screenshot

Vaccinare: 2% din populația Moldovei a fost imunizată. Când sosește următoarea partidă de seruri?

La sfârșitul lui aprilie, prin intermediul platformei COVAX, în Republica Moldova vor ajunge încă 48 de mii de doze de vaccin VaxZevria (AstraZeneca). De asemenea, se desfășoară negocieri cu producătorii serurilor Pfizer, Moderna și Johnson&Johnson. Anunțul a fost făcut de către epidemiologul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică (ANSP) Alexei Ceban, în cadrul conferinței din 13 aprilie.

În cadrul aceleiași conferințe, secretarul de stat al Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale Igor Curov a declarat că reprezentanții instituției negociază cu peste 10 producători de vaccinuri anti-Covid. Potrivit oficialului, cu trei dintre ei a fost stabilită deja o relație strânsă: Pfizer, Moderna și Johnson&Johnson.

„În ceea ce privește vaccinul Sputnik V, încă se poartă discuții cu privire la detaliile tehnice, cum ar fi metoda livrării”, a precizat Curov.

Potrivit MSMPS, până pe 13 aprilie, în Moldova, au fost vaccinate puțin peste 68 de mii de persoane, adică 2% din populație. Este vorba despre 60% dintre lucrătorii medicali, 24% dintre angajații sistemului de învățământ și 30% dintre angajații centrelor de plasament temporar.

În același timp, au fost înregistrate 1017 cazuri de efecte adverse în urma imunizării. Potrivit MSMPS, este vorba despre reacții de gravitate ușoară și medie: febră, durere de cap, durere de mușchi și încheieturi. Consecințe grave în urma imunizării nu au fost înregistrate.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Igor Cecan / NewsMaker

Creditul de €200 mln de la BEI, utilizat pentru plantări nereușite? Hajder răspunde criticilor privind Programul de împădurire

Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a declarat că plantările realizate până acum în cadrul Programului național de extindere și reabilitare a pădurilor au fost finanțate din bugetul de stat, fără a utiliza împrumutul de 200 de milioane de euro acordat de Banca Europeană de Investiții (BEI). Precizarea a fost făcută vineri, 23 octombrie, în contextul criticilor privind eficiența programului, supraviețuirea puieților și costurile pe care le-ar putea suporta Republica Moldova.

„Câți bani acordul de 200 de milioane de euro am investit în plantări? (…) Ei speră că o minciună spusă de mai multe ori va ajunge să fie crezută de oameni. Scopul lor este să denigreze guvernarea, dar și Programul de împădurire. (…) Adevărul este că tot ce am plantat până acum este din bugetul de stat. Avem plantări bune. Și da, avem plantări mai puțin reușite: fie din cauza schimbărilor climatice, din cauza solului degradat sau din cauza neglijenței umane. Acești oameni trebuie și vor fi pedepsiți. Până la urmă, nu există păduri fără uscături”, a declarat Gheorghe Hajder.

Precizăm că politicieni de opoziție susțin că împrumutul contractat de Republica Moldova de la BEI ar fi folosit pentru plantări fără reușită. Aceștia spun că, în locul unor rezultate economice și ecologice concrete, țara acumulează noi datorii. Unele organizații care monitorizează plantările afirmă, de asemenea, că o parte dintre puieți se usucă sau nu se prind.

Potrivit criticilor, fără irigare, protecție și îngrijire corespunzătoare, arborii tineri riscă să moară în număr mare din cauza secetei. Aceste lucrări ar necesita investiții suplimentare de miliarde de lei.

În replică, Ministerul Mediului și Agenția „Moldsilva” au declarat că, în cadrul Programului de împădurire, au fost deja împădurite peste 20 000 de hectare de teren. Totodată, în pepinierele agenției, care se întind pe aproximativ 200 de hectare, au fost crescuți peste 31 de milioane de puieți.

Potrivit autorităților, împrumutul de la BEI urmează să fie utilizat pentru plantarea și reabilitarea a 63 000 de hectare de pădure, amenajarea a trei pepiniere industriale și construirea a 35 de depozite pentru lemn.

Programul de împădurire este prezentat de autorități drept o măsură pe termen lung pentru combaterea secetei și a efectelor schimbărilor climatice. În prezent, gradul de împădurire al Republicii Moldova este de 11,6%, în timp ce media în UE depășește 35%.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: