Andrei Mardari / NewsMaker

Un nou scandal în medicină: un ex-șef de la AMU Cahul a fost „ajutat” de o comisie de la Chișinău să elibereze biroul. Reacția CNAMUP

Șefa substației de Asistență Medicală Urgentă Cahul, Anna Nekrasova, susține că o comisie de la Chișinău, din care ar face parte și șefa departamentului juridic al Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (CNAMUP), au dat buzna, pe 1 august, la instituție pentru a deschide ușa biroului șefului Direcție AMU Sud, Gheorghe Miroșnicenco, în lipsa lui. La rândul său, reprezentanții CNAMUP susțin că incidentul s-a produs din cauza că Miroșnicenco nu a eliberat benevol biroul de serviciu. 

Ana Nekrasova susține că în cadrul substației AMU Cahul s-a prezentat, pe 1 august, o comisie, scopul căreia a fost deschiderea biroului șefului Direcție AMU Sud, Gheorghe Miroșnicenco, pe motiv că acesta ar îngrădi accesul în cabinetul șefului regional AMU Sud, Liviu Mogîldan.

„Nu am fost anunțată despre faptul că este un oarecare ordin de forțare a ușii biroului, despre faptul că cineva se va deplasa la substație în vederea rezolvării acestei întrebări. Dar, menționez că în dimineața zilei de ieri dl Mogîldan m-a întrebat dacă i-am adus la cunoștință domnului Miroșnicenco ordinul prin care ar fi obligat să elibereze biroul pe care îl ocupă în calitate de șef DAMU Sud. I-am răspuns că fotografia cu ordinul a fost transmisă de către alt angajat, eu fiind în concediu neplătit de 1 zi la investigații în capitală”, a scris șefa Centrului de Asistență Medicală Urgentă pe Facebook.

Ana Nekrasova spune că nu poate să aducă ordinul dat la cunoștință, întrucât Miroșnicenco se află în concedi medical.

„Mi s-a răspuns „el poate și 3 luni să stea pe buletin”. La sosirea comisiei una din doamne, care mai tîrziu am aflat că este șefa departamentului juridic al CNAMUP, a început să filmeze, solicita să ne prezentăm la camera telefonului cine suntem (eu, și încă 2 angajați ai substației), apoi a filmat și a fotografiat întreg procesul de forțare a ușii, intrare în birou, lucrurile din sertare și dulapuri. Într-un final, comisia plecase, doamna jurista facând unele comentarii care chiar nu îi fac onoare”, a mai zis Nekrasova.

Potrivit lui Nekrasova, la substația AMU Cahul s-a ajuns la situația când unii angajați sunt forțați de șeful regional sud să prezinte dovada transmiterii mesajelor din propriul telefon, făcând capturi de mesaje și tipărindu-le.

„Climatul psiho-emoțional la locul de muncă oscilează de la arctic la infernal. Cineva se bucură de situația creată, alții își exprimă poziția, dar cu jumătate de voce, alții mențin neutralitatea. Stimați colegi, șefi, vicedirectori, fotoliile calde și ușile închise nu ne salvează de conștiința care ne mustră, dacă astfel de rudimente sau atavisme mai există la cineva. Domnilor, despre conversația privată și lege a auzit cineva? Nu avem nevoie de mascați, care să ne vină la 6 dimineața acasă și să ne încătușeze în fața familiei, avem comisii”, a adăugat Ana Nekrasova.

În acest sens, IMSP CNAMUP susține că Gheorghe Miroșnicenco, fost șef al Departamentului AMU Sud nu a eliberat benevol biroul de serviciu, destinat șefului regional AMU Sud desemnat prin concurs, eschivându-se cu rea-credință de a transmite bunurile din birou, care nu-i aparțin personal: calculator, telefon, etc.

În legătură cu faptul dat, CNAMUP a creat o Comisie pentru inițierea procedurii de asigurare a condițiilor de muncă preconizate șefului regional de Asistență Medicală Urgentă Sud.

„Precizăm că, toate acțiunile întreprinse de membrii Comisiei la data de 01.08.2023 au fost în limita cadrului legal. Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească va asigura în continuare conlucrarea consecventă și eficientă a instituțiilor subordonate prin îmbunătățirea calității actului medical și a comunicării coerente și eficiente între angajați, acordând cetățenilor servicii medicale calificate la etapa de prespital”, se arată într-un comunicat emis de CNAMUP.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Andrei Mardari | NewsMaker

Găgăuz – primul, Garizan – ultimul: ordinea candidaților la funcția de bașcan în buletinul de vot

Fiodor Găgăuz, desemnat de PSRM, va fi primul în buletinul de vot pentru alegerea bașcanului Găgăuziei, iar candidatul independent Oleg Garizan – ultimul. Consiliul Electoral Central al Găgăuziei a aprobat pe 14 octombrie textul buletinului și ordinea celor opt candidați care vor concura la scrutinul din 15 noiembrie.

Astfel, potrivit Consiliului Electoral Central al Găgăuziei, candidații vor fi înscriși în buletinul de vot în următoarea ordine:

  1. Fiodor Găgăuz – desemnat de Partidul Politic „Partidul Socialiștilor din Republica Moldova”;
  2. Alexandr Stoianoglo – candidat independent;
  3. Corneliu Dudnic – candidat independent;
  4. Ivan Kîlcic – desemnat de Partidul Politic Partidul Popular Găgăuz;
  5. Piotr Vlah – desemnat de Partidul Politic Noua Opțiune Istorică;
  6. Ivanna Koksal – candidat independent;
  7. Serghei Anastasov – candidat independent;
  8. Oleg Garizan – candidat independent.

Amintin că alegerile pentru Adunarea Populară a Găgăuziei vor avea loc pe 15 noiembrie 2026, în cele 35 de circumscripții electorale uninominale. În total, 135 de candidați au fost înregistrați de Consiliul Electoral Central al Găgăuziei, cei mai mulți fiind independenți. Detalii – AICI.

În aceeași zi, locuitorii din regiune își vor alege și viitorul bașcan. Cine sunt cei opt candidați care vor să lupte pentru fotoliul de guvernator al autonomiei găgăuze aflați – AICI. Cine sunt cei opt candidați care vor să fie bașcani, NewsMaker a explicat – AICI.

Reamintim, campania electorală va începe pe 16 octombrie, simultan pentru toți candidații înregistrați.

În total, pentru alegerile din 15 noiembrie au fost constituite 67 de secții de votare. Cele mai multe dintre acestea, 12 la număr, vor fi deschise în municipiul Comrat. Detalii – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: