Video în care Așurov își sună mama după ce a omorât doi oameni pe Aeroport – anexat la dosar. Procuratura confirmă veridicitatea imaginilor
Full Article 3 minutes read

Video în care Așurov își sună mama după ce a omorât doi oameni pe Aeroport – anexat la dosar. Procuratura confirmă veridicitatea imaginilor

Rudele lui Rustam Așurov, cetățeanul din Tadjikistan care a deschis focul pe 30 iunie pe Aeroportul Internațional din Chișinău, luând viața a doi ofițeri aflați la datorie, confirmă veridicitatea imaginilor video apărute în presă pe 7 iulie, potrivit cărora Așurov și-a sunat mama după atac. Informația a fost confirmată pentru NM de purtătoarea de cuvânt a Procuraturii Generale, Violina Moraru.

„Procuratura nu este un organ de expertizare și nu se poate expune asupra autenticității înregistrărilor video, însă comunicăm că autenticitatea acestora a fost confirmată de unul din membrii familiei învinuitului audiat în cadrul cauzei penale”, anunță Violina Moraru.

Sursa citată precizează că înregistrarea video a fost ridicată și anexată ca mijloc de probă la cauza penală înainte ca aceasta să apară în presă.

„Înregistrarea se va examina în coroborare cu alte probe acumulate la caz”, a mai precizat Moraru.

Amintim că două secvențe video au fost făcute publice în mediul online pe 7 iulie. În imaginile video, Așurov ar discuta cu mama sa, de pe Aeroportul Internațional Chișinău. Preliminar, un video a fost făcut până la tragedie, iar altul – după ce Așurov i-a împușcat mortal la Igor Ciofu și Serghei Muntean – aflați la datorie. În timpul discuțiilor, Așurov a recunoscut că a participat la răpirea și omorul bancherului dat dispărut în Tadjikistan și că se face vinovat de omorul ofițerilor moldoveni. Acesta își cere iertare de la mama sa, pe care o roagă să aibă grijă de copii săi.

Amintim că un Rustam Așurov, cetățean al Tadjikistanului, a tras focuri de armă la Aeroportul Internațional Chișinău, în seara de 30 iunie, după ce i-a fost refuzată intrarea în țară. La scurt timp, agresorul a fost capturat de brigada de poliție cu destinație specială Fulger. În timpul operațiunii de capturare atacatorul a fost rănit și a fost transportat la Institutul de Medicină Urgentă din Chișinău, unde s-a aflat în stare gravă. Pe 3 iulie, el a decedat la spital. În urma atacului, polițistul de frontieră Serghei Muntean și angajatul din securitatea aeroportuară Igor Ciofu au fost omorâți.

Identitatea atacatorului a fost confirmată ulterior de Procuratura Generală din Tadjikistan. El este fost angajat al MAI-ului din Tadjikistan, unde a lucrat timp de 7 ani. Ulterior, a fost condamnat la închisoare și eliberat înainte de termen. În prezent, era vizat într-un dosar penal privind răpirea unui bancher. Totodată, autoritățile au negat informația potrivit căreia individul ar fi făcut parte dintr-o organizație teroristă.

Precizăm totodată că Rustam Așurov a fost numit de agențiile de aplicare a legii din Tadjikistan drept unul dintre participanții la răpirea șefului adjunct al Orienbank, Shukhrat Ismatulloev, care a dispărut pe 23 iunie. De atunci nu s-a mai auzit nimic despre el. Mai târziu, Radio Ozodi, citând sursele sale, l-a numit pe bancherul Dilshod Saidmurodov, cunoscut sub numele de Dilshodi SB, drept un alt răpitor.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: