Andrei Mardari / NewsMaker

Va fi un ajutor de Paște în 2026? Ce spune ministra Muncii și Protecției Sociale

În 2026, Guvernul s-a concentrat pe compensațiile în perioada de iarnă și nu are discuții despre plăți separate în contextul sărbătorilor pascale. Precizările au fost făcute, pe 8 aprilie, de ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru.

În timpul unor declarații de presă, ministra a fost întrebată dacă se preconizează în acest an un ajutor de Paște. „Sau, în cazul în care nu-i campanie electorală, nu se mai acordă?”, a întrebat un jurnalist.

„Anul acesta, știți că foarte mult ne-am concentrat pe compensațiile în perioada de iarnă. (…) La moment, nu avem discuții de plăți separate. Ceea ce prevedem este să oferim, în special pentru copii vulnerabili, avem un buget planificat de 9 milioane de lei, dar nu neapărat legat de perioada sărbătorilor pascale. Suntem în proces de identificare a familiilor care au copii în situații vulnerabile, care vor primi această plată unică”, a răspuns Natalia Plugaru.

***

Amintim că, în 2025, au fost acordate plăți unice de 1500 și 5000 de lei pentru circa 230 000 de familii din Republica Moldova, în cadrul pachetului „Ajutor pentru familii de Paști”. Pachetul a stârnit un val de reacții negative din partea opoziției. În timp ce unii au acuzat Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) că oferă „pomeni electorale” în contextul alegerilor parlamentare din toamna acelui an, alții au reproșat formațiunii că nu a obținut rezultate suficiente pentru ca astfel de ajutoare sociale să nu mai fie necesare. În reacție, deputatul PAS Radu Marian a spus că „este cinic să critici atunci când ajutoarele ajung la copii și familii”.

În contextul compensațiilor în perioada de iarnă, menționăm că programul „Ajutor la contor” este în vigoare deja pentru al patrulea sezon rece la rând. Compensațiile sunt achitate în bani și sunt acordate pentru întregul sezon rece – din noiembrie până în martie. În acest sezon de încălzire, autoritățile au redus valoarea maximă a plății din cadrul programului „Ajutor la contor”, iar compensația separată pentru energia electrică – care până acum era reflectată automat în facturi – nu mai este oferită începând cu 2026.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

NewsMaker

Opt țări, inclusiv Ucraina, se aliniază sancțiunilor UE împotriva conducerii de la Tiraspol

Opt țări din afara Uniunii Europene, printre care Ucraina, Serbia și Norvegia, se aliniază deciziei UE de a prelungi până la 31 octombrie 2027 măsurile restrictive împotriva conducerii de facto a regiunii transnistrene. Anunțul a fost făcut pe 10 noiembrie de Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politica de securitate, Kaja Kallas, într-o declarație publicată de Consiliul Uniunii Europene.

Albania, Bosnia și Herțegovina, Islanda, Muntenegru și Macedonia de Nord se alătură, de asemenea, deciziei. Cele opt state se angajează să își alinieze politicile naționale la măsurile UE.

Consiliul UE a decis prelungirea măsurilor pe 26 octombrie. Regimul de sancțiuni a fost instituit în 2003 și vizează membri ai conducerii de la Tiraspol responsabili de blocarea soluționării politice a conflictului transnistrean sau de acțiuni împotriva școlilor cu predare în grafie latină.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: