(VIDEO) Preşedintele SUA, Joe Biden, a cerut la Varșovia aplauze pentru Maia Sandu şi Republica Moldova

În cadrul discursului său de la Varșovia, în fața Castelului Regal, dedicat împlinirii unui an de la invazia rusă în Ucraina, președintele SUA Joe Biden i-a mulțumit șefei statului Maia Sandu și moldovenilor pentru că luptă pentru democrația din regiune.

„Ne dorim ca și oamenii din Moldova să trăiască în libertate, să-și câștige independența. Doamnă președinte Sandu, suntem mândri să stăm alături de dumneavoastră. Un rând de aplauze pentru doamna președinte. Nu trebuie să fie niciun dubiu, susținerea noastră pentru Ucraina nu se va opri iar NATO nu va fi divizat”, a declarat Joe Biden.

Președinta Maia Sandu se află în Polonia și ascultă discursul liderului de la Washington.

Tot pe 21 februarie, președintele Federației Ruse Vladimir Putin și-a ținut discursul anual. Liderul de la Kremlin a spus că Occidentul încearcă să facă din Ucraina „anti-Rusia”. El a mai declarat că Federația Rusă nu luptă cu poporul Ucrainei. „Ei au devenit ostaticii regimului lor și ai stăpânilor lor occidentali”, a menționat el.

Amintim că, în cadrul vizitei sale de două zile în Europa, președintele SUA Joe Biden a ajuns pe 21 februarie la Kiev. Inițial a fost anunțată doar călătoria sa în Polonia.

A fost pentru prima dată când liderul american a vizitat Ucraina de la începutul invaziei ruse. Cu prilejul vizitei sale la Kiev, acesta a anunțat un ajutor suplimentar în valoare de 500 de milioane de dolari şi a transmis că în această săptămână va anunţa noi sancţiuni împotriva Rusiei. Potrivit Reuters, noul pachet va include HIMARS, muniții, sisteme antitanc și radare.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

(VIDEO) Sărbătoare, mândrie și întrebări fără răspuns. Cum a marcat Găgăuzia 36 de ani

La Comrat au fost marcați 36 de ani de la proclamarea Republicii Găgăuze. În 1990, regiunea a vrut să se separe de Moldova, dar să rămână în componența URSS. Patru ani mai târziu, cu medierea Turciei, Găgăuzia a obținut statutul de autonomie în cadrul Moldovei independente. NewsMaker a mers să afle ce înseamnă astăzi această dată pentru locuitori.

„Republica Găgăuză trebuie să existe în cadrul Republicii Moldova”, spune unul dintre localnici. Un veteran al formării autonomiei consideră această zi o mare sărbătoare: „Am fost la origini, pentru ca poporul găgăuz să se ridice din genunchi”.

Fostul deputat Vasile Neicovcen, care a documentat fiecare etapă a proclamării, consideră că în 36 de ani Găgăuzia nu a reușit să se integreze pe deplin în instituțiile puterii din Moldova, iar relațiile dintre Comrat și Chișinău au ajuns într-un impas.

Directoarea unei grădinițe, Alla, spune că în Găgăuzia există multilingvism și că toți înțeleg limba găgăuză, însă fiul ei cel mare, programator, cel mai probabil va pleca — aici nu există oportunități pentru profesia lui.

Dillara din Cazaclia cultivă lavandă, studiază relații internaționale în Turcia și visează să se întoarcă. „Suntem foarte mândri că putem exista ca găgăuzi”, spune ea.

La ședința festivă a Adunării Populare a Găgăuziei, vicepreședintele Gheorghe Leiciu a numit ziua de 19 august un exemplu de „luptă pentru dobândirea statalității”. Întrebarea principală, la 36 de ani, nu mai este statutul, ci cât de bine funcționează autonomia pentru oamenii care trăiesc aici.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: