euroradio.fm

VIDEO Două noi condamnări la moarte în Belarus. Ce fapte au săvârșit inculpații

În Belarus au fost pronunțate două condamnări noi la moarte. Decizia a fost luată astăzi, 10 ianuarie, în orașul Cerikov din regiunea Mogilev. Frații Iliya și Stanislav Kostevi au fost găsiți vinovați de uciderea fostei lor profesoare și incendierea locuinței acesteia. Aceștia au 19 și, respectiv, 21 de ani, scrie euroradio.fm.

Într-un interviu recent pentru „Eho Moskvi”, președintele Belarusului, Alexandr Lukașenko, a menționat acest caz. „Doi netrebnici, altfel nu pot să îi numesc…și-au ucis profesoara”, a declarat acesta, chiar dacă la momentul respectiv, decizia judecătorilor nu fusese încă anunțată.

Omorul s-a produs în regiunea Cerikov, în aprilie 2019. Femeia a fost înjunghiată de 130 de ori. Ulterior, răufăcătorii au dat foc la locuința acesteia, pentru a ascunde crima.

Menționăm că Belarus este singura țară din Europa în care este în vigoare pedeapsa cu moartea. Ultima oară, aceasta a fost aplicată în data de 17 decembrie 2019.

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Imagine simbol

Fondul de convergență: cine va primi bani și de unde vor veni? Vicepremierul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri, explică (VIDEO)

Fondul de convergență va fi finanțat în principal din impozitele achitate de persoanele fizice și companiile care desfășoară activități economice în regiunea transnistreană. Banii vor fi folosiți pentru sprijinirea categoriilor social-vulnerabile, a declarat vicepremierul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, într-un nou mesaj video, în limba rusă, publicat pe 5 octombrie pe conturile sale și ale Biroului.

Potrivit oficialului, discuțiile dintre reprezentanții politici ai Chișinăului și Tiraspolului au confirmat necesitatea de a explica publicului cum va funcționa fondul. Printre beneficiari se vor număra persoanele cu nevoi speciale, pensionarii și familiile cu copii.

„De asemenea, ajutorul va fi acordat victimelor încălcării drepturilor omului din regiune. Sprijinul va fi oferit și elevilor și studenților din localitățile din stânga Nistrului care își fac studiile în Republica Moldova”, a precizat Chiveri.

Pe lângă veniturile din impozite, fondul va putea primi contribuții voluntare și finanțare de la partenerii internaționali pentru proiecte concrete.

„Atragerea fondurilor externe va permite extinderea proiectelor și obținerea unor rezultate mai vizibile pentru locuitorii regiunii”, a declarat vicepremierul.

Chiveri a respins declarațiile potrivit cărora banii ar fi luați de la cele mai vulnerabile categorii ale populației, inclusiv de la copii, calificându-le drept false. Anterior, el a menționat că, în prima jumătate a acestui an, Chișinăul a alocat peste 218 milioane de lei pentru sprijinul social, medical și educațional al locuitorilor din stânga Nistrului.

Fondul de convergență a fost creat pentru a reduce diferențele social-economice dintre regiunea transnistreană și restul Republicii Moldova. La Tiraspol, atât fondul, cât și modificarea regimului fiscal au fost criticate.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: