VIDEO Cum arată Circul din Chișinău după prima etapă de reparații. Maia Sandu: În copilărie îmi plăcea aici

După câțiva ani de la lansarea lucrărilor de restaurare și conservare a circului din capitală, prima etapă a luat sfârșit. Monumentul arhitectural a îmbrăcat veșminte noi, așa cum cupola și acoperișul clădirii au fost recostruite practic de la zero, din bani europeni.

Timp de un an și opt luni, peste 20 de lucrători și-au consolidat eforturile pentru a restaura cupola și acoperișul circului din capitală. Pentru aceste lucrări au fost investiți peste 800 de mii de euro.

La evenimentul de prezentare a lucrărilor a fost și președinta Maia Sandu, care și-a amintit cu nostalgie de vizitele pe care le făcea la circ atunci când era mică.

Nu veneam foarte des, pentru că eu nu am locuit la Chișinău și ajungeam mai rar. Însă, țin minte, atunci când ajungeam îmi plăcea să văd animăluțele, să văd tot felul de exerciții, scamatorii, care te lăsau cu sufletul la gură. Așa cum am mai spus, cred că în ’94 am fost ultima dată. Cred că este foarte trist, pentru că și copiii, și părinții au fost privați de această posibilitate.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

(VIDEO) Bolea a inaugurat un semafor la Drochia/Drepturile investitorilor, tăiate?/Sandu mulțumește Ungariei

Cele mai importante știri din Moldova și din lume în noua ediție NewsMaker!
— Chiveri, despre formatul 1+1: „Sperăm că vor fi create condiții pentru întâlnire”
— Echipa de salvatori din Moldova, vizitată de eurocomisara Hadja Lahbib
— Primele zile ale invaziei Rusiei în Ucraina prin ochii Evgheniei din Harkov
— Sandu, la telefon cu premierul Ungariei. I-a mulțumit pentru sprijin în calea spre UE
— MAN contestă la CC regulile pentru investitorii din sectoarele strategice
— Carburanți mai scumpi în weekend
— Costiuc îl acuză pe Carp de amenințări la adresa familiei sale
— Platon, trimis în judecată. Ar fi dobândit ilegal 43% din acțiunile „Moldova-Agroindbank”
— CSP condamnă declarațiile critice ale lui Grosu
— O femeie a fost lovită de trenul care circula pe ruta Chișinău-Kiev
— Microbuz cu 20 de pasageri, implicat în accident la Glodeni. Sunt cinci răniți
Nu uitați să apăsați pe clopoțel pentru a nu rata noile ediții: zilnic, la 15:00 și 19:00, de luni până vineri.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: