„Unde-i Nesterovschi?” Arina Spataru, ex-deputata care a ajutat procurorii, discuție tensionată cu Lilian Carp

Președinta Alianței Liberalilor și Democraților pentru Europa (ALDE), Arina Spătaru, a fost pe 20 martie la Parlament, unde a încercat să discute cu Lilian Carp, deputat PAS și președinte al Comisiei pentru securitate națională, apărare și ordine publică, despre parlamentarul Alexandr Nesterovschi, care a fost condamnat la 12 ani de închisoare în urmă cu aproape 24 de ore, însă locul aflării sale nu este cunoscut. Conversația a eșuat: Carp i-a spus că este în ședință plenară și a plecat, în timp ce Spătaru îi spunea că ar avea informații despre unde este Alexandr Nesterovschi.

Lidera ALDE  a fost la Parlament, unde a organizat un flashmob cu privire la necunoașterea locului aflării deputatului Alexandr Nesterovschi, în condițiile în care a fost condamnat. Aceasta a desfășurat o pancartă pe care era scris „Unde-i Nesterovschi?”.

Facebook/Arina Spătaru

În Parlament, Arina Spătaru a avut o conversație tensionată cu Lilian Carp, care a fost surprinsă de reporterul NM aflat la fața locului. Politiciana a încercat să vorbească cu acesta despre Nesterovschi.

„Atunci când tu știi că banditul care este condamnat la 12 ani… Eu am venit cu informații. (…) Dați-mi voie să intru în ședință să spun colegilor dvs. Eu sunt cetățean al Republicii Moldova, care am de informat Parlamentul unde se află banditul”, i-a spus Spătaru lui Carp.

Deputatul nu a continuat discuția, menționând că trebuie să fie prezent la ședința plenară care se desfășura în acele momente și a plecat.

Amintim că, pe 19 martie, Alexandr Nesterovschi a fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru corupție pasivă în proporții deosebit de mari și pregătirea finanțării partidelor politice din partea unui grup criminal organizat condus de oligarhul fugar Ilan Șor. Deputatul nu a fost prezent la ședința de judecată. În prezent locul aflării acestuia nu este cunoscut, find dat în căutare internațională.

Arina Spătaru a fost implicată în investigarea infracțiunii de pregătire a finanțării partidelor politice de către Nesterovschi. Politiciana l-a denunțat la Procuratura Anticorupție după ce i-a propus să înființeze sau să preia conducerea unui partid pretins a fi pro-european, dar care să acționeze în interesele lui Ilan Șor, și a colaborat cu organul de urmărire penală pentru a aduna probe. Printre altele, aceasta a documentat, sub controlul procurorilor anticorupție, întâlnirea cu Nesterovschi, în timpul căreia i-a transmis 50 000 de dolari, 100 000 de lei și un telefon mobil destinat discuțiilor securizate cu Șor.

În ziua condamnării lui Nesterovschi, Arina Spătaru și Veronica Dragalin, șefa Procuraturii Anticorupție pe vremea când a fost anchetat deputatul, au publicat pe rețelele de socializare mesaje în care și-au mulțumit reciproc pentru colaborare.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Imagine simbol

CEC renunță la identificarea alegătorilor în baza buletinelor digitale la alegerile locale noi din 1 noiembrie, după atacul cibernetic

Comisia Electorală Centrală (CEC) a decis, în cadrul ședinței din 31 octombrie, că la alegerile locale noi și referendumului local din 1 noiembrie, nu vor fi aplicate prevederile privind identificarea alegătorilor în baza versiunii digitale a cărții de identitate sau a buletinului de identitate al cetățeanului Republicii Moldova, generate prin intermediul portofelului guvernamental pentru identitate digitală EVO. Astfel, cetățenii vor trebui să prezinte la secțiile de votare actele de identitate în format fizic.

Potrivit unui comunicat emis de CEC, decizia a fost luată în contextul recentului atac cibernetic care a vizat serviciile publice digitale ale statului. Măsura are drept scop prevenirea eventualelor riscuri asociate utilizării mecanismelor de identificare digitală.

„CEC menține dialogul cu Agenția de Guvernare Electronică în vederea utilizării mecanismelor de identificare digitală a alegătorilor la scrutinele viitoare, după finalizarea tuturor verificărilor de securitate și confirmarea siguranței serviciilor respective”, a transmis autoritatea electorală.

Amintim că, pe 23 octombrie, CEC a anunțat că urmează să testeze, împreună cu Agenția de Guvernare Electronică, identificarea alegătorilor cu ajutorul actului de identitate digital din aplicația EVO la alegerile din Găgăuzia, programate pentru 15 noiembrie. Sistemul de identificare digitală urma să fie testat și la alegerile locale din 1 noiembrie, în satele Cairaclia și Novosiolovca din raionul Taraclia, orașul Costești din raionul Rîșcani, satul Miciurin din raionul Drochia, precum și în satele Tomai și Cișmichioi din Găgăuzia.

***

Pe 27 octombrie, Agenția de Guvernare Electronică a anunțat că, potrivit estimărilor preliminare, în urma atacurilor cibernetice asupra sistemelor guvernamentale au fost extrase neautorizat date asociate cu aproximativ 750 000 de IDNP-uri.

Printre informațiile vizate se numără date de identificare, informații despre familie, sănătate, prestații sociale, venituri și bunuri. Autoritățile au precizat că nu toate persoanele afectate au avut expuse toate aceste categorii de date. Datele cardurilor bancare nu au fost afectate, potrivit AGE.

Instituția a avertizat că informațiile extrase ar putea fi folosite în tentative de fraudă și a îndemnat cetățenii să nu comunice parole sau coduri de autentificare și să verifice solicitările suspecte prin canalele oficiale ale instituțiilor.

Procuratura Generală a conformat pentru NM, pe 30 octombrie, că pe caz a fost pornită o urmărire penală, în baza bănuielii rezonabile de încălcare a inviolabilității vieții private și divulgare a datelor urmăririi penale.

NewsMaker a aflat cum pot cetățenii verifica dacă datele lor au fost extrase, dacă autoritățile sunt obligate să informeze persoanele afectate și în ce condiții acestea pot obține despăgubiri – AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: