Victoria Furtună/Facebook

Victoria Furtună s-a mai ales cu un cont bancar blocat de FISC. Pe lista neagră – și agenția „Rossiya Segodnya” din Chișinău

Serviciul Fiscal de Stat (SFS) a dispus din nou blocarea fondurilor și resurselor economice ale Victoriei Furtună, lidera Partidului „Moldova Mare”, care pretinde la statutul de concurent electoral la alegerile din toamnă. Autoritățile au instituit aceeași măsură și asupra conturilor Agenției Internaționale de Informații „Rossiya Segodnya”, sediul din Chișinău. Deciziile au fost semnate de directoarea SFS, Olga Golban, și au fost publicate în ediția din 19 august a Monitorului Oficial.

Astfel, SFS a dispus blocarea contului bancar al Victoriei Furtună, deschis la „FinComBank”, precum și contul agenției ruse „Rossiya Segodnya”, deschis la „VictoriaBank”, folosit pentru efectuarea transferurilor bănești către persoane fizice.

Potrivit deciziilor publicate, măsurile restrictive au fost aplicate în urma sesizărilor transmise de reprezentanții instituțiilor bancare respective.

Deciziile pot fi contestate în instanță în termen de 30 de zile de la comunicare.

Amintim că Serviciul Fiscal a dispus și anterior blocarea unor conturi bancare deținute de Victoria Furtună. De asemenea, au fost blocate și conturi bancare deţinute de Veaceslav Platon, Vladimir Andronachi, Vladimir Plahotniuc, Ilan Șor și alte persoane afiliate acestuia care se află pe lista de sancțiuni internaționale pentru acțiuni menite să destabilizeze Republica Moldova.

Captură foto/Monitorul Oficial

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Colaj NM

Peste 2 mii de persoane, arestate în Franța. Macron, reacție la proteste: „Cei care au provocat pagube trebuie să răspundă”

Președintele Franței, Emmanuel Macron, a promis că îi va găsi și pedepsi pe cei care au provocat incendii, au participat la jafuri și au recurs la violență în timpul protestelor desfășurate sâmbătă, 17 octombrie, în întreaga țară. Potrivit acestuia, este necesar să se facă distincția între revendicările legitime ale majorității protestatarilor și acțiunile celor care „au distrus, au vandalizat și au jefuit”. Potrivit informațiilor comunicate duminică seara de Ministerul de Interne al Franței, 2 397 de persoane au fost arestate în timpul manifestațiilor care au degenerat în violențe, iar 997 de polițiști și jandarmi au fost răniți, relatează BBC.

„Privind scenele a ceea ce s-a întâmplat, ne întrebăm: ce le-a trecut prin minte? Cum pot francezii să facă așa ceva Franței? Nimic nu poate justifica, explica sau ierta aceste fapte”, a declarat Macron într-un mesaj adresat națiunii.

Macron a spus că autoritățile vor consolida măsurile de securitate. „Cei care au provocat pagube trebuie să răspundă”, a adăugat Macron, promițând că autoritățile vor adopta o poziție fermă față de „agitatorii din grupările marginale de extremă stângă, cărora li s-au alăturat numeroși infractori”, care „au declanșat violențe necontrolate în orașele noastre”.

Protestele au pornit de la manifestațiile organizate timp de două săptămâni consecutiv în întreaga Franță, prin care se cereau îmbunătățirea condițiilor pentru elevi și profesori. În ultimele zile, acestora li s-au alăturat și persoane nemulțumite de creșterea costului vieții și de nivelul nesatisfăcător al serviciilor publice. Ministerul de Interne al Franței a estimat că aproximativ 550.000 de persoane au participat la manifestațiile de sâmbătă. Violențele au cuprins întreaga țară: incendieri și jafuri au fost semnalate în zeci de orașe. Federația Comerțului din Franța a declarat că aproximativ 1500 de magazine și unități comerciale au raportat pagube materiale.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: