Ion Chicu
Максим Андреев, NewsMaker

Una la briefing, alta în document. Cum premierul și ministrul Sănătății au creat confuzie în societate

În cadrul briefingului din 15 mai, premierul Ion Chicu și ministrul Sănătății, Viorica Dumbrăveanu au anunțat despre prima decizie a Comisiei naționale extraordinare de sănătate publică după expirarea stării de urgență la nivel național. Aceștia au vorbit despre mai multe restricții care vor fi menținute până pe 31 mai. În documentul publicat ulterior pe pagina oficială a guvernului, a fost indicată, însă, o altă dată și anume, 30 iunie. De asemenea, multe dintre măsuri coincid cu cele din documentul care a circulat anterior pe internet și preluat de de presă, inclusiv de NM, calificat drept fals de către autorități.

Principalele prevederi

La nivel național devine obligatorie purtarea măștilor în transportul public, în spațiile comerciale, în spațiile publice închise etc. Masca trebuie să acopere atât gura, cât și nasul. O altă obligație ține de evitarea aglomerațiilor.

În continuare, persoanele cu vârsta de peste 63 de ani nu vor avea voie să se deplaseze în afara domiciliului, cu excepția necesității stringente. Această obligație se răsfrânge și asupra persoanelor cu probleme de sănătate, ele la fel fiind în grupul de risc. De asemenea, sunt interzise cursele internaționale ale tuturor mijloacelor de transport public. De asemenea, până pe 30 iunie rămân închise sălile de sport, teatrele, cinematografele și muzeele. Tot până pe 30 iunie rămân închse școlile, universitățile și grădinițele.

30 mai sau 30 iunie?

În seara zilei de 15 mai, prim-ministrul Ion Chicu și ministrul Sănătății au anunțat că piețele din municipiile Chișinău și Bălți vor rămâne închise până în data de 31 mai, din cauza riscului ridicat al răspândirii pandemiei de COVID-19. Aceeași informație a fost publicată, noaptea, de prim-ministru pe pagina sa de Facebook.

Facebook/Ion Chicu
Facebook/Ion Chicu

Ulterior, însă, în documentul publicat pe site-ul guvernului, scria că activitatea piețelor respective va fi sistată până pe 30 iunie.

gov.md

Neconcordanța a fost observată de către un internaut, care a comentat pe pagina de Facebook a premierului Ion Chicu.

Facebook/Ion Chicu

Șeful executivului i-a răspuns că data corectă este cea de 31 mai și că pe parcurs va fi editată și în documentele oficiale.

Faceook/Ion Chicu
Facebook/Ion Chicu
Facebook/Ion Chicu

Într-adevăr, în scurt timp, pe pagina guvernului a fost încărcat un alt document, iar data respectivă a fost modificată din 30 iunie (cum era inițial) în 31 mai (cum era indicat pe pagina de Facebook a premierului).

gov.md

O altă neconcordanță este cea care ține de accesul pe terenurile de joacă, cele sportive și zonele de agrement. În timp ce în cadrul briefingului din 15 mai, reprezentanții guvernului au spus că restricția expiră pe 31 mai (minutul 1.10.00), în documentul oficial publicat pe site-ul executivului este indicat că „Se interzice pînă la data de 30 iunie 2020 aflarea persoanelor pe terenuri de joacă, terenuri sportive, zone de agrement, cu posibilitatea de prelungire a termenului de interdicție în funcție de situația epidemiologică”.

https://www.facebook.com/GuvernulRepubliciiMoldova/videos/239678357450221/

Totodată, inițial în documentul publicat pe site-ul guvernului era indicat că centrele comerciale vor rămâne închise până pe 30 iunie. Ulterior, în document data a fost modificată.

gov.md

 

Menționăm că multe dintre măsurile luate de Comisia națională extraordinară pentru sănătate publică au coincis cu cele din documentul care a apărut pe internet pe 14 mai, despre care Igor Dodon și Ion Chicu au spus că este un fals. Singura diferență este că în documentul fals era indicată data de 31 decembrie.

Amintim că, pe 14 mai, documentul cu denumirea „DISPOZIȚIA nr. 28 din 14 mai 2020 a Comisiei pentru Situații Excepționale, a fost preluat de mai multe surse mass media, inclusiv de NewsMaker.

Redacția NM a eliminat de pe site știrile respective și și-a cerut scuze pentru publicarea unor informații neveridice

În loc de P.S.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

(VIDEO) 13 ani de pușcărie pentru Tauber/ Deputații, mulțumiți de ei/ Salariu de €1.000 „este o realitate”

Cele mai importante știri din Moldova și din lume în noua ediție NewsMaker!
Subiectele ediției:
— Exerciții de combatere a atacurilor cibernetice, desfășurate la Chișinău
— Avocații din Moldova intră în grevă
— Explicația lui Radu Marian despre salariul mediu din capitală
— Danemarca oferă 7 mln de euro penru apărarea Moldovei
— Pompierii moldoveni merg în Grecia pentru a lupta cu flăcările
— Iunie 2025, cea mai sângeroasă lună a războiului din Ucraina
— Cazacii ruși cer sprijin pentru Tiraspol. Reacția Chișinăului
— Procurorii cer condamnarea Marinei Tauber la 13 ani de închisoare
— Volieră panoramică pentru lei și surprize tropicale la Zoo
— Percheziții la adiministrația publică locală din Taraclia
— Carp: deputații fugari Nesterovschi și Lozovan au părăsit Moldova
— Comisia Europeană, despre interdicția Schengen aplicată lui Ceban
— Sunau în numele băncii și furau banii de pe conturi
— Viitorii deputați, îndemnați să mențină cursul european al țării
— Dodon, Vlah și Tarlev, din nou în Rusia
— Final de mandat: deputații evită să-și dea note, preferă verdictul cetățenilor
Abonați-vă la NewsMaker – cele mai actuale știri fără cenzură.
Nu uitați să apăsați pe clopoțel pentru a nu rata noile ediții: zilnic, la 15:00 și 19:00, de luni până vineri.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: