„Veniți, vă spun totul, am îngropat cinci”, ne-a spus cu o zi înainte de întâlnire Matriona Panteleevna.

Anul acesta va împlini 84 de ani. Femeia ne întâlnește în pragul casei: cu bastonul în mână, într-un halat călduros – de genul celor purtate atunci când sosesc oaspeți. Eroina noastră s-a născut în satul Alexandrovca, raionul Bolgrad, regiunea Odesa - unul dintre cele mai vechi sate găgăuze din Basarabia. Primele familii găgăuze s-au stabilit acolo la sfârșitul secolului al XVIII-lea.

Douăzeci de ani mai târziu, s-a mutat la Ceadîr-Lunga, s-a căsătorit și a urmat cursuri pentru profesori de limba găgăuză la Colegiul Pedagogic din Cahul. După aceea, a lucrat aproape toată viața în calitate de educatoare la grădiniță. Unul dintre „discipolii ei”, Iliușa, ne-a întâlnit astăzi la poartă: a venit să o ajute pe Matriona Panteleevna să facă ordine în grădină.

Nu departe de tanti Matriona, pe strada Karl Marx, denumire care a rămas încă de pe vremea sovietică, locuiește o altă vârstnică din Ceadîr-Lunga - Zinovia Gheorghievna Stamova, tanti Zina.

Mătușa Zina are 89 de ani, se sprijină de un baston, dar zâmbetul ei nu s-a schimbat de-a lungul anilor – e suficient să te uiți la fotografia cu ea când avea douăzeci de ani.

Mătușa Zina ne invită în cameră, ne așezăm și își începe povestea chiar din copilărie, petrecută în perioada interbelică.

Atunci, ea și verișoara ei Fania se jucau de-a „înmormântarea”: fetele înfășurau în cârpe un știulete de porumb, îi îngropau pe acești „decedați” la marginea grădinii și îi deplângeau deasupra „mormintelor”. Așa îi imitau pe adulți – familii numeroase se adunau mereu la înmormântări în Găgăuzia.

Copiii au văzut înmormântări de mai multe ori. După ce s-a maturizat și a învățat tradiții de la mama ei, însăși Zinovia a organizat zeci de înmormântări reale - conform tuturor regulilor.

Acum Zinovia locuiește singură în casa ei din Ceadir-Lunga. Sonia, fiica ei și fiul ei trăiesc separat de mama lor deja de mult timp. Capul familiei a murit acum 27 de ani. Acum Zinovia își pregătește propria înmormântare și transmite tradițiile găgăuze.

Ea spune că tradițiile au fost întotdeauna transmise pe linie feminină - de la mamă la fiică. „Aveam 26 de ani când a murit mama. Dar mama a povestit mereu [despre înmormântare]”.

Acum însăși Zinovia le povestește rudelor și vecinelor cum să procedeze corect și să-și ia rămas bun de la morți. Chiar și casa femeii este situată în apropiere de ambele cimitire din Ceadir-Lunga. Rudele ei sunt îngropate atât în unul, cât și în altul.

Potrivit ei, nu toată lumea se decide să spele un mort. „Cine vine să spele cadavrul? Cine nu se teme. Nu toată lumea vrea, nu toată lumea acceptă să facă asta. Poate le este frică, poate au alte motive, nu știu. Mie personal nu mi-a fost frică și oriunde mă chemau, mergeam mereu. Mi-am spălat soacra singură, cele patru fiice ale ei nici nu s-au apropiat”, își amintește Matriona Panteleevna.

Ea povestește că găgăuzii obișnuiesc să acopere decedatul cu o țesătură și o lasă câteva ore până când trupul se răcește. Apoi corpul neînsuflețit poate fi spălat: bărbații, de regulă, sunt spălați de alți bărbați, femeile de femei.

Mătușa Matriona a spălat aproape toate femeile moarte din „mahalaua” ei - două străzi mici pierdute în centrul orașului Ceadir-Lunga.

Ea povestește că le-a explicat tuturor ajutoarelor ei cum să spele defunctul: „Dacă este cald, îl spălăm afară, iar apa ar trebui să curgă pe cărare în grădină”.

Dar în ultima vreme, spune mătușa Matriona, tot mai mulți oameni duc cadavrele la morgă pentru a le spăla: „Acum, să fiu sinceră, în oraș rar se spală morții acasă. De cele mai multe ori îi duc la morgă, e o femeie acolo, se descurcă singură cu totul, îi spală, îi îmbracă. Îl pot pune chiar în sicriu de la morgă și îl aduc acasă. Poate că este bine pentru că sunt mai puține griji”.

Zinovia Gheorghievna își amintește adesea cum era înainte. Și deși găgăuzii încearcă să păstreze spiritul tradițiilor, multe sunt adaptate. Acum, mulți închiriază camere separate pentru persoanele decedate, cumpără sicrie în loc să le facă singuri, iar spălarea morților este din ce în ce mai des încredințată celor de la morgă.

– Cum credeți că este mai corect? Cum se face acum, sau cum era înainte?
— A fost mai bine ca înainte.
— De ce?
— Oamenii noștri, asta-i tot. Dar acum este diferit. Cum trăim, așa murim.

După ce este spălat, explică mătușa Matriona, defunctul este îmbrăcat. Și aici există reguli.

„Femeia este mai întâi îmbrăcată într-un furou: dacă s-a păstrat cămașa de la cununie, o îmbracăî pe aceasta, dacă nu, una obișnuită. Toate lucrurile sunt pregătite din timp. Dar când a murit fiica mea Zinocica, nu aveam nimic. Îmi amintesc că am venit la spital, iar doctorul mi-a spus că nu mai are mult, că va suferi puțin și atât. Doar am întrebat în ce rochie să o îmbrac. „Doar albă, pentru că pleacă fată”, asta mi-a răspuns el”, povestește eroina.

Și-a îngropat doi copii: mai întâi a murit fiica ei, Zina, în vârstă de șaisprezece ani, iar câțiva ani mai târziu, fiul ei, Colica, a murit într-un accident. Avea 12 ani.


„Tatăl îl ducea în brațe la spital și țipa. Mai târziu își amintea că atunci când s-a oprit și și-a ridicat privirea, erau oameni la fiecare geam. Din moment ce Colica a murit brusc, cu ce îl puteam îmbrăca? M-am dus imediat la magazin și am cumpărat un costum, pentru că nu am vrut să-l înmormântez în costumul în care a mers la școală - nu îl voi mai vedea", spune femeia și tăcem cu toții.

Tăcerea este întreruptă de mătușa Matriona. Iar conversația începe exact din momentul în care ne-am oprit: cu ritualul găgăuz de a îmbrăca un mort.

Matriona Panteleevna se apropie de o cutie mare de carton de la un televizor: ea conține tot ce va trebui de împărțit la înmormântare: batiste pentru lumânări, prosoape pentru preotul care va oficia slujba de înmormântare, cămăși pentru bărbații care vor purta sicriul și chiar panglici de țesătură, cu care aceste cămăși sunt legate de mâinile acestor bărbați - sunt numesc „mezarcılar”.

Toate acestea sunt bine aranjate în pungi, fiecare dintre ele conține o foiță cu instrucțiuni de la mătușa Matriona. „Se împart lumânări cu batiste la slujba de înmormântare. Mama”, spune unul dintre bilețele.

Pe lângă batiste, cămăși, prosoape și alte lucruri, la înmormântările găgăuze un animal de companie (cocoș sau miel) este trecut peste mormânt de trei ori. Potrivit mătușii Matriona, chiar și acum familiile găgăuze încearcă să respecte toate tradițiile și obiceiurile la înmormântări. Aproape nimic nu s-a schimbat în jumătate de secol. „I-am îngropat pe toți, s-ar putea spune, conform legii. Așa cum mi-a lăsat moștenire bunica. Pentru noi, găgăuzii, este de mare importanță tradiția de a dărui pentru defuncți, așa că am pregătit totul din timp”, spune Matriona Panteleevna.

Despre faptul că înmormântările sunt unul dintre cele mai importante evenimente din comunitățile găgăuze a scris la începutul secolului al XX-lea etnograful rus Valentin Moșcov, care a studiat viața și tradițiile poporului găgăuz pe teritoriul Moldovei de astăzi. A ajuns la concluzia că găgăuzii cred că: în primele trei zile după moarte, sufletul omului rămâne în casa în care a locuit. În Găgăuzia, se obișnuiește să se îngroape a treia zi după deces, iar înainte de aceasta, să nu lase defunctul singur noaptea.

De regulă, în timp ce corpul defunctului este acasă, spun angajații muzeului, rudele și prietenii vin să-i cinstească memoria și să-și ia rămas-bun - aduc buchete de flori cerând defunctului să transmită salutări rudelor lor decedate de pe lumea cealaltă: „Buchetul trebuie legat, altfel se va prăbuși, iar sufletul defunctului nu va ști cui să-i dăruiască aceste flori.”

Defunctului îi este oficiată o slujbă de înmormântare în casă a treia zi. După aceasta, cortegiul funerar merge la cimitir. Este condus de un bărbat care poartă o găleată cu apă.

Ea a mai spus că în localitățile găgăuze, la înmormântări se obișnuiește să fie purtată o ramură a unui pom fructifer - „dal”, de care sunt atârnați colaci. Se iau de pe ramura în cimitir, colacii sunt rupți în bucăți și împărțiți celor prezenți, turnându-se un pahar de vin - aceasta fiind un fel de împărtășanie.

În general, tradițiile funerare găgăuze sunt foarte strâns împletite cu religia: Ortodoxia aici întâlnește idei populare despre, de exemplu, câți colaci să fie împărțiți. „Toată viața, toate tradițiile sunt legate de religie, de credința creștină, iar aceasta este încă păstrată”, spune Ludmila Marin.

Găgăuzii cinstesc memoria decedatului chiar și după înmormântare: în ziua a noua și a patruzecea, când, potrivit superstițiilor, sufletul nu a fost încă repartizat în rai sau iad, găgăuzii îi adună pe cei mai apropiați și dragi, precum și pe cei care l-au spălat pe răposat și au purtat sicriul

la o masă de pomenire a decedatului. Când sunt pomeniți cei decedați, oamenii merg și la cimitir și aduc la mormânt colivă, colaci și vin, toate sfințite în biserică.

Aici, în muzeul din Beșalma, ne este arătată o carte a schiarhimandritului Ioan Peioglo din Comrat: ea conține fotografii din jurnalul enoriașei Dulgher din satul Beșalma. În 1953, ea a compilat un fel de instrucțiuni ilustrate pentru desfășurarea funeraliilor și l-a numit „Yolyullyar ichin” - „Despre înmormântări”. Jurnalul original, după cum ni s-a spus la muzeu, a fost pierdut.

„Ea descrie ce este necesar pentru o înmormântare masculină și feminină, câți bani se dau preotului și ajutorului său (diaconul). „Preotului i se dau zece ruble”. Ea a mai desenat un pom fructifer care este dus la cimitir, și o masă tradițională - sofra, care, împreună cu două scaune, este dăruită uneia dintre rude la patruzeci de zile după deces”, spun angajații muzeului.