ru.md

VIDEO „Este o femeie frumoasă, să se ocupe de croitorie sau gătit”. Cum Renato Usatîi și-a cerut scuze de la deputata Arina Spătaru

Liderul formațiunii Partidul Nostru, Renato Usatîi, și-a cerut scuze de la deputata Platformei Demnitate și Adevăr (PDA), Arina Spătaru, pentru afirmațiile sexiste în adresa sa. Politicianul a amintit, în cadrul emisiunii „Secretele Puterii” de la Jurnal TV, din 29 ianuarie, că a afirmat că parlamentara „ar fi bine să se ocupe de croitorie sau de bucătărie”.

„Deputata Arina Spătaru ne-a scris înainte de emisiune să vă întrebăm când vă veți cere scuze de la ea pentru că ați fi făcut anumite declarații sexiste și este și o decizie a… (Consiliului pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității, NM)”, a întrebat moderatorul emisiunii.

„Domnule Cozer, eu am spus că e o femeie frumoasă, care mai bine să se ocupe de treburile de croitorie sau bucătărie…”, a răspuns Renato Usatîi.

„Dar o femeie frumoasă poate fi și președinte de țară, poate fi și top-model, poate fi orice vrea ea”, a insistat moderatorul.

„Ok, dar eu am vorbit în contextul a ceea ce se întâmplă în municipiul Bălți. Dacă am ofensat-o cu ceva, îmi cer scuze și de la doamna Spătaru și de la toate femeile, poate m-am uitat rău la vreuna”, a conchis liderul formațiunii Partidul Nostru.

Contactată de NM, deputata Arina Spătaru a spus că reacția lui Renato Usatîi sugerează că acesta nu își poate recunoaște greșelile. Mai mult, acesta ar evita „partea juridică, precum și cea etică a încălcărilor sale”.

„Încercarea de a-și cere iertare sub presiunea mea „de la toate doamnele din țară” este binevenită; a rămas doar să presupunem câte doamne dumnealui a ofensat până acum. Se crează impresia că îi sunt străine noțiunile de demnitate și adevăr! Nu în zadar, după reîntoarcerea dumnealui din Moscova, nu prea se aude despre puterea în adevăr; cum se zice – nici putere, nici adevăr. Personal îmi voi păstra demnitatea și consider pierdere de timp umblatul prin instanțe judecătorești. Viața bate filmul și consider ca acest gest de discriminare îl va urmări. Am prea multe de făcut în parlament pentru oameni”, a declarat Arina Spătaru.

La rândul său, Renato Usatîi, contactat de NM, a declarat că nu înțelege cu ce a jignit-o pe Arina Spătaru.

„Este greu de comentat. Problema este ca nu înțeleg cu ce am jignit-o. Poziția mea este aceasta și până în ziua de azi. Trebuia să organizeze consultații cu specialiștii în domeniu, înainte să se expună privind statutul municipiului Bălți. Fiecare trebuie să se ocupe de ceea la ce se pricepe. Nu vreau să intru cu ea în polemici”.

Conflictul a pornit în luna septembrie 2019, după ce Arina Spătaru a înaintat un proiect de lege privind statutul municipiului Bălți, pe care Renato Usatîi l-a criticat. Primarul de Bălți a afirmat într-o emisiune televizată: „Nu știu cu cine a scris acel proiect, dar totul este trist și rău. Înțeleg că a vrut să devină star. Este o femeie drăguță și plăcută, dar toată viața a cusut la mașină. Lenin spunea că o bucătăreasă poate să conducă țara, dar eu nu sunt de acord cu el”.

Ulterior, Arina Spătari a sesizat Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității. În data de 25 noiembrie 2019, membrii acestuia au ajuns la concluzia că Renato Usatîi a avut un discurs sexist, care instigă la discriminare. Totodată, consiliul a decis că Usatîi trebuie să își ceară scuze de la Arina Spătaru și, pe viitor, să se abțină de la astfel de declarații.

NM a luat legătura cu membrul Consiliului pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității, Evghenii Alexandrovici Goloșceapov, care a precizat că, de obicei, reprezentanții instituției acordă un termen de 10-30 de zile pentru ca persoana în cauză să prezente scuzele de rigoare.

„Ar fi bine ca scuzele să fie prezentate în aceeași manieră, de dorit în același studiou de televiziune și cu aproximativ aceeași categorie de telespectatori, asta în mod ideal. Din păcate, există o lacună în legislație: nu pentru orice formă de discriminare poate fi aplicată o contravenție. Nu aplicăm des amenzi pentru că noi considerăm că persoana respectivă trebuie să înțeleagă că a greșit și astfel probabilitatea că nu va repeta greșeala este mai mare. Aplicăm amendă numai când persoana nu vrea să înțeleagă unde a greșit și face ceva intenționat, care provoacă suferință victimei”, a precizat acesta.

Amintim că, miercuri, 29 ianuarie, deputatul Partidului Democrat din Moldova, Alexandru Jizdan, a rugat-o să se prezinte pe deputata Arina Spătaru, care a adresat o întrebare în timpul ședinței Comisiei legislative pentru securitate națională, apărare și ordine publică. Ulterior, acesta a invitat-o la masa la care erau membrii comisiei și ministrul Afacerilor Intere și a precizat că nu ar fi recunoscut-o pentru că aceasta a îmbrăcat „o rochie nouă”. Cu toate acestea, experții sunt de părere că acest caz reflectă nu doar faptul că între deputați lipsește colaborarea, dar și că femeile din politică, în Republica Moldova, adeseori nu sunt luate în serios.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

screeshot

„L-am sunat”. Maia Sandu l-a convins personal pe Munteanu să accepte funcția de premier VIDEO

Președinta Maia Sandu a recunoscut că l-a contactat personal pe Alexandru Munteanu, candidatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) la funcția de prim-ministru, pentru a-l convinge să accepte postul. Șefa statului, care este fondatoare formațiunii, a menționat că îl cunoaște pe Munteanu din anii 90′ și spune că este o persoană care se pricepe la economie și are experiență managerială.

În momentul în care dl. Recean ne-a anunțat că nu vrea să mai continue în funcția de prim-ministru, ne-am adunat împreună cu câțiva colegi de la PAS și am discutat despre care ar fi profilul următorului prim-ministru. Și am hotărât că profilul trebuie să fie unul economic, pentru că din mai multe motive obiective și subiective avem o situație economică complicată. (…) Și am avea nevoie de cineva care să încerce să învioreze economia R. Moldova. (…) După ce am considerat câteva opțiuni, am ajuns la decizia că dl. Alexandru Munteanu este cel mai potrivit. L-am sunat. După mai multe discuții, el și-a dat acordul”, declarat Maia Sandu.

Președinta a menționat că îl cunoaște pe Alexandru Munteanu din anii 90′.

Am urmărit traiectoria lui profesională de la distanță. Are aceste experiențe manageriale, este un om care împărtășește valorile noastre, este un om care se pricepe la economie, care are experiență de viață, nu doar profesională”, a adăugat ea.

Amintim că, pe 14 octombrie, Igor Grosu, liderul Partidului Acțiune și Solidaritate, care a obținut din nou majoritate parlamentară, în urma alegerilor din septembrie, a comunicat că omul de afaceri Alexandru Munteanu este candidatul formațiunii sale la funcția de prim-ministru. S-a întâmplat la o zi după ce Dorin Recean a anunțat că renunță la funcția de premier, dar și la mandat de deputat, pe care l-a obținut în urma alegerilor parlamentare din septembrie, pe lista PAS.

Pe 16 octombrie, Curtea Constituțională a Republicii Moldova a confirmat rezultatele alegerilor parlamentare din 28 septembrie 2025 și a validat mandatele tuturor deputaților aleși. Maia Sandu urmează să convoace prima ședință a noului Parlament, iar ulterior PAS va înainta oficial șefei statului candidatura lui Munteanu.

Mai multe detalii despre cine este Alexandru Munteanu, puteți găsi aici.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: