Andrei Mardari / NewsMaker

Vicepremierul Nicu Popescu se va afla două zile la Bruxelles: va vorbi despre impactul războiului și aspirațiile europene

Vicepremierul, ministrul afacerilor Externe și Integrării Europene Nicu Popescu efectuează în perioada 21 – 22 martie o vizită de lucru la Bruxelles pentru a discuta situația de securitate în regiune și a promova agenda de integrare europeană a țării noastre. Un anunț în acest sens a fost făcut de reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE).

Programul va demara cu participarea la Consiliul pentru afaceri externe prezidat de Josep Borrell, ​​Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe și politica de securitate, vicepreședinte al Comisiei Europene. Aici urmează a fi desfășurat un schimb de opinii cu miniștrii afacerilor externe din statele membre ale UE cu privire la aspirațiile europene ale țării noastre, precum și situația de securitate regională generată de războiul din Ucraina.

De asemenea, șeful diplomației Republicii Moldova va avea întrevederi cu Olivér Várhelyi, comisarul european pentru vecinătate și extindere, Ylva Johansson, comisarul european pentru afaceri interne și alți înalți oficiali din cadrul Comisiei Europene.

Totodată, pe data de 22 martie, ministrul de externe Nicu Popescu va vorbi în cadrul Comisiei pentru afaceri externe a Parlamentului European despre impactul războiului din Ucraina, gestionarea de către Moldova a crizei umanitare, situația de securitate regională și aspirațiile europene ale țării noastre.

Pe durata vizitei la Bruxelles, oficialul moldovean se va mai întâlni cu europarlamentari – reprezentanți ai diferitor grupuri parlamentare.

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

VIDEO Inundație la granița dintre Nepal și Tibet: peste 170 de morți. 1000 de persoane dispărute, inclusiv turiști din 29 de țări

În Nepal, la granița cu Tibet, pe 26 august s-a produs o inundație provocată de o viitură de noroi și pietre. Peste 170 de persoane au murit, iar alte peste 1 000 sunt date dispărute. Printre acestea se numără turiști străini, inclusiv cetățeni ai Rusiei și Ucrainei. Cauza inundației ar putea fi un bloc uriaș de gheață care s-a prăbușit într-un râu de munte, relatează BBC. Potrivit Reuters, printre persoanele date dispărute în Nepal după inundație se numără 476 de cetățeni străini din 29 de țări. 

Au fost grav afectate drumurile, podurile, rețelele de comunicații și infrastructura hidroenergetică. Cele mai mari distrugeri au fost înregistrate în districtele nepaleze Rasuwa și Nuwakot, din provincia Bagmati.

Printre turiștii dați dispăruți în Nepal se numără cetățeni ai Ucrainei, Rusiei, Kazahstanului, Letoniei, Lituaniei, Belarusului, SUA, Canadei, Israelului și ai altor țări.

NewsMaker a întrebat Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova dacă printre turiștii dispăruți se află și cetățeni moldoveni. Deocamdată, nu avem un răspuns.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: