AP Photo/Jean-Francois Badias

Un copil de 8 ani din Moldova, paralizat după o vizită la stomatolog. Cazul a ajuns la CEDO

O familie din Republica Moldova a atacat în judecată statul, după ce un copil de 8 ani a rămas paralizat în urma unei vizite la stomatolog. Cazul a ajuns la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO), care a comunicat Guvernului Republicii Moldova o nouă cauză de încălcare a drepturilor omului. În fața Înaltei Curți, reclamanții sunt reprezentați de către avocații Asociației Promo-LEX.

Este vorba despre Virgilia Căldărari și Lilian Căldărari, care acuză medicii de neglijență, iar autoritățile de lipsa unei investigații eficiente a acuzațiilor de neglijență medicală. Totul s-a întîmplat pe 29 noiembrie 2011, când copilul de 8 ani al familiei a mers la medic pentru o extracție dentară. I s-a făcut anestezie generală, iar în urma acesteia, minorul a suferit un stop cardiac și a ajuns în comă cerebrală timp de câteva luni. Ulterior, el a suferit leziuni neurologice grave și paralizie completă.

Urmărirea penală, începută la cererea mamei, Virgilia Căldărari, în septembrie 2012, a fost întreruptă în mai multe rânduri pe motiv că nu ar fi fost comisă nici o infracțiune. Cauza a fost redeschisă de fiecare dată de către judecătorul de instrucție care a constatat deficiențe în anchetă. Ultima redeschidere a fost dispusă pe 17 februarie 2017.

În fața Curții, reclamanții au susținut că starea de sănătate a copilului s-a deteriorat grav din cauza neglijenței medicale. Totodată, reclamanții susțin că nu au dispus nici de un remediu efectiv prin care să își exercite drepturile în cadrul procedurii civile.

CtEDO a invitat Guvernul Republicii Moldova să furnizeze informații cu privire la îndeplinirea cerințelor procedurale ale articolelor 3 și/sau 8 din Convenție referitor la ancheta efectuată de organele de drept din Republica Moldova, dar și asupra căilor de atac oferite reclamanților de către legislația națională.

În același timp, CtEDO solicită Guvernului să prezinte copii ale documentelor relevante în cazul reclamanților, precum și alte informații cu privire la utilizarea halotanului (preparat anestezic), dar și poziția experților în materie din Republica Moldova.

Avocatul Promo-LEX, Dumitru Sliusarenco susține că: “Lilian Căldărari ar fi putut acum juca fotbal, care era pasiunea lui, sau ar fi putut trece prin prima dragoste sau merge la facultate. Însă erorile și lacunele sistemului medical i-au furat aceste oportunități. Practicile abuzive care tratează uneori pacienții ca pe obiecte pe conveier, procedurile efectuate fără pregătirea prealabilă necesară și impunerea abuzivă a pacienților (sau în acest caz părinților) de a semna acorduri la intervenții fără a li se explica clar riscurile, toate elemente ale acestui caz și simptome ale unui sistem medical deficient. Iar ineficiența sistemului de justiție de a investiga și sancționa astfel de cazuri vorbește despre un cerc vicios, în care nimeni nu este protejat.”

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

primeminister.am

Presa: Rusia a amenințat Armenia cu sistarea livrărilor de gaze de la 1 noiembrie

Rusia ar fi amenințat că va sista complet, începând cu 1 noiembrie, livrările de gaze către Armenia, dacă autoritățile de la Erevan nu vor îndeplini mai multe condiții politice impuse de Kremlin. Potrivit publicației armene „Hraparak”, care citează surse din Rusia, Moscova ar cere, între altele, ca Armenia să renunțe la discuțiile privind viitorul bazei militare ruse din Giumri și să-și clarifice opțiunea geopolitică între apropierea de Uniunea Europeană și menținerea în Uniunea Economică Eurasiatică. Informația nu a fost confirmată oficial de Moscova, transmite DW.

Livrările de gaze rusești către Armenia sunt suspendate în prezent, din cauza unor lucrări de mentenanță planificate. Între timp, necesarul intern este acoperit din rezervele aflate în depozite.

Sursele citate de „Hraparak” susțin că, la 1 noiembrie, ar putea avea loc o „avarie” majoră sau ar putea fi invocat un alt caz de forță majoră, în urma căruia livrările de gaze nu ar mai fi reluate.

Potrivit publicației, Moscova ar fi transmis Erevanului mai multe condiții. Una dintre acestea ar viza renunțarea la discuțiile privind viitorul bazei militare ruse din Giumri, precum și la eventualele măsuri împotriva companiilor cu capital rusesc. Printre acestea se numără „Căile Ferate din Caucazul de Sud” și „Gazprom”.

O altă condiție ar viza relația Armeniei cu Uniunea Europeană. Potrivit „Hraparak”, Erevanul ar trebui fie să renunțe la legea care prevede lansarea procesului de integrare europeană, fie să stabilească data unui referendum pe această temă. Astfel, Armenia ar urma să decidă între apropierea de UE și menținerea în Uniunea Economică Eurasiatică.

De asemenea, Moscova ar cere încetarea urmăririi penale a politicienilor apropiați de Rusia și numirea unui vicepremier acceptat de Kremlin, mai scrie publicația armeană.

Rusia a avertizat anterior Armenia, pe 26 mai, că ar putea denunța unilateral acordul privind livrările de gaze naturale, produse petroliere și diamante brute, în cazul în care Erevanul va continua pe calea aderării la Uniunea Europeană.

Armenia rămâne în continuare puternic dependentă de gazul rusesc. În 2025, „Gazprom” a livrat țării aproximativ 2,7 miliarde de metri cubi de gaze. Președintele rus Vladimir Putin a declarat că Armenia beneficiază de un preț preferențial de 177 de dolari pentru 1.000 de metri cubi. Kremlinul a avertizat, de asemenea, că, în cazul retragerii Armeniei din Uniunea Economică Eurasiatică, prețul gazelor ar urma să fie stabilit la nivelul pieței.

Pe 16 septembrie, secretarul Consiliului de Securitate al Armeniei, Armen Grigorian, a declarat că țara ar putea înlocui gazul rusesc cu livrări din Azerbaidjan, Turcia și Iran. Referindu-se la prețul mai mic al gazului rusesc, acesta a afirmat că gazul „este folosit ca monedă politică”.

Premierul Nikol Pașinian a declarat anterior că Armenia va continua să caute surse alternative de gaze, indiferent de deciziile Moscovei privind prețul combustibilului. Potrivit acestuia, demersul face parte din politica Erevanului de consolidare a independenței și statalității țării.

Relațiile dintre Moscova și Erevan s-au tensionat în ultimele luni. Din mai, Rusia a introdus restricții asupra importurilor mai multor produse din Armenia, inclusiv alcool, legume, fructe, pește, produse lactate și flori.

În replică, autoritățile armene au început să redirecționeze o parte din exporturi către alte piețe, inclusiv către țările europene.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: