Imagine simbol

Va cere sau nu regiunea transnistreană anexarea la Rusia? Primul comentariu oficial al Tiraspolului

Tiraspolul neagă că va cere alipirea regiunii transnistrene la Federația Rusă, la „congresul deputaților de toate nivelurile”, care urmează să aibă loc mâine, 28 februarie. „Provocatori” – așa i-a numit vicepreședinta consiliului suprem nerecunoscut de la Tiraspol, Galina Antiufeeva, pe cei care au lansat zvonul. Aceasta este prima reacție oficială din stânga Nistrului, după ce opozantul transnistrean Ghenadie Ciorba a anunțat, acum câteva zile, că regiunea transnistreană se pregătește să ceară aderarea la Rusia, pe 28 februarie, și că cererea va fi acceptată de Putin, fapt despre care ar urma să anunțe într-un discurs public o zi mai târziu, pe 29 februarie.

Antiufeeva a amintit că regiunea transnistreană a solicitat anexarea la Federația Rusă, în 2006, pe baza rezultatelor referendumului. „Astăzi, în condițiile presiunii economice din Republica Moldova, operațiuni militare și o mulțime de alte probleme, un astfel de apel ar fi nepotrivit”, a remarcat Galina Antiufeeva, citată de presa locală.

Antiufeeva susține, în schimb, că așa-numitul congres al deputaților ar putea lansa un apel, mâine, în adresa Rusiei, a UE și nu doar, cu cererea de a atrage atenția „la presiunea economică a Republicii Moldova împotriva Transnistriei”.

„Trebuie să construim relații pașnice și să menținem pacea pe pământul nostru pentru a asigura toate drepturile și libertățile cetățenilor noștri. S-ar putea organiza un congres în acest sens pentru a atrage atenția asupra acestui lucru, pentru a arăta că nu vom permite asemenea presiuni. Sunt sigură că vom fi auziți și că se vor lua măsuri”, a declarat Galina Antiufeeva presei.

***

Amintim că liderul de facto al regiunii transnistrene Vadim Krasnoselski a convocat, pentru data de 28 februarie, congresul „deputaților de toate nivelurile”, pentru a discuta despre consecințele introducerii taxelor vamale pentru companiile din regiunea transnistreană, care ar „înrăutăți” situația socio-economică a locuitorilor din stânga Nistrului. Opozantul transnistrean Ghenadie Ciorba este de părere că acesta a convocat congresul la ordinul Moscovei. Politicianul a spus că Tiraspolul va solicita, în cadrul congresului, anexarea regiunii la Federația Rusă.

Chișinăul a anunțat că urmărește „cu atenție” situația din regiunea transnistreană și a adăugat că la moment „nu există temei” care să indice că situația din stânga Nistrului s-ar putea deteriora. Și oficiali din Ucraina, inclusiv președintele Vladimir Zelenski, au declarat, anterior că temerile opozantului transnistrean nu ar fi confirmate.

NM a scris despre ce fel de congres va avea loc în Transnistria și care scenariu de desfășurare a evenimentelor este cel mai nerealist – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Maia Sandu, interviu pentru presa ungară, despre aderarea la UE: „Blocarea Republicii Moldova nu ajută Ucraina”

Președinta Maia Sandu susține că Republica Moldova trebuie să avanseze în procesul de aderare la Uniunea Europeană în propriul ritm și că blocarea parcursului european al țării nu ar ajuta Ucraina. Declarația a fost făcută într-un interviu acordat publicației maghiare Valasz Online.

Maia Sandu a spus că, în timpul recentei vizite la Budapesta, a discutat cu prim-ministrul Peter Magyar despre deschiderea ultimelor două clustere de negocieri pentru aderarea la UE, însă nu au fost menționate termene concrete. Totuși, lidera de la Chișinău speră că o decizie favorabilă va fi luată la ultima reuniune a Consiliului UE din acest an.

„Ne dorim să fie deschise ultimele două clustere, pentru care, potrivit Comisiei Europene, ambele țări sunt pregătite din punct de vedere tehnic. Înțeleg că Ungaria discută cu guvernul ucrainean anumite chestiuni bilaterale și sperăm că, în următoarele luni, toate statele membre vor lua o decizie favorabilă pentru ambele țări. Susținem un proces bazat pe merite și nu solicităm scurtături”, a declarat președinta.

Întrebată dacă Republica Moldova ar trebui să accelereze procesul de integrare europeană separat de Ucraina, având în vedere dificultățile cu care se confruntă țara vecină din cauza războiului, Maia Sandu a declarat că autoritățile de la Chișinău nu cer tratament preferențial și susțin avansarea în baza meritelor. Totodată, președinta a subliniat că Republica Moldova trebuie să se concentreze pe propriile reforme.

„Încercăm să menținem Republica Moldova de partea corectă a istoriei și să o păstrăm democratică. De aceea, integrarea europeană este atât de importantă pentru noi. Suntem o țară mică și, totuși, numai în 2025, Rusia a cheltuit 2% din PIB-ul nostru pentru a interveni în procesele noastre democratice. Am rezistat până acum, dar dacă nu vom demonstra progrese în procesul de integrare europeană, în pofida eforturilor depuse, Rusiei îi va fi mai ușor să-și promoveze narațiunile pe viitor. Vrem să ne păstrăm suveranitatea și democrația, dar vrem și să rămânem prieteni cu Ucraina. Totuși, dacă nu vom reuși să avansăm în procesul de integrare europeană și să ne consolidăm reziliența în fața Rusiei, situația va deveni riscantă”, a adăugat șefa statului.

Întrebată dacă Republica Moldova este pregătită să avanseze pe calea integrării europene „cu sau fără Ucraina”, Maia Sandu a spus: „Eu sunt responsabilă de progresul acestei țări. Și repet: blocarea Republicii Moldova nu ajută Ucraina”.

Amintim că Republica Moldova și Ucraina au obținut statutul de țări candidate la aderarea la Uniunea Europeană în iunie 2022. Negocierile de aderare au fost deschise oficial în iunie 2024.

Procesul de negociere este împărțit în șase clustere, care cuprind mai multe domenii de reformă. Până în octombrie 2026, Republica Moldova și Ucraina au deschis negocierile pentru patru dintre acestea: „Valori fundamentale”, „Relații externe”, „Piața internă” și „Competitivitate și creștere incluzivă”. Ultimele două clustere – „Agenda verde și conectivitate sustenabilă” și „Resurse naturale, agricultură și coeziune” – nu au fost încă deschise oficial.

Ungaria a blocat în repetate rânduri avansarea negocierilor de aderare ale Ucrainei, invocând inclusiv problema drepturilor minorității maghiare din această țară. Blocajul a afectat și parcursul european al Republicii Moldova, ale cărei negocieri au fost asociate cu cele ale Ucrainei.

Maia Sandu a efectuat, în perioada 23-24 octombrie, o vizită la Budapesta cu ocazia comemorării a 70 de ani de la Revoluția maghiară din 1956. În cadrul vizitei, a avut întrevederi cu președintele Ungariei, Andras Baka, și cu premierul Peter Magyar. Discuțiile au vizat inclusiv cooperarea bilaterală și extinderea Uniunii Europene.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: