Europa Liberă România

Un moldovean, angajat ONU, rănit grav într-un atac israelian asupra Fâșiei Gaza: precizările organizației

Purtătorul de cuvânt al secretarului general al Organizației Națiunilor Unite, Stephane Dujarric, a comunicat pe 24 martie că, în timpul unui atac israelian asupra Fâșiei Gaza de săptămână trecută, a fost lovit un complex al ONU. El a menționat că unul dintre angajații organizației a fost omorât, iar încă șase, printre care un cetățean al Republicii Moldova, au suferit răni grave.

Săptămâna trecută, Israelul a efectuat lovituri devastatoare asupra Fâșiei Gaza, care au dus la pierderea vieților a sute de civili, inclusiv personal al Organizației Națiunilor Unite. (…) În baza informațiilor disponibile în prezent, loviturile asupra unui complex al ONU din Deir Al Balah pe 19 martie au fost cauzate de un tanc israelian. Loviturile au dus la moartea unui coleg al ONU din Bulgaria și i-au lăsat pe alții șase – din Franța, Moldova, Macedonia de Nord, Palestina și Marea Britanie – cu răni grave, unele dintre care schimbă viața”, a declarat Stephane Dujarric într-o declarație de presă.

Acesta a subliniat că secretarul general al ONU, Antonia Gutteres, condamnă atacul, cerând totodată o anchetă complexă și independentă a incidentului. „Locația acestui complex al ONU era bine cunoscută de părțile aflate în conflict. Reiterez că toate părțile implicate în conflict sunt obligate prin dreptul internațional să protejeze inviolabilitatea absolută a sediilor ONU. Fără aceasta, colegii noștri se confruntă cu riscuri inacceptabile în timp ce lucrează pentru a salva viețile civililor”, a mai spus Stephane Dujarric.

El a menționat că ONU a luat decizia de a-și reduce numărul de angajați din Gaza, însă va continua să acorde asistență locuitorilor enclavei. „ONU nu părăsește Gaza. Organizația rămâne dedicată să continue să furnizeze ajutorul de care civilii depind pentru supraviețuirea și protecția lor”, a precizat acesta.

***

Israel și gruparea teroristă Hamas, care controlează Fâșia Gaza, se află în război. Conflictul militar a început după atacul sângeros al Hamas din 7 octombrie 2023 asupra statului evreiesc.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

foto simbol

Cutremur cu magnitudinea 4,5 în România. Seismul s-a resimțit și la Chișinău

Un cutremur cu magnitudinea 4,5 pe scara Richter s-a produs în seara zilei de 11 august, la ora 20:21, în zona seismică Vrancea din România. Seismul a fost resimțit și în Republica Moldova, inclusiv la Chișinău.

Potrivit Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cutremurul s-a produs în județul Buzău, la o adâncime de 140 de kilometri.

Institutul precizează că seismul s-a produs în apropierea următoarelor orașe: la 52 km sud-est de Sfântu Gheorghe, 57 km est de Brașov, 62 km sud de Buzău, 66 km sud de Focșani și 76 km nord de Ploiești.

Cutremurul a fost resimțit în mai multe localități din România și Republica Moldova.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: