ДСНС України

VIDEO Doi belaruși au fost răniți în timpul bombardamentului din orașul Korosten

Un om a murit și doi au fost răniți în timpul bombardamentului asupra orașului Korosten, regiunea Jitomir a Ucrainei. Informația a fost confirmată de către primarul localității Vladimir Moskalenko, care a precizat că două dintre victime sunt originare din Belarus. 

Două dintre victime sunt belaruși, așteptau aici cu mașinile. Nu știau că taman de pe aerodromurile belaruse vor decola avioanele rusești care vor bombarda orașul Korosten”, a menționat edilul.

Din primele informații, victimele din Belarus erau șoferi de cursă lungă.

Portalul ucrainean TSN scrie că armata rusă a deschis focul asupra regiunii Jitomir încă în ajun. În urma bombardamentului a fost distrusă o casă, mai multe garaje și centrala termică care asigura cu căldură 30% din populația orașului.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

screenshot

„Ce să căutăm acolo?” MAN-ul lui Ceban nu va participa la consultările pentru desemnarea premierului

Liderul Partidului „Mișcarea Alternativă Națională” (MAN), Ion Ceban, a anunțat că deputații formațiunii sale nu vor participa la consultările pentru desemnarea unui candidat la funcția de prim-ministru. Anunțul a fost făcut pe 4 iulie.

„Ne cheamă pe toți la consultări cu privire la noul Guvern. Da ce să căutăm acolo? (…) Rugămintea mea este către deputații MAN: n-aveți ce căuta la aceste consultări”, a declarat Ceban în timpul unui eveniment al membrilor MAN, transmis live pe rețelele de socializare.

El a calificat consultările drept „mimare”. „Aveți suficiente capacități acolo ca să vă numiți pe cine vreți. (…) Într-o țară democratică, prim-ministru este liderul partidului care și-a asumat guvernarea în baza votului cetățenilor”, a adăugat Ceban.

Ulterior, pe o rețea de socializare, acesta a anunțat că Partidul MAN nu va participa la consultări.

Menționăm că partidul MAN face parte din fracțiunea parlamentară „Alternativa”, constituită din 7 membri. MAN are trei deputați în fracțiunea parlamentară: Olga Ursu, Angela Cutasevici și Gaik Vartanean.

***

În dimineața zilei de 3 iulie, Alexandru Munteanu a anunțat că își încheie mandatul de prim-ministru. Șefa statului a anunțat că săptămâna viitoare va începe consultările cu fracțiunile parlamentare în vederea desemnării unui candidat la funcția de prim-ministru.

Precizăm că demisia prim-ministrului atrage automat și demisia întregului Guvern. După demisie, Cabinetul de miniștri continuă să exercite doar funcțiile de administrare a treburilor publice până la învestirea unui nou Guvern. În această perioadă, Executivul nu mai dispune de un mandat politic deplin.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: