IPN

Undă verde pentru proiectul de referendum inițiat de Ceban, dar cu o condiție. CEC cere reformularea întrebărilor

Comisia Electorală Centrală (CEC) a avizat proiectul de hotărâre al Parlamentului, propus de fracțiunea „Alternativa”, privind desfășurarea unui referendum republican consultativ referitor la reforma administrației publice locale. Totuși, CEC a constatat că întrebările propuse trebuie reformulate. Comisia va transmite hotărârea sa Cancelariei de Stat și Secretariatului Parlamentului. Menționăm că proiectul a fost înregistrat la Parlament pe 29 iunie și necesită examinarea într-o singură lectură.

Potrivit raportului prezentat de membrul CEC Vadim Filipov, proiectul propune stabilirea datei de 27 septembrie 2026 pentru desfășurarea referendumului, iar alegătorii să răspundă la două întrebări: „Sunteți pentru ca lichidarea sau comasarea primăriilor să fie posibilă numai după aprobarea cetățenilor din localitățile vizate prin referendum local?” și „Susțineți ca proiectul final al reformei administrației publice locale să fie supus referendumului republican înainte de adoptarea legii?”.

Cu referire la prima întrebare, CEC a menționat că termenul „primărie” poate genera neclarități, întrucât procesul de amalgamare vizează unitățile administrativ-teritoriale, iar termenul „lichidare” poate fi perceput diferit de către alegători și poate crea confuzii cu privire la efectele juridice reale ale unei eventuale reforme.

CEC a menționat că a doua întrebare nu urmărește soluționarea problemei de fond, ci doar consultarea alegătorilor privind oportunitatea organizării, ulterior, a unui alt referendum republican. Totodată, instituția a precizat că întrebarea nu indică dacă viitorul referendum ar urma să fie consultativ sau legislativ, două tipuri cu efecte juridice diferite.

Potrivit CEC, întrebările supuse consultării trebuie formulate cu suficientă claritate și precizie, astfel încât alegătorii să poată înțelege fără echivoc obiectul asupra căruia sunt chemați să se pronunțe.

Comisia a mai declarat că desfășurarea unui referendum necesită resurse financiare. Prin urmare, doar Parlamentul este competent să aloce mijloace financiare de la bugetul de stat, cu acordul Guvernului. De aceea, autoritățile competente în materie electorală urmează să acționeze în vederea organizării unui referendum doar după adoptarea de către Parlament a unei hotărâri în acest sens, a precizat Comisia. Potrivit CEC, pentru desfășurarea unui asemenea referendum ar fi necesari aproximativ 200 de milioane de lei.

CEC a precizat, totodată, că, în cazul unui referendum consultativ, autoritățile pot lua act de opinia poporului, fără a avea obligația juridică de a implementa rezultatul.

Într-un final, avizul a fost aprobat cu cinci voturi pentru și două împotrivă. În avizul său, Comisia a menționat că consideră oportună reformularea întrebărilor propuse. Totodată, a decis să transmită hotărârea Cancelariei de Stat și Secretariatului Parlamentului.

***

În mai 2026, primarul capitalei și liderul partidului „Mișcarea Alternativa Națională” (MAN), Ion Ceban, a anunțat că formațiunea sa va propune Parlamentului inițierea unui referendum cu două întrebări, dintre care una referitoare la reforma administrației publice locale.

Ulterior, deputații fracțiunii parlamentare „Alternativa”, din care face parte MAN, au propus organizarea unui referendum republican consultativ privind reforma administrației publice locale. Aceștia au anunțat, pe 18 iunie, că proiectul de hotărâre va fi transmis tuturor fracțiunilor parlamentare pentru consultare și eventuale îmbunătățiri. Ei au motivat necesitatea referendumului prin obligația de a consulta cetățenii înaintea oricărei modificări a limitelor teritoriale ale localităților, în conformitate cu principiile Cartei Europene a Autonomiei Locale.

Pe 29 iunie, la Parlament a fost înregistrat proiectul de hotărâre privind desfășurarea unui referendum republican consultativ. Autorul responsabil este deputatul fracțiunii „Alternativa”, Gaik Vartanean. Printre autorii proiectului se numără și deputați ai Partidului Comuniștilor, Partidului Socialiștilor, precum și ai formațiunilor „Democrația Acasă” și „Partidul Nostru”. Proiectul necesită examinarea într-o singură lectură.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

(VIDEO) Deputații, chemați din vacanță?/Tofan a găsit un nou ministru?/Bașcanul va plăti pentru alegeri noi?

Cele mai importante știri din Moldova și din lume în noua ediție NewsMaker!
— Deputații, chemați din vacanță pentru o sesiune extraordinară
— Ministrul Agriculturii ar putea fi numit săptămâna viitoare
— Bașcanul ar putea achita alegerile dacă își pierde mandatul în primul an
— Bolea, despre tranzitul cerealelor ucrainene prin Moldova
— Scandalul construcției de la Ciocana: oamenii amenință că vor bloca strada Bucovina
— Foametea din 1946–1947 ar putea fi declarată crimă împotriva umanității
— Moldova, sub Cod Galben de caniculă: până la 36 de grade
— Dezvoltarea Găgăuziei și investițiile turcești, discutate la Chișinău
— Profesorii cer salarii decente. Perciun, huiduit la protest, Tofan i-a luat apărarea
— Salarii majorate din 2027 pentru bugetari, plăți unice din octombrie
— Tarifele la energia electrică ar putea crește
— Președintele APG a ajuns pe mâna medicilor
— Moldoveancă, înșelată de o „clarvedzătoare” din „Bитва экстрасенсов”
— Cinci fermieri, invitați la Guvern pentru discuții despre tranzitul cerealelor
— Ion Ceban, supus unei operații care a durat aproape 7 ore
Nu uitați să apăsați pe clopoțel pentru a nu rata noile ediții: zilnic, la 15:00 și 19:00, de luni până vineri.
 


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: