Andrei Mardari / NewsMaker

Vicepremierul Nicu Popescu: „Cel mai periculos – și în viața personală și în geopolitică – este singurătatea”

Vicepremierul Nicu Popescu, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, a spus că pentru Moldova este important să nu fie singură și că cel mai periculos „și în viața personală și în geopolitică, mai ales dacă ești un stat mic – este singurătatea”. Precizările au fost făcute de oficial, pentru NM, după ce a fost întrebat dacă nu ar fi mai benefic ca țara noastră să aibă o „umbrelă” sub forma participării la NATO, urmare a ultimelor evenimente din regiune. În context, Popescu a evidențiat că Moldova are relații foarte bune cu Ucraina, SUA, inclusiv cu România și că Iohannis „a spus de mai multe ori că indiferent ce s-ar întâmpla în regiune, România nu va lăsa Moldova singură”. 

În contextul securității Moldovei, Popescu a fost întrebat dacă a remarcat efectul negativ al amenințării, reprezentate de rachetele rusești și dacă nu ar fi mai benefic ca țara noastră să aibă o „umbrelă” sub forma participării la NATO, dacă uităm o clipă de restricțiile din Constituție.

Constituția Republicii Moldova a fost adoptată în 1994. Se poate constata că declarația privind neutralitatea țării, care este înscrisă în Constituție, nu este suficientă pentru a asigura securitatea statului nostru. Și că de fapt, pe lângă Constituție, este foarte important ca Moldova să aibă prieteni. Cel mai periculos – și în viața personală și în geopolitică, mai ales dacă ești un stat mic – este singurătatea. Pentru noi este important să nu fim singuri într-o regiune foarte-foarte problematică”, a comunicat Popescu.

El a spus că Moldova are relații foarte bune cu România, „iar președintele României Klaus Iohannis a spus de mai multe ori că indiferent ce s-ar întâmpla în regiune, România nu va lăsa Moldova singură”.

Lucrăm cu partenerii europeni, și cu Ucraina, cu Statele Unite, și cu Japonia, cu Canada, cu toți cei care doresc ca în Moldova să continue reformele, astfel încât să continuăm să asigurăm pacea și stabilitatea. Inclusiv – în zilele Summitului. Și aderarea noastră la UE este de asemenea un astfel de factor de securitate. Acesta este un element foarte important al aderării noastre la Uniunea Europeană. Acest lucru ne permite să privim spre viitor cu mai multă încredere, să înțelegem că Republica Moldova nu este singură în toată gama de probleme”, a adăugat ministrul.

„NATO, ca alianță, a fost foarte des să spunem așa victima dezinformării și a diferitelor atacuri informaționale. Pe lângă unele discuții filozofice sau constituționale, poți pur și simplu să pornești televizorul și să vezi ce știri vin din Vest și ce vine din Est”, a mai spus Popescu.

Interviul integral cu ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene Nicu Popescu poate fi accesat pe acest link – «Молдове важно не оставаться одной». Интервью NM c Нику Попеску об отношениях с Россией, вступлении в ЕС и о Приднестровье


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Avionul lui Zelenski ar fi fost la un pas să fie lovit de o dronă în Moldova. Reacția Guvernului de la Chișinău⚡️⚡️⚡️

Avionul care îl transporta pe președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, spre Oslo ar fi fost la un pas să fie lovit de o dronă în timp ce decola din Republica Moldova. Declarația a fost făcută pe 9 septembrie de premierul Norvegiei, Jonas Gahr Støre. Guvernul de la Chișinău nu a confirmat informația, dar a precizat că aeronava liderului ucrainean a decolat cu întârziere din cauza închiderii temporare a spațiului aerian.

„Avionul lui Zelenski a fost la un pas să fie lovit de o dronă când a decolat din Moldova. Aceasta este realitatea în care trebuie să trăiască”, a declarat Støre pentru postul public norvegian NRK, potrivit AFP, Reuters și „Evropeiskaia Pravda”.

Premierul norvegian nu a oferit alte detalii și nu a precizat dacă informația i-a fost comunicată direct de Zelenski sau de autoritățile ucrainene.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului Republicii Moldova, Dumitru Ciorici, a precizat, în reacție, că spațiul aerian al țării a fost închis pe 8 septembrie, după ora 16:30, în urma detectării unei drone rusești care a intrat neautorizat dinspre Ucraina. Măsura a fost luată pentru protejarea aeronavelor aflate atunci în spațiul aerian al Republicii Moldova.

Închiderea temporară a spațiului aerian a provocat întârzierea a trei aeronave la decolare și a altor patru la aterizare. Printre avioanele care au decolat cu întârziere s-a numărat și cel al președintelui ucrainean, confirmă Guvernul.

„Tot din acest motiv, avionul președintelui ucrainean Volodimir Zelenski a decolat cu întârziere de pe Aeroportul Internațional Chișinău”, a precizat Dumitru Ciorici.

Potrivit Guvernului, după ora 17:20, autoritățile au primit confirmarea că drona a explodat la sol în zona localității Mihăilenii Vechi, raionul Rîșcani, la aproximativ 160 de kilometri de Aeroportul Internațional Chișinău. Restricțiile de zbor au fost ridicate ulterior.

***

Amintim, Ministerul Apărării a anunțat, pe 8 septembrie, că o dronă de tip Shahed a fost detectată la ora 16:20. Aparatul de zbor s-a îndreptat spre Chișinău și a părăsit țara prin raionul Ungheni, după ce a survolat spațiul aerian al Republicii Moldova timp de 17 minute.

Ulterior, aceeași dronă a revenit din direcția României și s-a prăbușit în apropierea localității Mihăilenii Vechi, raionul Rîșcani.

În aceeași zi, România a ridicat de la sol avioane de luptă din cauza încălcării spațiului său aerian. Activitatea Aeroportului din Iași a fost, de asemenea, suspendată temporar.

În noaptea de 8 spre 9 septembrie, Rusia a atacat și infrastructura punctului Starokazacie, de la frontiera Ucrainei cu Republica Moldova. Două persoane au murit, iar altele au fost rănite, inclusiv un cetățean moldovean. În urma atacului, circulația prin punctul comun Tudora–Starokazacie a fost suspendată.

Chișinăul a condamnat atacurile rusești și a declarat că acestea reprezintă un risc direct pentru securitatea Republicii Moldova și a cetățenilor săi.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: