Ghenadie Sajin

„Vă rog, veniți cu avioanele acasă”. Chicu îndemnă moldovenii care revin în țară să opteze pentru curse aeriene

Premierul Ion Chicu a reacționat la situația moldovenilor care au rămas blocați la frontiera cu Germania, după ce au pornit cu autocarele spre Republica Moldova. Șeful executivului a îndemnat cetățenii să opteze pentru curse aviatice în defavoarea celor terestre. Totodată, oficialul a menționat că după 15 mai ar putea fi reluate cursele aeriene regulate.

„Mulți cetățeni au căzut pradă afaceriștilor din domeniul transportului cu autocare. Mă refer aici la cei din Franța, Cehia sau Polonia. Au cumpărat bilete de la firme de turism care nu sunt din Republica Moldova și au nimerit în situații foarte dificile la hotarul dintre Franța și Germania. Înțelegem că autoritățile germane nu le-au permis să traverseze țara fiindcă nu era permisiune de la celelalte țări. Este regretabil că cetățenii noștri au căzut în această capcană. Diplomații noștri încearcă să le acorde suport, să creeze aceste coridoare pentru a nu sta la hotar”, a spus Chicu.

Șeful executivului a menționat că o altă problemă în cazul persoanelor respective a fost că pentru majoritatea dintre ele a expirat termenul de 90 de zile în care puteau să se afle în Uniunea Europeană. Ion Chicu a îndemnat moldovenii să opteze pentru curse de avion și să nu pornească la drum cu mijloace de transport terestru.

„Noi am alocat săptămâna aceasta rute suplimentare charter, inclusiv pentru Polonia, Paris și recomandăm cetățenilor noștri să evite aceste probleme care apar pe cale terestră. Este o mare problemă să vă porniți pe cale terestră. Vă rog, am majorat numărul de curse charter. Prețul biletelor la avion este mai ieftin decât la autobuz deja. Vă rog, veniți cu avioanele acasă, nu veniți cu transportul terestru”, a precizat premierul.

Amintim că mai multe autocare care transportau cetățeni ai Republicii Moldova au fost întoarse în Franța, după ce au ajuns la hotarul cu Germania. Cursele nu fuseseră autorizate, iar fiecare pasager ar fi plătit câte 200 de euro pentru un bilet. Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAIE) a anunțat că a luat legătura cu pasagerii și a propus repatrierea acestora cu un zbor charter Paris-Chișinău planificat pentru 28 aprilie 2020.

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

zdg.md

Expertiza medico-legală în cazul Ludmilei Vartic, finalizată. Sora victimei denunță întârzieri

Expertiza medico-legală în cazul decesului Ludmilei Vartic a fost finalizată, iar draft-ul acesteia a fost transmis expertei din România implicate în proces. Anunțul a fost făcut pe 4 iulie de avocata familiei Vartic, Violeta Gașițoi. Între timp, sora victimei a criticat întârzierea efectuării expertizei.

Într-un final, draft-ul expertizei medico-legale a fost transmis în România, doamnei doctor implicate în această procedură. Dacă nu vor apărea impedimente, în următoarele zile această etapă ar urma să fie finalizată. Ulterior, urmează să primim acces din partea organelor de urmărire penală la raportul de expertiză pentru a lua cunoștință de concluziile experților”, a declarat Violeta Gașițoi.

Între timp, Victoria Tatarinov, sora Ludmilei Vartic, a publicat un mesaj în care a denunțat întârzierile în efectuarea expertizei medico-legale.

Timp de aproximativ două luni, avocații au solicitat explicații privind stadiul expertizei medico-legale, care trebuia să fie gata în cel mult o lună. Au fost oferite explicații telefonice și răspunsuri generale, însă procedura părea blocată. Apărătoarele noastre primeau o informație, iar experta din România – alte informații. În momentul în care au solicitat, pe 2 iulie, în scris, detalii despre toate acțiunile întreprinse, instituțiile contactate și motivele reale ale întârzierilor, lucrurile s-au mișcat rapid, astfel încât pe 3 iulie expertiza a fost finalizată și transmisă în România pentru opinie. Acest fapt ridică o întrebare firească: dacă acest lucru era posibil acum, de ce nu a fost posibil la începutul lunii iunie, așa cum era preconizat? Ce a împiedicat efectuarea acestor acțiuni până acum?”, a menționat ea.

Victoria Tatarinov a mai spus că urmează și expertiza psihologică post-mortem, care va fi efectuată cu sprijinul unui expert internațional, însă familia nu dispune de suma necesară. Potrivit acesteia, Agenția Națională de Prevenire și Combatere a Violenței împotriva Femeilor și a Violenței în Familie, care promisese anterior acoperirea cheltuielilor, a informat avocatele că nu mai are fonduri pentru finanțarea expertizei.

Aceasta a făcut apel la cetățeni să doneze pentru a aduna banii necesari.

Amintim că Ludmila Vartic, fostă educatoare la o grădiniță din Hîncești și mamă a două fetițe, a decedat pe 3 martie 2026 după ce ar fi căzut de la etajul 11 al unui bloc din Chișinău. Mai multe ONG-uri și activiști au calificat cazul drept femicid, susținând că soțul acesteia, Dumitru Vartic, ar fi exercitat abuzuri asupra femeii timp de mai mulți ani. Dumitru Vartic a respins acuzațiile. Pe fondul reacțiilor publice, Dumitru Vartic și-a dat demisia din funcția de vicepreședinte al raionului Hîncești. De asemenea, Partidul Acțiune și Solidaritate l-a exclus din rândurile sale.

Pe marginea cazului a fost inițiat un dosar.

Pe 22 mai, Dumitru Vartic a fost pus sub învinuire, după ce inițial a avut statut de bănuit în cauza penală. Bărbatului i se incriminează două capete de acuzare: de violență în familie soldată cu tentativă de sinucidere și violență în familie soldată cu sinuciderea victimei. În privința acestuia a fost aplicată măsura preventivă sub formă de obligare de a nu părăsi țara, cu aplicarea consemnului la frontieră.

Roman Mihăieș, avocatul lui Dumitru Vartic, a catalogat punerea clientului său sub acuzare drept „neîntemeiată” și „nelegitimă”. El a depus o plângere pentru anularea acuzațiilor.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: