(VIDEO) De ce a fost suspendată licența celor 6 posturi TV? Gavrilița: „Este periculos pentru cetățenii noștri”
Full Article 2 minutes read

(VIDEO) De ce a fost suspendată licența celor 6 posturi TV? Gavrilița: „Este periculos pentru cetățenii noștri”

Prim-ministrul Natalia Gavrilița, președinta Comisiei Situații Excepționale (CSE), a justificat decizia privind suspendarea licenței celor șase posturi TV afiliate Partidului „ȘOR” prin necesitatea păstrării păcii și a coeziunii sociale. Declarația a fost făcută, pe 21 decembrie, după ședința cabinetului de miniștri din 21 decembrie.

„Sunt mai multe elemente și criterii care au fost luate în considerație la luarea deciziei CSE. Este vorba despre dezinformare. Este periculos pentru cetățenii noștri în condițiile în care ne aflăm. Trebuie să ne asigurăm că cetățenii noștri primesc informația corectă și pot avea încredere în mediul informațional în care trăiesc și activează. Dacă vrem să avem pace și coeziune socială bazată pe fapte reale, nu pe invențiile, semi-adevărurile, manipulările unor anumite grupuri, atunci noi trebuie să fim hotărâți”, a argumentat Natalia Gavrilița.

Premierul a adăugat că aceste canale au fost parte a războiului hibrid: „Noi vedem foarte clar o acțiune concertată, unde persoanele care au furat miliarde de la cetățenii acestei țări se folosesc inclusiv de retranslarea unor emisiuni populare din mediul informațional rusesc pentru a-și promova propriile interese și a porni acțiuni de destabilizare care sunt finanțate din banii cetățenilor. Noi am spus întotdeauna foarte deschis că vom lupta cu acești hoți, îi vom trage la răspundere, vom acționa împotriva activelor lor și neapărat vom aduce banii furați în buget, pentru ca să fie reîntorși cetățenilor”, a conchis șefa Guvernului.

Pe 16 decembrie 2022, CSE a dispus suspendarea licenței  de emisie a șase posturi de televiziune (Primul în Moldova, RTR Moldova, Accent TV, NTV Moldova, TV6, Orhei TV) pentru „lipsa unei informări corecte în reflectarea evenimentelor naționale, dar și a războiului din Ucraina”. Argumentele invocate întru justificarea acestei decizii sunt: (1) câteva persoane fizice și/sau juridice supuse sancțiunilor internaționale exercită controlul asupra posturilor TV supuse restricției (2) Consiliul Audiovizualului (CA) a monitorizat și a sancționat posturile TV pentru lipsa unei informări corecte în reflectarea evenimentelor naționale, dar și a războiului din Ucraina.

Opt instituții mass-media și organizații ale societății civile au semnat declarații prin care cer lămuriri de la CSE.

Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova, Jānis Mažeiks, consideră că Guvernul și Consiliul Audiovizualului trebuiau să ofere detalii și o argumentare explicită privind decizia de suspendare.


Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: