Wikimedia Commons

„Viața mea așa cum a fost să fie”. Eugen Doga lansează un volum autobiografic

Miercuri, 22 decembrie, la Librăria din Centru din capitală, va avea loc lansarea volumului autobiografic „Viața mea așa cum a fost să fie”, printr-un dialog dintre maestrul Eugen Doga și Emilian Galaicu-Păun, scriitor, redactor-șef al Editurii Cartier.

„Sper că, după ce veți citi această carte, veți putea să vă plimbați mai liniștit prin cronica virtuală a vieții voastre, care cred că vă va invita în copilărie, la bunii prieteni de demult, în locurile tainice și romantice ale primelor sărutări în care întâmpinați odinioară zorii și primăverile. M-am străduit, în măsura în care e cu putință, să fiu obiectiv, să reproduc multe momente prin negura vremii, care nu se limitează la întorsul filelor calendarului, ci ne mai și atrage în vâltoarea ei și ne revine o luptă grea pentru a ne menține în zona ei de atracție, ca să nu fim aruncați în niciunde”, a declarat maestrul Eugen Doga, potrivit diez.md.

Eugen Doga s-a născut la 1 martie 1937, în satul Mocra, raionul Râbnița, RASSM (astăzi Republica Moldova).

Copilărie pe timp de război și foame, cu tată ucis în Al Doilea Război Mondial. După absolvirea școlii din sat este admis la Școala de muzică „Ștefan Neaga” (1951-1955) din Chișinău. Urmează apoi Colegiul muzical la violoncel, avându-l profesor pe italianul Pablo Baccini.

După ce a fost paralizată mâna stângă nu a mai putut reveni la violoncel. A început să facă compoziție. Prima piesă, Floare dalbă de livadă (1957), o scrie pentru Maria Bieșu. Urmează Institutul de Arte „Gavriil Muzicescu” din Chișinău (1960-1965), profesor Solomon Lobel.

Debut oficial în 1963 cu un cvartet de coarde. Preocupări vaste, scrie muzică ușoară, pentru film, lucrări camerale, balet, simfonii, piese instrumentale de cameră, romanțe, cvartete de coarde, cântece pentru copii.

Eugen Doga face muzică de film, devenind unul dintre cei mai cunoscuți compozitori din spațiul sovietic și post-sovietic. A scris muzică la peste 200 de filme: Se caută un paznic (Ivan Turbincă),  Nunta la palat, Singur în fața dragostei, Zece ierni pe o vară, Explozie cu efect întârziat, Durata zilei, Casă pentru Serafim, Lăutarii, O șatră urcă la cer, Gingașa și tandra mea fiară, , Anna Pavlova, Patul lui Procust ș.a..

Realizează coloana sonoră a peliculelor pentru copii:Capra cu trei iezi, Maria Mirabela , serialul Guguță ș.a. A semnat muzica pentru spectacolele: Radu Ștefan, întâiul și ultimul, Pe un picior de plai, Păsările tinereții noastre, Sfânta sfintelor,  baletele Luceafărul și Venancia ș.a.

În 1973, cu piesa sa „Orașul meu” (Cîntec despre orașul meu), Eugen Doga a lansat-o pe Sofia Rotaru. Anastasia Lazariuc și Nadejda Cepraga s-au lansat, de asemenea, cu piesele lui Doga.

În anul 1972 a primit Scoica de Argint la Festivalul Internațional de Film de la San Sebastian pentru muzica din filmul Lăutarii, iar în 1976, Scoica de Aur, pentru coloana sonoră a filmului O șatră urcă la cer (Șatra).

Eugen Doga a fost decorat cu înalte distincții de stat ale Republicii Moldova, României, URSS, Federației Ruse, SUA

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Максим Андреев, NewsMaker

SUA suspendă programările pentru viză în toată lumea. Ce se întâmplă cu solicitanții deja programați

Administrația americană a suspendat programările pentru vize pentru solicitanții din întreaga lume, întrucât personalul consular trebuie să treacă printr-un proces de instruire. Demersul vine în contextul în care autoritățile americane vor să înăsprească măsurile privind imigrația, scrie G4Media cu referire la Reuters.

Departamentul de Stat a anunțat lansarea unui program global de pregătire la toate reprezentanțele diplomatice americane. Din acest motiv, serviciile consulare pentru vize vor fi temporar reprogramate.

Solicitanții care aveau deja stabilite interviuri au început să primească notificări prin e-mail privind amânarea acestora.

Noile date pentru interviuri urmează să fie comunicate ulterior, potrivit Financial Times.

Autoritățile americane nu au oferit detalii despre durata programului de instruire sau despre numărul de programări afectate. Departamentul de Stat a precizat că obiectivul este ca funcționarii consulari să poată realiza o evaluare „cuprinzătoare și coerentă” a cererilor de viză.

Printre criteriile urmărite se află și posibilitatea ca un solicitant să devină dependent de programele de asistență socială din Statele Unite.

Suspendarea programărilor are loc în contextul în care administrația președintelui Donald Trump a înăsprit semnificativ politica privind imigrația și acordarea vizelor.

SUA au înăsprit politica privind imigrația

Administrația Trump a intensificat măsurile împotriva imigrației ilegale și a recurs la deportări, anulări de vize și retragerea unor permise de ședere și muncă.

Washingtonul a introdus, de asemenea, noi criterii pentru evaluarea solicitanților de viză.

Printre acestea se numără și examinarea activității și opiniilor politice ale unor persoane, precum și a participării la proteste pro-palestiniene și împotriva operațiunilor militare israeliene din Gaza.

Departamentul de Stat nu a precizat dacă instruirea anunțată marți este legată direct de aceste schimbări de politică, însă a subliniat necesitatea unor proceduri uniforme pentru evaluarea cererilor la nivelul tuturor reprezentanțelor diplomatice americane.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: