Andrei Mardari / NewsMaker

Vadim Ceban, vizat într-un dosar penal. Are statut de bănuit de delapidarea averii străine, pe când era director la „Cariera Micăuți”

Președintele Consiliului de administrație al Moldovagaz Vadim Ceban a fost audiat în calitate de bănuit, fiind suspectat de samovolnicie și delapidarea averii străine. Acesta este vizat într-un dosar penal pentru faptele care au avut loc pe când deținea funcția de director al SA „Cariera Micăuți”. Informația a fost confirmată pentru NM de către Procuratura Generală. La rândul său, Ceban susține că este „o procedură standard”.

Pe 13 aprilie 2022, actualul șef de la Moldova Gaz, Vadim Ceban, a fost recunoscut și audiat în calitate de bănuit în săvârșirea infracțiunilor de samavolnicie (art.352 alin.(3) din Codul penal) și delapidare a averii străine, care a produs daune în proporții deosebit de mari, acțiuni săvârșite în complicitate cu mai multe persoane și cu folosirea situației de serviciu (art.42, art.191 alin.(5) din Codul penal).

Informația a fost confirmată pentru NM de către Mariana Cherpec, reprezentanta Procuraturii Generale. Aceasta a precizat că Ceban este vizat în cadrul unei cauze penale pornite pe faptul gestionării frauduloase al SA „Cariera Micăuți” în perioada anilor 2014-2015, atunci când deținea funcția de director general al acestei societăți comerciale. La moment, în cadrul acestei cauze penale au statut de bănuit 4 persoane, urmând a fi audiate și alte persoane.

La rândul său, Vadim Ceban a venit cu o reacție pe rețelele de socializare.

Procuratura Generală desfășoară o investigație cu privire la activitatea АО „Cariera Micăuți”, al cărei director am fost timp de 8 luni, în perioada anilor 2014-2015. O procedură standard, din care unii jurnaliști încearcă să creeze senzație, prin care au trecut toți foștii șefi ai acestei întreprinderi. Evident, sunt gata să ofer organelor de drept toată informația necesară și orice explicații, atât cât este posibil după 7 ani”, a menționat acesta.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Colaj NewsMaker

Recean îl dă în judecată pe Galbur și îl acuză că l-ar denigra contra bani. Liderul PNM: „Îl credeam un om mai serios”

Fostul prim-ministru Dorin Recean a anunțat vineri, 28 august, că îl va acționa în judecată pe președintele Partidului Național Moldovenesc (PNM), Dragoș Galbur, pe motiv că ar fi răspândit falsuri la adresa sa referitor la pretinse legături cu compania Polaris și relațiile cu omul de afaceri Victor Gușan. Totodată, ex-șeful Guvernului l-a acuzat, la rândul său, pe politician că l-ar denigra la comandă și că ar încasa bani pentru acest lucru. Galbur a respins învinuirile.

Acuzațiile lui Recean

Anunț public că îl acționez în judecată pe Dragoș Galbur pentru răspândirea unor falsuri denigratoare despre mine. A mințit de mai multe ori că aș sta în spatele unor afaceri, cum ar fi Polaris, sau că aș prelua controlul asupra altor companii, precum FlyOne. A afirmat recent că aș avea afaceri cu Gușan din regiunea transnistreană. Toate acuzațiile sunt complet false”, a transmis Dorin Recean.

Ex-premierul a menționat că a decis să facă publică intenția de a-l acționa în judecată după ce, potrivit lui, o solicitare transmisă în privat către Galbur pentru a obține o adresă la care să fie expediată cererea de chemare în judecată ar fi rămas fără răspuns.

Totodată, fostul șef al Guvernului l-a acuzat pe liderul PNM că transformă activitatea politică într-o sursă de venit și că ar participa la campanii de denigrare la comandă.

Pe scurt, banii se fac din vânzarea serviciilor de denigrare a oricărui om pentru care se primește „comanda”. Mai întâi se creează un partid și se lansează un politician. Apoi se deschid canale de Facebook, Telegram, YoTube, Tik Tok, Instagram pe care se publică cu regularitate. Se umplu platourile televiziunilor cu „noul” politician. Adesea, tot la canale finanțate obscur, care deservesc infractori ce trebuie să facă închisoare. Multe postări și informații cu care se inundă spațiul public sunt irelevante. Ținta este, de fapt, alta – vânzarea a câte 10-15 postări sau apariții la TV pe lună. Pentru fiecare postare comandată, așa-numitul „politician” încasează 200-500 de euro. În așa fel, pretinsul politician, care-și tatuează onestitatea pe frunte, câștigă lunar între 2000 și 7500 de euro. Profitabil, într-adevăr. Doar că asta nu este politică, este bătaie de joc de cetățeni. Dacă vrei să câștigi bani onest, deschizi o afacere sau dezvolți competențe căutate și ești bine plătit pentru asta. Dar, dacă nu poți face nimic, vinzi postări de denigrare”, a spus el.

De asemenea, Recean a pus la îndoială sursele de venit ale lui Galbur și explicațiile oferite în declarațiile sale de avere.

Pretinde că are prieteni apropiați care, an de an, îi asigură traiul cu sute de mii de lei. Nu are casă, nu are mașină, nu deține nimic (!) – folosește totul din mila celor apropiați. Totul notat în declarațiile de avere și prezentat drept caritate veritabilă. Oficial, e sărac. În realitate, are profituri necinstite imense și ține lecții de moralitate. Oare câți oameni ar fi dispuși anual să doneze zeci și sute de mii de lei pentru a întreține un prieten-politican?”, a afirmat Dorin Recean.

Reacția lui liderului PNM

Între timp, liderul PNM a respins acuzațiile lansate de fostul premier.

Nicio probă. Nici măcar numele celui care, chipurile, mă plătește, nu l-a indicat. Recunosc, îl credeam pe Dorin Recean un om mai serios. Nu m-am așteptat ca un fost prim-ministru care s-a tot lăudat că luptă cu dezinformarea și fake news-ul să ajungă el însuși să producă asemenea povești și să le prezinte publicului drept adevăr”, a scris politicianul pe Facebook.

Galbur i-a spus lui Recean că, dacă are dovezi că ar fi primit bani pentru postări denigratoare, să le publice. „Astăzi. Spuneți cine m-a plătit, cât, când și pentru ce postare. Altfel, exact în postarea în care vă plângeți de denigrare, faceți ceea ce pretindeți că vă deranjează atât de mult”, a adăugat el.

Amintim că, potrivit declarației sale de avere și interese personale, președintele PNM a primi în 2025 donații de peste 550 000 de lei de la colegii de partid. În iulie, Dragoș Galbur a declarat că persoanele care i-au oferit banii activează în mediul afacerilor și că donațiile au fost făcute pentru a-i asigura „autonomia” și „independența”. „Nu există nimic ilegal din asta, atât timp cât tot e transparent. (…) Eu pot să nu le declara (donațiile – n. r.) și n-ai ce să-mi faci, dar eu le declar”, a spus acesta.

El a mai menționat că primește de la partid un salariu lunar de 8 000 de lei, însă, după achitarea impozitelor, îi rămân între 6 300 și 6 500 de lei. Potrivit lui, în ultimii trei ani, a depus CV-ul pentru mai multe locuri de muncă, atât la stat, cât și în sectorul privat, însă ar fi fost respins peste tot.

***

În ultimele luni, liderul PNM, Dragoș Galbur, l-a acuzat în repetate rânduri pe fostul premier Dorin Recean că s-ar afla în spatele companiei aeriene Polaris Aviation Group, care încearcă să intre pe piața din Republica Moldova. Recean a respins acuzațiile, calificându-le drept „ficțiuni pure”, iar Polaris a negat, la rândul său, că ar avea vreo legătură cu fostul premier.

Galbur l-a mai învinuit separat pe Recean că ar avea relații de afaceri cu omul de afaceri transnistrean Victor Gușan. Recean a negat și aceste afirmații, spunând că nu este partener de afaceri cu Gușan și că nu l-a întâlnit niciodată.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: