de locuit de pe bd. Ștefan cel Mare din Chișinău.

Potrivit poliției, persoana care l-a găsit a anunțat oamenii legii. Totul s-a întâmplat pe 6 februarie.

Serviciile abilitate sunt prezente la fața locului. Ofițerul de sector împreună cu medicii au transportat copilul la Spitalul Nr.1 din capitală.

Potrivit oamenilor legii, fetița este sănătoasă și are aproximativ două săptămâni de la naștere.

Mama ar fi abandonat-o în interior, la etajul șase, învelită și cu o sacoșă cu hăinuțe de schimb.

Pe acest caz a fost pornit un proces penal.

Știrea se actualizează…

Poliția Republicii Moldova

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Imagine simbol

Oficial: 67 de instituții de învățământ din 73 au fost reorganizate în noul an școlar. Câți profesori și-au păstrat locul de muncă

În total, 67 dintre cele 73 de instituții de învățământ incluse în ordinul ministrului Dan Perciun au fost reorganizate în anul de studii 2026–2027. Reforma a vizat 448 de cadre didactice. Dintre acestea, 289 au în continuare un loc de muncă, fie în instituțiile reorganizate, fie în alte școli. Datele au fost oferite de Ministerul Educației și Cercetării (MEC) pentru NewsMaker.

Potrivit ministerului, alte două cadre didactice au acceptat să se transfere în alte raioane, iar autoritățile au identificat locuri de muncă pentru acestea.

Alți 66 de profesori intenționează să solicite indemnizația acordată în cazul reorganizării sau lichidării instituției.

Totodată, 78 dintre profesorii disponibilizați au ajuns la vârsta pensionării. MEC precizează că aceștia vor putea continua să lucreze dacă vor rămâne posturi vacante după repartizarea celorlalte cadre didactice.

Șapte angajate se află în concediu de maternitate, iar alte șase persoane au demisionat.

Reorganizarea a vizat, între alții, 94 de învățători și 43 de profesori de limba și literatura română. Pe listă se mai regăsesc 36 de profesori de geografie, biologie și chimie, 29 de profesori de matematică, informatică și fizică, 27 de profesori de limba și literatura rusă, 23 de profesori de limbi străine și 22 de profesori de istorie.

Din cele 67 de instituții reorganizate, trei au devenit școli primare, 30 – școli primare-grădinițe, iar șase – grădinițe. Două și-au păstrat statutul de gimnaziu. În cazul altor 23, MEC menționează doar că au fost reorganizate, fără să precizeze noua lor formă.

Alte trei instituții au fuzionat cu alte școli și și-au sistat activitatea. Este vorba despre Gimnaziul-grădiniță Constantinovca, care a fuzionat cu Liceul Teoretic „Alexei Mateevici” din Căinari, Gimnaziul Cneazevca, care a fuzionat cu Gimnaziul Sărăteni, și Gimnaziul „Ștefan cel Mare” din Carabetovca, care a fuzionat cu Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din Sadaclia.

În septembrie urmează să aibă loc ședințe ale consiliilor raionale din Cantemir, Ocnița și Dondușeni, la care va fi discutată reorganizarea altor trei instituții: Gimnaziul-grădiniță Lingura, Gimnaziul Gîrbova și Gimnaziul-grădiniță „Ion Dediu” din Rediul Mare.

În urma reorganizării, 1.489 de elevi au fost transferați în alte instituții de învățământ.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: