theatlantic.com

Un cetățean străin, pe banca acuzaților. Ar fi exploatat sexual în Belgia femei din Bălți, Anenii Noi, Râșcani și Chișinău

Un ceățean român va compărea în fața judecătorilor, fiind acuzat de exploatarea sexuală în scop comercial și exploatare în activități criminale în Belgia a cinci fete din Moldova. Faptele s-ar fi produs în perioada 2019-2021, în cadrul unui grup infracțional.

Potrivit Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), victimele sunt originare din Chișinău, Bălți, Anenii Noi, Râșcani și au vârstele cuprinse între 19 și 33 ani.

Potrivit materialelor dosarului penal, investigat sub conducerea PCCOCS de către Centrul pentru Combaterea Traficului de Persoane, atunci când a venit cu oferta de muncă, inculpatul a profitat de situația precară a fetelor din punct de vedere al supraviețuirii sociale. Apoi, atunci când una din victime l-a anunțat că renunță la prestarea serviciilor, acesta a divulgat către membrii de familie genul de activitate al acesteia.

Într-un alt caz, inculpatul și-a asumat profilul de „loverboy” pentru ca să-și atingă scopul exploatării sexuale comerciale. Mai mult decât atât, din plățile încasate de către victime inculpatul își însușea 50%. De exemplu, în cazul unei victime și-a însușit suma de 15.000 euro. Totodată, acesta le impunea inclusiv să le vândă cocaină clienților, iar pentru asigurarea executării comenzilor de exploatare sexuală, le subordona psihologic și le agresa fizic.

În noiembrie 2021, în baza informațiilor operative, bărbatul a fost reținut în Chișinău, unde venea periodic pentru recrutarea victimelor. Ulterior, la solicitarea procurorilor PCCOCS acesta a fost plasat în arest preventiv. Până la un verdict final al instanței de judecată, acesta însă se prevalează de prezumția nevinovăției. În ceea ce privește alți complici ai grupului infracțional condus de acesta, investigațiile penale continuă într-un dosar separat.

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare. 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

stopfals.md

Cum a fost transformată o posibilă colaborare medicală cu Ucraina într-o campanie de dezinformare. Investigație StopFals

Mai multe canale de Telegram și site-uri din Rusia și Republica Moldova au răspândit informații potrivit cărora autoritățile de la Chișinău ar fi decis să finanțeze din bugetul de stat tratamentul militarilor ucraineni. În realitate, autoritățile doar au discutat posibilitatea unui proiect comun de tratare și reabilitare a veteranilor ucraineni, iar sursele de finanțare nu au fost stabilite, scrie StopFals.md.

Informațiile au fost răspândite începând cu 7 octombrie, în contextul unei petiții online împotriva tratamentului militarilor ucraineni în instituțiile medicale din Republica Moldova. Mai multe publicații au prezentat petiția drept o expresie a nemulțumirii generale a populației, deși pe pagina acesteia nu este indicat numărul total al semnatarilor. Prin urmare, nu există date care să demonstreze că inițiativa reflectă un protest în masă.

Autorul petiției, identificat drept Vasile Ceban, s-a prezentat ca operator de utilaje agricole la compania MolSalvia SRL. Totuși, compania a declarat pentru StopFals.md că acesta nu este angajatul lor.

Ce au discutat autoritățile din Moldova și Ucraina

Pe 21 septembrie, ministrul Sănătății, Alexandru Gasnaș, s-a întâlnit cu ambasadorul Ucrainei la Chișinău, Păun Rohovei. Cei doi au discutat posibilitatea lansării unui proiect comun pentru tratarea și reabilitarea fizică și psihologică a veteranilor ucraineni de război în instituțiile medicale din Republica Moldova.

Inițiativa ar putea include recuperare postoperatorie, protezare și tratamentul rănilor provocate de explozii. Ministerul Sănătății a precizat că proiectul trebuie analizat în funcție de necesitățile medicale și de capacitățile sistemului național de sănătate.

„Cu referire la aspectele de finanțare, va fi necesară o analiză separată a oportunităților disponibile, inclusiv a posibilităților de a atrage asistența partenerilor internaționali”, au menționat reprezentanții instituției.

Ministerul a subliniat că eventualele măsuri de sprijin nu trebuie să afecteze accesul pacienților din Republica Moldova la servicii medicale și de reabilitare.

O campanie mai amplă de dezinformare

Potrivit StopFals.md, informațiile despre petiție au apărut după alte afirmații neconfirmate potrivit cărora Republica Moldova ar urma să devină un centru medical și logistic pentru armata ucraineană, inclusiv prin crearea unor centre medicale și asamblarea dronelor.

Pe 1 octombrie, reprezentantul Rusiei la Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa, Dmitrii Poleanski, a făcut declarații similare despre presupuse planuri de creare a unor centre medicale pentru militarii ucraineni în Republica Moldova. StopFals.md susține că aceste afirmații nu au fost probate și se înscriu în narațiuni pro-Kremlin despre presupusa militarizare a țării și atragerea ei în război.

Printre sursele care au distribuit informațiile despre petiție se numără agențiile rusești RIA Novosti și Sputnik, precum și publicațiile Canal 5, Комсомольская правда в Молдове și eNewsmd, pe care StopFals.md le asociază cu răspândirea unor informații manipulatorii.

Potrivit analizei, discuțiile reale despre cooperarea moldo-ucraineană în domeniul sănătății au fost prezentate drept o decizie deja luată de a cheltui bani publici pentru militarii ucraineni, în detrimentul pacienților moldoveni, deși finanțarea și condițiile unui eventual proiect nu au fost încă stabilite.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: