Un urolog din Bălți – condamnat la închisoare pentru malpraxis. Reacții în comunitatea medicală: „Medicii nu sunt Dumnezei”

Decizia Curții de Apel Bălți din 6 noiembrie, care l-a condamnat definitiv pe medicul urolog Sergiu Cozub de la Spitalul Clinic Bălți la doi ani de închisoare pentru neglijență medicală, a provocat reacții critice în rândul comunității medicale din Republica Moldova. Medicul a fost găsit vinovat de încălcarea procedurilor în cazul tratamentului pacientului Vitalie Spatari, un polițist local care a decedat din cauza unor complicații severe, inclusiv septicemie, în anul 2019. Totodată, lui Cozub i-a fost interzis să practice medicina pentru o perioadă de trei ani, fiind obligat să plătească despăgubiri familiei victimei.

Mai mulți colegi de breaslă și-au exprimat public nemulțumirea, susținând că decizia este nedreaptă și că judecata ar trebui să implice evaluarea de către specialiști internaționali.

Consilierul municipal Dinari Cojocaru, medic urolog, într-o transmisie live pe Facebook a criticat atât sentința, cât și lipsa unei evaluări independente și echitabile.

„Medicii nu sunt Dumnezei. Fac tot ce e posibil, dar dacă este depășit cazul sau resursa umană este limitată, medicul nu poate face decât ceea ce este în puterea lui. Așa s-a întâmplat și în acest caz. Nu e corect ca soarta unui medic să fie decisă de procurori și polițiști, fără a apela la un grup internațional sau la specialiști din afara țării pentru a analiza circumstanțele obiectiv” a declarat Cojocaru.


Cojocaru a subliniat că, deși nu există asigurări pentru succesul fiecărei intervenții, decizia de a-l condamna pe Cozub pentru decesul lui Vitalie Spatari, șeful Secției Urmărire Penală din Inspectoratul de Poliție Bălți, este văzută ca o condamnare implicită a întregului sistem medical moldovenesc.

„Niciun medic nu vrea ca un pacient să sufere sau să moară. Domnul Cozub a întreprins toate măsurile posibile în condițiile pe care le avem aici, în Republica Moldova. Este extrem de îngrijorător că în loc să se adreseze unui grup de experți internaționali, autoritățile au ales să îl judece pe un coleg de breaslă doar pe baza unei expertize interne”, a adăugat Cojocaru.

Dinari Cojocaru a cerut Ministerului Sănătății, Universității de Medicină și organizațiilor de medici să ia poziție în apărarea medicului Cozub, sugerând chiar organizarea unui protest.

„Noi, ca breaslă, trebuie să ieșim la protest, să organizăm un briefing și să cerem o discuție directă cu judecătorii care au pronunțat această condamnare. Decizia aceasta nu este repararea unei mașini sau rezolvarea unui furt de bani. Este o experiență profesională acumulată în zeci de ani, care poate fi înțeleasă și evaluată corect doar de un grup de specialiști”, a spus Cojocaru.

De asemenea, și Rodica Rusu Gramma, vicepreședinta partidului CUB a abordat subiectul într-o postare online, acuzând autoritățile că ignoră nevoia urgentă de protecție pentru personalul medical din Moldova. Acesta a subliniat că, condamnarea lui Cozub este „o rușine” pentru sistemul medical național și a făcut apel la protecția medicilor și promovarea legii malpraxis.

„Este revoltător să vezi un medic încătușat în sala de judecată, învinuit de malpraxis, într-un sistem care refuză să-și protejeze cadrele medicale. Este o bătaie de joc să vezi cum ministrul Sănătății blochează legea malpraxisului de ani de zile, în timp ce alte state protejează medicii și recunosc greșelile medicale fără să-i pedepsească pe cei care luptă pentru vieți”, a scris acesta.

Societatea Urologilor din Republica Moldova, prin vocea președintelui său, profesorul Emil Ceban, și-a exprimat îngrijorarea cu privire la condamnarea medicului Serghei Cozub, șef al Secției de urologie de la IMSP Spitalul Clinic Bălți, la doi ani de închisoare. Ceban atrage atenția asupra complexității și riscurilor inerente profesiei medicale, subliniind că „actul medical este o activitate nobilă, dar și plină de provocări, în care complicațiile intra și postoperatorii pot apărea inevitabil, indiferent de experiența și dedicarea medicului.”

Profesorul Emil Ceban consideră că riscurile medicale nu ar trebui să atragă sancțiuni penale asupra medicilor care și-au dedicat viața îmbunătățirii stării de sănătate a pacienților. În această declarație oficială, Ceban subliniază nevoia stringentă de a crea o organizație care să apere drepturile medicilor și să colaboreze cu autoritățile pentru aplicarea unei legislații echitabile și specifice profesiei medicale. O astfel de legislație ar putea contribui la protejarea atât a pacienților, cât și a profesioniștilor din sănătate, asigurând o evaluare obiectivă a cazurilor de malpraxis și reducând riscul de abuzuri juridice în cazuri de complicații inevitabile.



Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Gree G-Time – motor de Formula 1, funcționare silențioasă

Formula 1 nu a fost niciodată doar o cursă, a fost mereu un echilibru dintre viteză și control, putere și precizie, performanță și eficiență. Astfel, bolidul poate conduce la capacitate maximă, dar se poate și adapta, pentru a răspunde condițiilor cursei, fără pierderi mari. După același principiu lucrează și noul model de climatizor de la Gree G-Time, echipat cu tehnologia G-STORM.

Ce este tehnologia G-STORM

Un compresor obișnuit funcționează ca un întrerupător, pornește la o anumită putere, lucrează o perioadă, apoi se oprește, după care ciclul se repetă din nou, astfel încât climatizorul să mențină temperatura camerei la nivelul pe care l-ai setat. Tehnologia G-STORM lucrează după alt principiu. În loc să treacă brusc de la putere maximă la oprire, compresorul reglează puterea permanent, în funcție de ce are nevoie camera în momentul respectiv. Așa reușește Gree G-Time să se adapteze lin la mediul din cameră, fără salturi bruște de putere.

Cum se simte performanța în utilizarea zilnică

Confortul nu depinde doar de temperatura camerei în care te afli, ci sunt mai mulți factori importanți. Performanța G-STORM se simte în utilizarea zilnică și oferă o experiență de climatizare mai plăcută prin:

  • Răcire rapidă și temperatură constantă – cu noua tehnologie, camera se răcește repede; temperatura într-o încăpere de 20 m² ajunge de la 30°C la 24°C în 15–25 de minute, iar senzația de răcoare apare deja după 3-5 minute. În plus, temperatura se menține constantă, consumul devine mai eficient, iar tu simți puterea continuu.
  • Funcționare silențioasă și durată mai mare de viață – un climatizor silențios obișnuit funcționează, de regulă, la un nivel de 40-50 dB. Datorită tehnologiei G-STORM, zgomotul scade la 30-40 dB, iar în modul Ultra-Quiet ajunge la 18 dB. Nu pare mare diferența, dar o reducere de 10 dB înseamnă, de fapt, un zgomot perceput ca fiind de aproape două ori mai mic

În viața de zi cu zi este foarte ușor să observi această diferență. Zgomotul produs de compresorul unui climatizor rezidential obișnuit poate fi similar cu un climatizor semiindustrial dintr-un birou aglomerat, în timp ce G-STORM se aude ca foșnetul discret al frunzelor. 

  • Distribuirea aerului și controlul umiditățiiGree G-Time este conceput pentru a distribui aerul eficient chiar și în încăperi mai mari. Jetul de aer poate ajunge până la 14 metri, astfel încât aerul răcoros sau cald să fie distribuit pe o suprafață mai mare a camerei.

Modelul este dotat și cu un senzor de umiditate încorporat, care monitorizează nivelul de umiditate din încăpere și permite ajustarea acestuia. Menținerea unui nivel potrivit de umiditate contribuie la un mediu interior mai confortabil și ajută la reducerea riscului de apariție a mucegaiului.

Gree – lider mondial, acum cu o nouă generație de climatizoare

Gree se numără printre liderii mondiali în producția de aparate de climatizare, prezente atât în case, cât și în spații comerciale, iar în Moldova este lider după numărul de vânzări.

Încrederea în brand este demonstrată și prin faptul că numeroase companii naționale au ales Gree pentru spațiile lor, printre care: Ferma cu Origini, Linella, Franzeluța, MAIB, UTM, Andy’s Pizza, La Plăcinte, Vetropack, Bucuria și altele.

Iar când este vorba de design, producătorul ține pasul cu diversitatea spațiilor pe care le deservește, climatizoarele fiind disponibile în 4 culori: Alb, Gri, Negru, Champagne.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: