Captură video

VIDEO Bărbatul care ar fi strangulat fetița de 7 ani din satul Recean va sta după gratii în următoarele 30 de zile

Tânărul de 21 de ani, care ar fi omorât-o cu cruzime pe Iasmina, fetița de 7 ani din Recea, raionul Rîșcani, a primit 30 de zile de arest preventiv. Acesta va fi plasat în Penitenciarul Nr.11 din Bălți, scrie TVN. Întrebat de ce a ucis fetița, suspectul a refuzat să vorbească cu jurnaliștii, în timp ce era escortat din sala de judecată.

Amintim că o fetiță de 7 ani a dispărut pe 7 august, în jurul orei 18:00. Ea a fost căutată de oamenii legii, imediat după dispariție, pe tot parcursul nopții și a zilei de 8 august prin toate acțiunile speciale, inclusiv cu implicarea dronelor și a câinilor de căutare. Potrivit poliției, micuța a fost strangulată într-o casă aflată în vecinătatea celei în care locuia împreună cu părinții.

În ajun, oamenii legii au anunțat că au reținut doi bărbați, care sunt frați. Unul dintre ei este bănuit că a strangulat copila cu o bară metalică, după care a dus corpul neînsuflețit într-o casă abandonată. Pe 9 august, polițiștii menționau că suspecții aveau 40 și 32 de ani. Ulterior, reprezentanții Poliției și-au redactat comunicatul de presă, menționând că cei doi frați aveau 33 și 21 de ani.

Unul dintre cei doi frați reținuți a fost, ulterior, eliberat. Este vorba despre fratele mai mare, care s-a dovedit că nu era pe loc în momentul comiterii crimei. Fratele mai mic și-a recunoscut vina, potrivit oamenilor legii.

Iasmina a fost condusă pe ultimul drum pe 10 august. Răpusă de durere, mama fetiței a cerut ca făptașul să fie pedepsit dur. „Era un copil care iubea viața, un copil vesel. (…) Cei doi făptași aș vrea ca să fie pedepsiți, să fie o pedeapsă ca să sufere așa cum a suferit și fiica mea. În acele chinuri, să fie și ei pedepsiți”, a mărturisit mama Iasminei, Tamara Musteață.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

uip.me

India: Telegram a fost blocat în perioada examenului de admitere la facultățile de medicină

Autoritățile din India au blocat aplicația Telegram pentru o săptămână, din cauza temerilor că aceasta ar putea fi folosită pentru fraudarea examenului național de admitere la facultățile de medicină. Examenul este organizat din nou, după ce rezultatele primei probe au fost anulate pe fondul suspiciunilor privind scurgerea subiectelor. Cazul a stârnit nemulțumiri și proteste în rândul părinților și al candidaților.

Potrivit BBC, aproape 2,28 milioane de persoane au susținut în luna mai examenul NEET, principalul test de admitere la instituțiile de învățământ medical din India. La scurt timp după desfășurarea acestuia, autoritățile au anulat rezultatele în urma apariției unor informații despre o posibilă compromitere a subiectelor. Ministerul Educației susține că escrocii au utilizat Telegram pentru a înșela candidații și familiile acestora, cerând sume de ordinul sutelor de mii de rupii pentru acces la presupusele subiecte ale examenului. Oficialii au precizat însă că materialele autentice nu pot fi obținute din afara sistemului securizat prin care sunt gestionate testele.

Scandalul a generat proteste în mai multe regiuni ale țării, manifestanții solicitând demisia ministrului Educației. Într-un comunicat, ministerul și-a cerut scuze pentru eventualele inconveniente provocate de blocarea aplicației și a anunțat că măsura va rămâne în vigoare până pe 22 iunie, adică până în ziua de după repetarea examenului. Totodată, autoritățile au cerut Telegram să dezactiveze temporar funcția de editare a mesajelor în India, până la 30 iunie, argumentând că aceasta ar fi fost folosită pentru a crea dovezi false privind presupusa scurgere a subiectelor.

Compania Telegram a contestat interdicția, iar reprezentanții săi legali au sesizat Înalta Curte din Delhi. Fondatorul aplicației, Pavel Durov, a declarat că măsura este „o greșeală”, deoarece îi afectează pe milioane de utilizatori obișnuiți fără a împiedica în mod real activitatea celor implicați în fraudă. El a precizat că platforma a eliminat în ultimele săptămâni sute de canale care distribuiau materiale legate de examen în scopuri înșelătoare. Potrivit lui, blocarea aplicației nu va rezolva problema, întrucât persoanele implicate ar fi putut deja să migreze către alte platforme.

În prezent, Telegram are peste 150 de milioane de utilizatori activi în India.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: