Un fost deputat a intrat în rolul unui agent sub acoperire, după ce a fost mituit de Șor și Nesterovschi. Ce i-au promis
Full Article 5 minutes read

Un fost deputat a intrat în rolul unui agent sub acoperire, după ce a fost mituit de Șor și Nesterovschi. Ce i-au promis

Un fost deputat din Parlamentul Republicii Moldova a fost mituit de Ilan Șor și deputatul transfug Alexandr Nesterovschi, care a părăsit Blocul Comuniștilor și Socialiștilor (BCS) în favoarea Partidului „Renaștere”, afiliat lui Șor, să lanseze pe arena politică din Moldova un partid pretins a fi pro-european, dar care să promoveze, din umbră, interesele oligarhului fugar. Declarațiile au fost făcute de procurorul  general interimar, Ion Munteanu, de la tribuna Parlamentului. Potrivit oficialului, în schimb, Șor i-ar fi promis parlamentarului bani pentru partid și salarii lunare pentru toții membrii formațiunii. Ex-deputatul a denunțat intențiile lui Șor și Nesterovschi, însă, organului de urmărire penală și a conlucrat, sub acoperire, împreună cu ofițerii anticorupție, pentru ca cei doi să fie trași la răspundere.

Potrivit procurorului general interimar, în cadrul urmăririi penale s-a constat că, începând cu luna martie 2023, grupul criminal organizat condus de Ilan Șor, ultimul locuind în Israel, în anticipare și ca urmare a declarării neconstituționalității Partidului „ȘOR” au creat un plan de creare a unor noi partide politice, inclusiv partide politice pretinse cu vector pro-european, dar care de fapt să înlocuiască pe arena politică partidul politic declarat neconstituțional prin hotărârea CCM. În acest sens, Șor, conform planului prestabilit, s-a înțeles cu deputatul Nesterovschi, care era pe atunci membru al BCS, să identifice pe teritoriul Republicii Moldova persoane care să creeze un nou partid care să fie creat din umbră de către Ilan Șor și finanțat din surse interzise de lege.

Astfel, potrivit lui Munteanu, Nesterovschi fiind membru al BCS, dar activând de fapt începând cu martie 2023 în favoarea lui Șor, la indicațiile ultimului și după un plan pregătit în prealabil, a pregătit condiții favorabile pentru crearea unui nou partid politic pro-european și finanțarea ilegală a acestuia din surse interzise de lege.

Începând cu aprilie 2023, la rugămintea și cu înțelegerea cu Ilan Șor, acesta ar fi racolat un fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova din legislatura 2019 -2021, astfel încât fostul deputat să înființeze un nou partid politic pro-european care să activeze conform indicațiilor date de către Ilan Șor în scopul promovării intereselor sale pe arena politică din Moldova. În schimb, anunță PG, parlamentarului i s-au promis finanțe pentru noul partid politic din surse interzise de lege și remunerarea lunară a tuturor membrilor de partid.

„Șor, aflat în Israel, inclusiv prin discuții telefonice și aplicații a dat instrucțiuni deputatului Nesterovschi și fostului deputat referitor la finanțarea ilegală a partidului politic în proces de înființare, inclusiv a asigurat că el, Ilan Șor, de facto din umbră va asigura financiar acest partid prin metode care să nu denote legăturile cu Șor”, a anunțat Munteanu.

Potrivit PG, Șor, împreună cu Nesterovschi, ar fi organizat în perioada 16-19 mai 2023 inclusiv deplasarea fostului deputat în Israel, unde au fost organizate întrevederi directe cu Șor.  Mai mult, la 27 mai 2023, conform sursei citate, Nesterovschi ar fi primit prin intermediul altor persoane mijloace bănești de la Șor pe care i-a transmis fostului deputat la domiciliul său din Bălți.

„În calitate de agent sub acoperire, fostul deputat a primit sub controlul organului de urmărire penală un pachet de hârtie în care era un telefon mobil cu aplicația Bria pentru comunicare directă cu Ilan Șor și bani în sumă de 50 de mii dolari SUA, precum și bani în sumă de 100 mii lei”, a mai declarat Ion Munteanu.

Șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin și procurorul interimar general au apreciat „curajul” ex-parlamentarului și au îndemnat politicienii, și nu doar, să denunțe cazurile de corupție.

„Vreau să apreciez curajul de care a dat dovadă și a sesizat organele de urmărire penală. A conlucrat eficient, astfel încât să putem documenta ceea ce am prezentat azi în parlament și în Comisia Juridică”, a precizat Munteanu.

„Acest fost deputat a sesizat organul de urmărire penală imediat când a fost propusă ideea de a fi finanțat din umbră de Ilan Șor. Acțiunile acestui deputat a fost de la început coordonate cu organul de urmărire penală, nu s-a încălcat nicio lege, el nu poartă nicio răspundere penală. Din contra, este o persoană care a demonstrat un act de curaj, pentru că orice persoană în așa situație avea mai multe opțiuni. (…) Vrem să încurajam cetățenii, inclusiv politicienii, să denunțe astfel de acte, ca să ne permită nouă să intervenim și să tragem la răspundere persoanele vinovate”, a declarat Veronica Dragalin.

De menționat că nici Munteanu, nici Dragalin nu au anunțat numele fostului deputat care a făcut denunțul împotriva lui Șor ș Nesterovschi. Totuși, președinta ALDE, Arina Spătaru, a anunțat pe 21 septembrie că va prezenta pe 22 septembrie probe și detalii, după ce a „investigat sub acoperire și a deconspirat”, împreună cu organele de anchetă, finanțarea ilegală a partidelor politice de către Șor.

Irina Lozovanu și Alexandr Nesterovschi au fost lipsiți pe 21 septembrie de imunitate parlamentară. Deputații, care au părăsit rândurile PSRM în favoarea Partidului „Renaștere”, afiliat lui Șor, sunt acuzați că ar fi acceptat finanțări ilegale din partea grupului criminal Șor, spălare de bani și corupere pasivă. Responsabil de schema finanțării formațiunii „Renaștere” ar fi Alexandr Nesterovschi. În seara zilei de 21 septembrie, parlamentarii au fost reținuți de ofițerii CNA pentru 72 de ore.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: