VIDEO „Le zic la părinții tăi ce faci”. Operațiune pentru reținerea unui bărbat care a încercat prin șantaj să constrângă o studentă să facă sex

Un bărbat, în vârstă de 33 de ani, a fost reținut de oamenii legii. Acesta este bănuit că a șantajat o studentă din Chișinău. Cea din urmă, susțin polițiștii, a fost șantajată de bărbat cu publicarea unor fotografii și video ale conversațiilor acestora. Înainte de aceasta, victima a acceptat să comunice cu bărbatul pe internet, propunându-i-se o „conversație în format video”, însoțită de „gesturi erotice ale victimei”. Ulterior, acesta i-a cerut tinerei să vină la el în localitate. Între timp, studenta a depus o plângere la poliție și ajuns la Nisporeni însoțită de oamenii legii. 

Polițiștii au anunțat că pe 7 decembrie au reținut un bărbat din Nisporeni. Cel din urmă, potrivit oamenilor legii, a propus unei studente din Chișinău „să câștige bani pentru întreținerea conversațiilor video erotice, după care o șantaja să întrețină cu el relații sexuale”.

Bănuitul cu vârsta de 33 de ani a contactat-o pe rețelele de socializare pe studenta de 19 ani a unui colegiu, în a doua jumătate a lunii noiembrie 2023. Deși cei doi nu se cunoșteau fizic, victima a acceptat să comunice cu acesta, pe internet”, au comunicat polițiștii.

Se menționează că bărbatul i-a propus tinerei „să converseze în format video, în timp ce acesta își satisfăcea pofta sexuală, pe fundalul unor gesturi erotice ale victimei”. 

În schimb, acesta i-a promis suma 100 euro pentru două săptămâni. Peste 10 zile, acesta a comis a doua infracțiune – i-ar fi cerut tinerei să se întâlnească cu el și să întrețină relații sexuale. Altfel, bănuitul ar fi urmat să facă publice imagini fotografice și secvențe video ale conversațiilor acestora, pe care bărbatul le-a făcut fără știrea ei”, au relatat polițiștii.

Se mai precizează că, după două zile de șantaj, bănuitul i-a cerut tinerei să urce la autogara din Chișinău în microbuzul spre Nisporeni, cu direcția spre un alt sat decât cel în care acesta locuia.

Între timp, tânăra a depus o plângere la autorități, astfel încât investigatorii deja monitorizau acțiunile bănuitului. Însă, atunci când acesta a venit cu mașina să o preia pe tânără și a observat că de el se apropie angajații Poliției în uniformă de serviciu, acesta a părăsit locația. (…) Deși a fost somat să oprească, nu s-a conformat, apoi a condus haotic în timp ce era urmărit. În timp ce conducea, într-un sat din Strășeni a tamponat o mașină parcată, după care propria mașină a fost proiectată într-un pilon electric din beton, cu deteriorarea gravă a mașinii, fără însă ca bănuitul să aibă nevoie de îngrijiri medicale”, au menționat polițiștii.

Potrivit oamenilor legii, atât automobilul cât și domiciliul bărbatului au fost percheziționate: „Au fost ridicate două calculatoare portabile care-i aparțin, cu informații relevante cauzei penale, precum și telefonul acestuia, cu conversațiile pe care le-a purtat cu victima”.

Polițiștii susțin că bănuitul a fost reținut pentru 72 de ore, iar procurorii urmează să cerceteze probele în vederea determinării necesității aplicării arestului preventiv pentru 30 de zile.

Oamenii legii au prezentat imagini ale conversației victimei cu suspectul. „Șterge te rog videoclipul”, i-ar fi comunicat tânăra bărbatului. „Nu șterg nimic”, a reacționat acesta. „Dacă mai spui asta îi zic la părinții tăi ce faci”, se mai arată în mesajele suspectului.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Politicienii estonieni îl critică pe Zelenski: afirmațiile despre un atac rus asupra Țărilor Baltice alimentează narativele Kremlinului

Premierul Estoniei, Kristen Michal, a declarat că în prezent nu există o amenințare militară directă la adresa țării sale, în pofida avertismentelor lansate de președintele ucrainean Volodimir Zelenski, care a sugerat într-un interviu că blocarea internetului în Rusia ar putea fi legată de pregătiri pentru o mobilizare în vederea unui atac asupra Ucrainei sau a țărilor baltice, potrivit Ukrainska Pravda. Mai mulți politicieni din Estonia au calificat afirmațiile liderului de la Kiev drept narațiuni similare cu cele ale Kremlinului.

„Nu avem ce face – în prezent, pe glob au loc simultan mai multe războaie și conflicte majore. Există însă și un aspect pozitiv: oamenii continuă să creadă că Estonia este bine protejată și capabilă să asigure securitatea cetățenilor săi. Din partea mea pot doar să subliniez încă o dată: nu există o amenințare militară directă pentru Estonia. Da, trebuie să rămânem vigilenți și să investim în apărare – inclusiv din cauza vecinului nostru agresiv. Dar nu există nicio amenințare militară iminentă”, a dat asigurări premierul.

Declarația vine după ce mai mulți politicieni estonieni au criticat afirmațiile lui Volodimir Zelenski, care a sugerat într-un interviu că blocarea internetului în Rusia ar putea fi legată de pregătiri pentru o mobilizare în vederea unui atac asupra Ucrainei sau a țărilor baltice.

Ministrul de Externe al Estoniei, Margus Tsahkna, a declarat că astfel de afirmații nu simplifică cooperarea și nu corespund datelor de informații disponibile.

„Aceste declarații nu coincid cu informațiile și evaluările noastre privind amenințările. Nu vedem că Rusia își concentrează trupele sau că se pregătește militar pentru un atac asupra NATO sau a țărilor baltice. Dimpotrivă, Rusia se află într-o poziție dificilă pe frontul ucrainean și din punct de vedere economic”, a spus Tsahkna.

El a subliniat că articolul 5 al NATO rămâne solid, chiar dacă președintele american Donald Trump are o atitudine critică față de aliații europeni. „NATO va reacționa cu siguranță dacă un stat membru va fi atacat. Nu poate fi vorba despre desființarea articolului 5”, a adăugat ministrul.

La rândul său, președintele Comisiei pentru afaceri externe a Parlamentului estonian, Marko Mihkelson, a declarat că afirmațiile lui Zelenski alimentează narativul rusesc.

Liderul EKRE, Martin Helme, a susținut că și Estonia a contribuit la apariția acestui narativ, acuzând Partidul Reformelor că a folosit tema fricii față de Rusia în scopuri politice interne.

Anterior, propaganda rusă a promovat intens afirmații potrivit cărora statele baltice și Polonia ar fi permis Ucrainei să utilizeze spațiul lor aerian pentru atacuri asupra porturilor ruse din jurul Sankt Petersburgului. De asemenea, autoritățile de la Moscova au emis avertismente către statele baltice, iar Ministerul rus al Apărării a publicat o listă cu presupuse locații din Europa unde ar funcționa întreprinderi comune de producție de drone cu Ucraina, sugerând posibile „măsuri de răspuns”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: