Un fost director al Red-Nord riscă să rămână fără funcții publice după ce și-a angajat cumnatul în companie

Fostul director general interimar al S.A ” Red-Nord”, Viorel Babii, este învinuit că a încălcat regimul juridic al conflictelor de interese angajându-și cumnatul în cadrul companiei. Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a emis un act de constatare în acest sens.

Acum, fostul director riscă să nu mai dețină o funcție publică sau de demnitate publică pentru o perioadă de 3 ani.

Potrivit actului, care a fost inițiat în baza unei sesizări, în perioada iunie 2017 – noiembrie 2017, subiectul vizat, aflându-se în funcția de director interimar al Red-Nord, și-a angajat cumnatul în calitate de șef-adjunct în cadrul unei subdiviziuni a instituției. În acest sens, acesta a semnat direct cu cumnatul său –  ordinul de angajare și contractul individual de muncă.

În cadrul controlului, inspectorul de integritate a stabilit că în contractul de management încheiat între Consiliul S.A ”Red-Nord” și subiectul vizat – se regăsesc prevederile referitoare la conflictul de interese. Prin urmare, ar rezulta că fostul conducător al acestei instituții ar fi știut despre situațiile de conflict de interese, stipulate chiar și în contractul său de numire în funcție. 

Dacă actul de constatare emis de ANI va rămâne definitiv, subiectul riscă să nu mai dețină o funcție publică sau de demnitate publică, cu excepția funcțiilor elective, pentru o perioadă de 3 ani. Acesta ar putea fi înscris și în Registrul Interdicțiilor al ANI.      

Actul de constatare a fost contestat în instanța de contecios administrativ.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

ZdG

MAE confirmă: Ambasadorul Moldovei în Emiratele Arabe Unite este ruda fostului șef demis al MoldATSA

Ambasadorul Republicii Moldova în Emiratele Arabe Unite și Bahrain, Anatol Vangheli, este fratele vitreg al lui Dumitru Vagheli, demis de la conducerea întreprinderii de stat MoldATSA după ce ar fi falsificat informații din CV-ul cu care a participat la concursul pentru obținerea postului. Informația a fost confirmată de Ministerul Afacerilor Externe (MAE), pe fondul controversei care vizează ruda diplomatului.

Anatol Vangheli este diplomat de carieră, cu aproape de 30 de ani de experiență în cadrul MAE. De-a lungul timpului, a fost ambasador în Grecia, acreditat și pentru Cipru, precum și în Israel.

Din 2024, Vangheli este ambasadorul Republicii Moldova în Emiratele Arabe Unite. În martie 2025, președinta Maia Sandu l-a numit, prin cumul, și în funcția de ambasador în Bahrain.

Amintim că MoldATSA, responsabilă de securitatea traficului aerian din Republica Moldova, a ajuns în centrul unui scandal după o investigație a Ziarului de Gardă din 18 iunie, care a arătat că directorul Dumitru Vangheli ar fi inclus în CV informații despre studii de pilotaj în Canada și experiență la Air Canada, informații care, potrivit ZdG, nu corespund realității. În urma investigației, acesta a fost demis.

Pe fondul controversei, Roman Cojuhari a demisionat din funcția de director al Agenției Proprietății Publice. Iar deputatul PAS Radu Marian a demisionat, la sfârșitul lunii iunie, de la conducerea Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe. El recunoscuse anterior că îl cunoaște pe Vangheli și i-a recomandat candidatura pentru funcția de director MoldATSA. Parlamentarul susține însă că nu a avut nicio implicare în numirea lui Vangheli.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: