Veronica Sirețeanu/Facebook

Veronica Sirețeanu, mesaj după ce a demisionat de la șefia Ministerului Finanțelor: „Am depus toată silința să fiu la înălțimea așteptărilor”

Ex-ministra Finanțelor în Guvernul Recean, Veronica Sirețeanu, a venit cu un mesaj public, după ce a demisionat din funcție. În ultima sa zi de lucru la minister, Sirețeanu  i-a mulțumit premierului Dorin Recean pentru încrederea acordată, iar echipei de la Finanțe – pentru sprijin și călăuză. La fel, fosta ministră l-a asigurat pe noul ministru, Petru Rotaru, de întregul său suport.

„În cele ce urmează, mă voi regăsi într-un alt rol mai puțin activ din punct de vedere profesional, dar foarte important din punct de vedere personal. Aș vrea să vă asigur că am depus toată silința să fiu la înălțimea așteptărilor și să îmi exercit atribuțiile profesionale cu multă responsabilitate, implicare, respect față de colegi și parteneri, dar și să contribui, în virtutea pregătirii și experienței acumulate în cei peste 15 ani de activitate, nu doar la menținerea, dar și dezvoltarea unor procese și mecanisme menite să îmbunătățească sistemul finanțelor publice în modul în care acesta este simțit sau urmează a fi simțit de fiecare din noi”, a scris Sirețeanu.

În mesajul său, Veronica Sirețeanu i-a mulțumit premierului, echipei de la Minister, partenerilor din sectorul business, a partenerilor de dezvoltare, precum și a colegilor din autoritățile locale și a celor din societatea civilă, care, spune ex-ministra, prin fiecare intervenție, fiecare sfat prietenesc sau critică constructivă, au contribuit la îmbunătățirea proceselor, documentelor și a interacțiunilor.

„Aș vrea să vă asigur de întreg suportul meu pentru persoana ce va ocupa în continuare funcția de Ministru al/Ministră a Finanțelor, acestuia/acesteia revenindu-i o sarcină complicată de gestionare a întregului portofoliu de finanțe publice, dar și de valorificare și continuare a proiectelor și inițiativelor începute”, a mai precizat oficiala.

Amintim că Veronica Sirețeanu și-a încheiat pe 27 septembrie mandatul de ministrul al Finanțelor. Aceasta a plecat în concediu de maternitate. Detalii AICI. Noul ministru al Finanțelor a fost numit directorul Serviciului Fiscal de Stat (SFS), Petru Rotaru. Candidatura acestuia a fost înaintată pe 27 septembrie de premierul Dorin Recean. Rotaru urmează să depună jurământul astăzi, 28 septembrie, la ora 15:00. NM v-a transmite evenimentul în direct.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

NewsMaker

Grosu sare în apărarea Maiei Sandu, după ce opoziția s-a unit pentru a o suspenda: „Să vrei să o dai jos înseamnă să te supui Rusiei”

Liderul PAS și președintele Parlamentului, Igor Grosu, a criticat inițiativa opoziției parlamentare prin care își propune să o suspende din funcție pe președinta Maiei Sandu. Acesta susține că partidele de opoziție s-au unit pentru a o „da jos” pe șefa statului și le acuză că ar acționa la „ordinele rușinoase” ale Moscovei și în interesele Rusiei.

„S-au unit ca s-o dea jos pe Președinta Maia Sandu. Curios că nici nu au ieșit liderii acestor partide. Le-o fi fiind rușine de propria inițiativă. Poate e o comandă de mai sus și nici ei nu vor să se asocieze cu acest ordin. (…) Cel puțin am văzut azi, încă o dată, ce-i unește. Ordinele rușinoase venite de la Moscova pentru subminarea suveranității și viitorului țării noastre”, a scris liderul PAS pe rețele.

Grosu susține că, „să vrei să o dai jos pe Maia Sandu, înseamnă să nesocotești voința poporului și să te supui doar interesului Rusiei”.

Formațiunea de guvernare se declară mândră de premiile internaționale oferite președintei Maia Sandu, pentru că, susține PAS, „sunt simbolul luptei pentru democrație a tuturor moldovenilor”.

PAS și-a declarat, totodată, susținerea totală pentru eforturile președintei Maia Sandu „de a construi un stat european, puternic și demn”.

„În ciuda greutăților, Moldova merge înainte și vom face tot posibilul ca să nu revenim într-un trecut în care cei aflați azi la tribuna inițiativei rușinoase conduceau țara. Modelul lor este modelul unui stat care își arestează tinerii, trimite bombe care ucid copiii și cheltuie toți banii pentru război, ținând populația în sărăcie”, a mai declarat Igor Grosu.

Amintim, deputatul „Alternativa” Ion Chicu a anunțat, pe 29 septembrie, că inițiază procedura de suspendare din funcție a președintei Maia Sandu. Fracțiunile de opoziție PCRM, PSRM, „Partidul Nostru” și „Democrația Acasă” au anunțat că vor susține proiectul. Opoziția parlamentară o acuză pe șefa statului că ar fi săvârșit, pe parcursul mandatului, „în mod repetat fapte grave de încălcare a Constituției și legilor țării”.

În prima sa reacție, Președinția a precizat că Maia Sandu își va continua mandatul, „inclusiv pentru a proteja ordinea constituțională, democrația și libertatea tuturor”.

Potrivit Constituției, propunerea de suspendare poate fi inițiată de cel puțin o treime dintre deputați. Pentru aprobarea suspendării sunt necesare voturile a două treimi dintre deputați, adică cel puțin 68. PAS deține 55 de mandate, iar celelalte formațiuni parlamentare au împreună 46.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: