„Unde-s banii?“: Spătaru îl invită pe Șor în Moldova, dacă vrea să afle ce s-a ales din cei $1,45 mln

Președinta Alianței Liberalilor și Democraților pentru Europa (ALDE), Arina Spătaru, a venit cu o reacție, după ce politicianul fugar Ilan Șor a învinuit-o că ar i-ar fi „furat”, împreună cu Adrian Culai, secretarul general al ALDE, 1,45 milioane de dolari. Fosta deputată, care a conlucrat cu organele de drept pentru a dejuca planul lui Șor de a prelua un partid pretins pro-european, dar care să-i promoveze, de fapt, interesele, susține că banii primiți de Șor în acest scop au fost trimiși și documentați de Procuratură. Pentru mai multe detalii, Spătaru îi sugerează lui Șor, care s-ar ascunde de justiția moldovenească în Israel, după ce a fost condamnat în dosarul „Frauda bancară”, să revină în Moldova pentru a răspunde la întrebarea: „Unde-i miliardul?”.

„Domnul nostru Ilan Șor s-a trezit că nu-i ajunge un milion și ceva de dolari sau euro. Domnule Șor, veniți acasă, în Republica Moldova și povestiți procurorilor. Dvs. povestiți procurorilor unde-i miliardul, iar noi vă vom povesti unde-s ceilalți bani. Dar dacă să fim serioși, este evident că toți bani trimiși de Șor au fost documentați de către organele competente și noi nu putem să oferim mai multe detalii câți bani și cum, pentru că acum are loc ancheta, pentru că acum ortacii lui Șor sun închiși în arest și acum dau declarații. Vom vedea dacă ei cumva coincid în declarații”, a declarat Arina Spătaru.

Președinta ALDE a denunțat mai multe atacuri la adresa membrilor formațiunii politice pe care o conduce și a sa personală, după dezvăluirile din 22 septembrie. Pe 25 septembrie, Spătaru a publicat pe pagina sa de Facebook o imagine, de la intrarea în salonul de croitorie din municipiul Bălți pe care îl deține, pe scările căruia au fost lipite foi cu inscripția: „Iuda”. „Scrisoare de dragoste de la Ilan Șor”, a scris politiciana ironic în postarea în care a îndemnat persoanele implicate să nu mai „glumească” astfel, ținând cont de statutul pe care îl deține în cauza penală intentată pe fapte de corupere a politicienilor la comanda lui Șor.

Mai mult, Arina Spătaru declară că Ilan Șor s-ar „lăuda” că deține lista candidaților ALDE la funcția de primar, pentru alegerile din 5 noiembrie. Președinta formațiunii politice și-a îndemnat colegii să denunțe orice încercare de intimidare de către Șor și echipa sa la organele competente: „Aveți tot suportul meu și al instituțiilor statului”, a dat asigurări Spătaru, care a venit și cu un mesaj către Șor.

„Să știți că aceștia sunt primarii la care nu vă puteți duce, care nu așteaptă pungile lui Șor. Sunt primarii sau candidații care s-au alăturat Alianței noastre și care vor să se schimbe lucrurile în Moldova, care vor ca caracatița pe care a-ți creat-o să „zdohnească” (nr. red: moară)”, a declarat Arina Spătaru.

De menționat că politicianul fugar Ilan Șor, condamnat la 15 ani de închisoare în dosarul „Frauda Bancară”, a declarat pe 24 septembrie că i-ar fi achitat pe Arina Spătaru și Adrian Culai, în patru luni, cu 1,45 milioane dolari. Banii, spune Șor, au fost transferați pentru salariile celor doi, ale angajaților ALDE, chiria birourilor și organizarea mai multor evenimente. „Am o întrebare – unde sunt banii și cum îi veți returna?”, s-a întrebat Șor.

Politicianul fugar a oferit drept răspuns trei scenarii posibile în acest sens. Potrivit lui, banii fie ar fi fost „furați” de Spătaru și Culai, fie ar fi fost împărțiți cu șefa PA, Veronica Dragalin, fie ar fi ajuns, așa cum spune Arina Spătaru, în gestiunea Procuraturii Anticorupție. „Super. Dar dați-mi, vă rog, un document oficial în care să fie precizat că suma de 1,45 milioane dolari care a fost primită de Spătaru și Culai a fost arestată de procuratură. Atunci o voi contesta”, a precizat Șor cu referire la cel de-al treilea scenariu.

***

Precizăm că Procuratura Anticorupție (PA) investighează finanțarea ilegală a partidelor politice de către fugarul Ilan Șor, condamnat în dosarul „Frauda Bancară”. În cadrul investigațiilor, Irina Lozovan și Alexandr Nesterovschi au fost lipsiți de imunitate parlamentară, iar ulterior reținuți, pe 21 septembrie. Aceștia sunt acuzați că ar fi acceptat finanțări ilegale în favoarea Partidului „Renaștere” din partea grupului criminal Șor, spălare de bani și corupere pasivă.

Potrivit procurorului general interimar, Ion Munteanu, Ilan Șor și Alexandr Nesterovschi ar fi încercat să o mituiască pe fosta deputată DA Arina Spătaru, în prezent președinta ALDE, pentru ca aceasta să lanseze pe arena politică din Moldova un partid pretins a fi pro-european, dar care să promoveze, din umbră, interesele lui Șor. În schimb, Șor i-ar fi promis fostei parlamentare bani pentru partid și salarii lunare pentru toții membrii formațiunii. Ex-deputatul a denunțat intențiile lui Șor și Nesterovschi, însă, organului de urmărire penală și a conlucrat, sub acoperire, împreună cu ofițerii anticorupție, pentru ca cei doi să fie trași la răspundere. Detalii AICI.

Pe 22 septembrie, Arina Spătaru a făcut mai multe dezvăluiri de presă din perioada în care a lucrat „sub acoperire”, sub conducerea organelor de drept. Detalii – AICI.

În aceeași zi, Șor a recunoscut că a purtat discuții cu Spătaru privind finanțarea unui proiect politic cu vector pro-european, însă pentru că aceasta l-ar fi convins că este „împotriva” actualei guvernări. Totodată, Șor susține că nu el a contactat-o primul pe lidera ALDE, dar ea. Detalii AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

TV8

Tragedia de la Măgdăcești. Cine este vinovat și de ce sistemul a eșuat?

Sistemul de protecție a victimelor violenței domestice din Republica Moldova a suferit un eșec fatal. În satul Măgdăcești, un bărbat de 47 de ani și-a împușcat mortal soția, în vârstă de 42 de ani, după care s-a sinucis. Femeia a fost ucisă în pofida faptului că beneficia de două ordonanțe de protecție, iar agresorul purta o brățară electronică de monitorizare. NewsMaker explică de ce, potrivit poliției și inspectoratului de probațiune, sistemul de protecție nu a funcționat și cum acest eșec instituțional ar putea afecta alte victime ale violenței domestice.

Cronologia tragediei

Prima ordonanță de protecție, prin care agresorului din Măgdăcești i se interzicea să se apropie de soția sa, a fost emisă de Judecătoria Criuleni încă pe 16 iulie. Totuși, pe 3 august, bărbatul a încălcat ordonanța, telefonându-i victimei, iar pe 24 august, femeia a solicitat o nouă măsură de protecție. La acel moment, bărbatul nu fusese încă obligat să poarte o brățară electronică, prin intermediul căreia puteau fi monitorizate deplasările sale. Potrivit legii, purtarea brățării electronice este doar una dintre măsurile prevăzute pentru protejarea victimelor violenței domestice.

A doua ordonanță de protecție a fost emisă de instanță pe 25 august. De această dată, măsurile de protecție le-au vizat și pe cele trei fiice ale cuplului, în vârstă de 20, 15 și 7 ani. Totodată, instanța l-a obligat pe bărbat să poarte o brățară electronică, pentru a putea fi monitorizată respectarea măsurilor impuse. Presa a relatat, de asemenea, că femeia depusese cererea de divorț pe 4 august.

Omorul a avut loc în dimineața zilei de 31 august. Potrivit informațiilor preliminare ale anchetei și declarațiilor primarului satului Măgdăcești, Liuba Cojocaru, bărbatul a folosit o armă de foc confecționată artizanal, pe care o deținea ilegal.

Când oamenii legii au ajuns la locul crimei, în dimineața zilei de 31 august, au constatat că bărbatul nu mai purta brățara electronică, iar dispozitivul nu a fost găsit. Se presupune că agresorul a reușit să se debaraseze de dispozitivul de monitorizare înainte de a comite atacul.

Brățara electronică nu a funcționat

Ministra Afacerilor Interne, Daniela Misail-Nichitin, a declarat, în contextul tragediei, că brățara electronică ar fi putut avea o defecțiune tehnică sau un defect de fabricație. „Monitorizarea brățărilor este efectuată de angajații Inspectoratului de Probațiune. În cazul pierderii semnalului GPS sau al apropierii de victimă la o distanță mai mică decât cea permisă, aceștia sunt obligați să informeze poliția. În acest caz, acest lucru nu s-a întâmplat. În consecință, cel mai apropiat echipaj de poliție nu a ajuns la fața locului”, a declarat ministra.

Totodată, ministra a dezmințit informația potrivit căreia fiica de 15 ani, care a găsit victima, ar fi sunat de mai multe ori la 112. „La Serviciul 112, în legătură cu acest caz, a fost recepționat un singur apel, pe 31 august, la ora 09:16. La 09:17, apelul a fost redirecționat către Inspectoratul de Poliție Criuleni. Alte apeluri în legătură cu acest caz nu au fost recepționate”, a precizat ministra.

Indiferent de motivul pentru care semnalul brățării a dispărut, protocoalele de securitate prevăd o intervenție imediată. Într-o astfel de situație, persoana care poartă brățara trebuie contactată de urgență, iar un echipaj de poliție trebuie trimis pentru a verifica locul în care se află aceasta. Și, cel mai important, persoana protejată trebuie avertizată imediat despre un posibil pericol.

Ministrul Justiției, Vladislav Cojuhari, a declarat că bărbatului i-a fost aplicată brățara electronică pe 25 august, la ora 16:50, la Biroul de Probațiune Criuleni. La scurt timp însă, semnalul GPS a dispărut de pe platforma de monitorizare, deși cartela SIM continua să transmită date, dar fără informații privind localizarea. Contactat telefonic de inspectori, bărbatul le-a spus că se află la Orhei. La ora 20:34, acesta a sunat la Direcția de monitorizare electronică și a anunțat că pleacă din Republica Moldova pentru 4–5 zile. Ulterior, semnalul GPS a dispărut definitiv.

În perioada 25–30 august, bărbatul s-a aflat în străinătate. Poliția de Frontieră a confirmat că acesta a lipsit din țară în această perioadă. Bărbatul se ocupa cu aducerea automobilelor în Republica Moldova, astfel că deplasările frecvente peste hotare făceau parte din activitatea sa, iar ordonanța de protecție nu îi interzicea să părăsească țara. Pe 28 august, acesta a răspuns la apelul inspectorului de probațiune și a comunicat că se află în Germania.

La revenirea în Moldova, sistemul nu l-a detectat din cauza pierderii semnalului. În dimineața zilei de 31 august, inspectorul a încercat de mai multe ori să îl contacteze telefonic pe bărbat, știind că perioada călătoriei sale expirase, însă acesta nu a răspuns.

Reacția autorităților

Procuratura Generală a pornit un dosar penal pentru stabilirea tuturor circumstanțelor celor întâmplate. În paralel, Inspectoratul Național de Probațiune a anunțat o anchetă internă pentru a stabili dacă angajații instituției au respectat procedurile de monitorizare electronică și cum au gestionat eventualele semnale de risc. O investigație separată este desfășurată, de asemenea, de Inspectoratul de Probațiune, procuratură și poliția din Criuleni.

În ziua următoare tragediei, Avocatul Poporului, Ceslav Panico, a inițiat propria investigație în legătură cu uciderea femeii de 42 de ani din satul Măgdăcești. În urma acesteia, Ombudsmanul intenționează să ofere o evaluare juridică acțiunilor autorităților în contextul obligațiilor internaționale ale Moldovei. În special, să verifice dacă statul și-a îndeplinit obligațiile privind protejarea dreptului fundamental la viață, garantat de articolul 2 al Convenției Europene a Drepturilor Omului. În plus, situația va fi analizată din perspectiva respectării standardelor Convenției de la Istanbul, care obligă autoritățile să prevină actele de violență domestică și să asigure funcționarea eficientă a mecanismelor legale de protecție a victimelor.

Pe 2 septembrie, directorul Inspectoratului Național de Probațiune, Viorel Sochircă, și-a dat demisia. Despre aceasta a anunțat ministrul Justiției. Oficialul consideră că tragedia recentă din satul Măgdăcești a demonstrat incapacitatea sistemului de monitorizare electronică de a asigura protecția victimelor violenței domestice.

Potrivit ministrului, incidentul a scos la iveală lacune procedurale, lipsa resurselor și probleme legate de utilizarea brățărilor electronice în străinătate. El a prezentat statistici potrivit cărora, în prezent, în sistemul de monitorizare se află 354 de persoane, dintre care mai mult de jumătate (190) sunt agresori domestici.

„Ce trebuie însă să facem acum este să corectăm urgent procedurile acolo unde au dat greș și să alocăm resurse unde e necesar. Vom veni cu propunerea ca Inspectoratul General al Poliției să aibă acces direct la sistemul de monitorizare pentru a putea interveni prompt. De asemenea, vom recomanda ca agresorii familiali, chiar dacă nu au interdicție de părăsire a teritoriului țării, să fie puși pe consemn la trecerea frontierei, așa încât să există informare între instituții”, a spus el.

Deputata PAS Doina Gherman a declarat, al rândul său, că demisiile sunt un început, dar nu reprezintă o soluție. „Răspunsul este un sistem în care nicio femeie nu mai moare cu ordonanța de protecție în mână. O voi spune fără ocolișuri, pentru că orice altă formulare ar fi o insultă adusă memoriei femeii ucise la Măgdăcești. Ea a făcut totul corect. A depus plângeri. A cerut protecție. A obținut nu una, ci două ordonanțe de protecție. A avut încredere că legea o va apăra. Legea există. Instituțiile care trebuiau să o aplice — nu au fost acolo. (…) Aceasta nu este doar o crimă. Este un femicid care putea fi prevenit”, a scris Gherman, solicitând tragerea la răspundere a „fiecărui om care trebuia să vegheze și nu a vegheat” victima.

Opinia apărătorilor drepturilor omului

Vadim Vieru, avocatul Asociației „Promo-LEX”, care apără drepturile omului în Republica Moldova, susține, la rândul său, că femeia a făcut tot ceea ce prevede legea pentru a-și asigura protecția: a depus plângeri, a obținut o ordonanță de protecție încă în luna iulie, iar pe 25 august a reușit să obțină aplicarea unei brățări electronice agresorului.

„Poliția n-a primit nicio alertă. Brățara n-a fost găsită. MAI spune că „ar fi putut să nu funcționeze”. Agresorul a ieșit din țară pe 25 și s-a întors pe 30, nimeni n-a reacționat”, a scris Vieru pe rețele

El și-a exprimat scepticismul în privința verificărilor inițiate de stat, presupunând că investigațiile se vor reduce, cel mai probabil, la formulări abstracte despre „lacune interinstituționale” – fără nume concrete și fără consecințe reale pentru funcționarii vinovați.

Principala problemă, în opinia lui Vieru, va fi modul în care acest eșec instituțional îi va afecta pe ceilalți oameni care sunt victime ale violenței domestice și care acum se vor teme să ceară ajutor. „Mesajul pentru orice femeie bătută acasă e deja clar – ai depus plângere, ai luat ordin, i-au pus brățară și tot ai murit. Cine mai sună la 112 după asta? Poliția și probațiunea vor trebui să convingă victimele să le încredințeze viața, la propriu, iar cazul acesta le-a arătat cât valorează promisiunea”, a conchis el.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: