Imagine simbol

Un chișinăuian riscă închisoare: avea în calculator și telefon imagini cu copii abuzați sexual

Un chișinăuian riscă până la 3 ani de închisoare, după ce în calculatorul și telefonul acestuia au fost găsite imagini cu copii abuzați sexual. Fișierele au fost copiate de pe rețeaua „Torrent”. Procurorii au declarat că deținerea unei imagini/filmuleț cu un copil abuzat sexual sau cu afișarea părților intime dezgolite este pasibilă de pedeapsă penală. Acum bărbatul, în vârstă de 34 de ani, ajunge în fața judecătorilor. El nu și-a recunoscut vina. Informația a fost comunicată pe 23 iulie de Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS). 

Reprezentanții PCCOCS au anunțat că un sudor din Chișinău ajunge în fața judecătorilor. El este investigat pentru deținerea și distribuirea imaginilor pornografice cu copii, în perioada 2023-2024. În calculatorul și telefonul acestuia ar fi fost găsite în acest sens peste 8 000 de imagini și filmulețe.

„Peste 4 700 de fișiere cu copii abuzați sexual copiate de pe rețeaua „Torrent” și distribuite altor utilizatori de pe internet; precum și peste 3 500 fișiere pe telefonul bărbatului”, au menționat reprezentanții Procuraturii.

Instituția a mai spus că bărbatul în vârstă de 34 de ani nu și-a recunoscut vina. Totodată, el a pasat responsabilitatea pe trei prietene, prezente în fața procurorilor în calitate de martori.

„Acesta a pretins că prietenele ar fi folosit calculatorul și telefonul dânsului, pentru descărcarea imaginilor și filmulețelor cu copiii abuzați sexual, cu vârste de la 1 la 5 ani. Prietenele audiate în calitate de martore, însă, au negat folosirea dispozitivelor dânsului, iar procurorii au coroborat probele informatice cu totalul probelor existente și i-au incriminat comiterea infracțiunii de pornografie infantilă”, au comunicat reprezentanții PCCOCS.

Instituția a menționat că dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă de la 1 până la 3 ani de închisoare.

În context, PCCOCS a precizat că „și deținerea unei imagini/filmuleț cu un copil abuzat sexual sau cu afișarea părților intime dezgolite este pasibilă de pedeapsă penală”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Imagine simbol

Festivitățile de 1 septembrie din școlile din Chișinău vor dura cel mult 45 de minute

În școlile din Chișinău, activitatea festivă dedicată începutului anului școlar din 1 septembrie va avea o durată de cel mult 45 de minute. Potrivit unui ordin emis de Direcția generală educație, tineret și sport, formatul festivității va fi stabilit de către fiecare instituție de învățământ, transmite IPN.

În prima zi de școală, în clasele I-XII va fi desfășurată și o lecție tematică cu genericul „Independența care ne unește”, dedicată împlinirii a 35 de ani de la proclamarea Independenței Republicii Moldova.

Ordinul prevede că școlile vor asigura alimentația elevilor din clasele I-IX, precum și a celor din clasele și grupele cu program prelungit. Elevii vor beneficia, de asemenea, de manuale gratuite, conform prevederilor legale.

Pregătirile pentru noul an de studii au fost discutate în cadrul unei ședințe organizatorice desfășurate de DGETS cu conducătorii instituțiilor de învățământ din municipiu. Discuțiile au vizat, între altele, înmatricularea în clasa I, incluziunea elevilor, alimentația, rețeaua de clase etc.

Șeful adjunct al Direcției educație, Andrei Pavaloi, a accentuat necesitatea unei comunicări active cu managerii instituțiilor și a unei pregătiri riguroase pentru noul an de studii, astfel încât elevii, cadrele didactice și părinții să beneficieze de condiții cât mai bune la începutul anului școlar.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: